Tabara de vara

Dezastrul

-Mama, chiar trebuie? Adica serios, am 17 ani, pot sa îmi port de grija si singura!

-Am spus nu! Nu ne-ai demonstrat ca putem avea încredere in tine.

-Poftim? Cum adica? Sunt adolescenta, normal ca mai am si eu iesirile mele, dar nu vad ce am facut asa de raur încât nu aveti încredere in mine.

-Nu vezi? Sa iti arat eu atunci. Acum doua săptămâni, când eu si cu tatăl tau am plecat in delegatie, ai plecat la magazin si ai uitat geamul deschis... Nici acum nu am mai gasit-o pe Clipsie.

-O, dar nu a fost cu intentie. Si in plus, pisica aia era batrana rau, nici nu stiu cum de mai trăia.

-Nu e vorba aici, daca a fost cu intentie sau nu, cert este ca ai pierdut-o. Si nu o mai fa batrana, avea doar 10 ani!

-Sigur... Cum voiai sa ii zic, tinerico?

-Nu, dar... Stai putin, tu deviezi de la subiect! Dar oricum, nu mai contează, subiectul este închis. Pleci cu noi, e hotărât, asa ca nu mai insista.

-*in soapta* Lasa ca vorbesc eu cu tata...

-Nu are sens, el e hotărât, nu ai cum sa schimbi decizia. Acum, du-te sus si adu-mi halatul, o sa mă duc sa fac dus. *zambind*

Zoe's pov:

O zbughesc sus, dar nu ii aduc niciun halat. Auzi, vrea sa facă dus... Eu plâng de nervi, iar ea vrea sa facă dus... Sa se duca sa si-l ia singura, nu-s sclava ei.

Intru im camera mea si ma trantesc pe pat, plângând in hohote. Dupa câteva minute, încerc sa mă linistesc si ma duc la fereastra... Afara e cald, insorit si... minunat... Iar eu plec...

Iau telefonul de pe masa si trimit un mesaj.

Ooo... 278 de cuvinte... Începem in forta. E o introducere, de asta nu e asa de lunga. Oricum, sper sa va placa!