Când ajungem la cinema , ne luăm rapid biletele si asteptăm filmul să înceapă. Eram cam tăcuţi şi situaţia era jenantă.
Intrăm in sală, era cam întuneric. Stăteam pe scaune aşa:Britney, Kevin, eu si Aleks. Aveam poftă de natchos si decid să părăsesc sala si să mă îndrept spre bar. Kevin vine in urma mea.
-Ce coada e! O să stăm aici ceva…spune Kev dezamăgit.
Pierdem reclamale şi puţin din începutul filmului.Ne întoarcem cu mâncarea si ne strecurăm la locurile noastre. În timpul filmului, era liniste . Toţi eram foarte captivati de povestea lui şi nu am mişcat nici un muşchi.
Când am ieşit , ceasul arăta ora 3pm . Atunci ieşeam de la ore… Trebuie să ajung acasă urgent!
-Eu trebuie să plec acum …
-Ok ! Pa,spuseră ei in cor.
Ajung acasă ca prin minune in 20 de minute si imediat , începe interogatoriul:
-Unde ai fost? zice mama ingrijorată.
-Am impresia că stii deja…
-Da ,domnişoară, stiu că nu ai fost la scoală! Pot să stiu unde?
-Ia incearcă, poţi?
Eram o fire tupeistă şi uneori exagerată.
-Da’ ce-i cu comportamentul acesta? Aşa se comportă o fată de 17 ani cu mama ei?
-Am fost la film! răspund eu plictisită.
-Cu cine?
-Cu prietenii mei …spun aproape enervată.
-Din momentul acesta nu ai voie să îi mai vezi sau să mai vorbeşti cu ei . Dă-mi telefonul!
-Dar mama…
Se uita la mine într-un mod ciudat si mă simt obligată să îi înmânez telefonul meu. Fug in cameră si trântesc uşa in urma mea. Mă arunc în pat plângând de cele întâmplate.
Fiind vineri, următoarele zile nu aveam cum să îi văd. Foarte nervoasă şi tristă stau închisă în camera mea, sâmbătă. Nu cobor la micul dejun, la prânz si nici la cină. Eram moarta de foame şi nu vroiam să cobor.
Am stat toată ziua in pijamale uitându-mă la filme romantice si plângând la ele. Aud ciocănituri in usă. Ţip cine e ,deoarece eram prea deprimată să mă dau jos din pat. Acea persoană intră şi se aruncă lângă mine. Curioasă mă întorc să văd cine este. Prietenul meu cel mai bun din copilărie ,Joey,a decis că este timpul să îmi facă o vizită după 1 an. Îl strâng foarte tare in brate, îmi era foarte dor de el.
-Şi mie mi-a fost dor de tine dar nici chiar aşa rău. spune Joey amuzat.
-Ce te aduce pe aici?
-Mama ta…A zis că este foarte speriata că nu ai mai iesit din cameră.
Îi dau drumul şi mă îndepărtez.
-Ce s-a întâmplat?intreaba curios.
-Păi uneori e frumos să te distrezi cu prietenii, nu? Şi am iesit la un film, chiulind de la ore.
-Dar de ce nu a-ţi fost după şcoală?
-Nu ştiu…
-Trebuia să vorbeşti cu mama ta.
-Adică tu ţi cu ea?!spun in timp ce arunc cu o pernă in el, dându-l jos din pat.
-Nu pot să cred că toată lumea este impotriva mea! Ieşi! ţip începând să plâng.
-Ok.Dar mai gândeşte-te…nu ai dreptate.
Eram atât de deprimată…parcă toată lumea mi se împotrivea.
Adorm cu ochii umflati de atâta plâns. Am avut un vis ciudat…mă gândeam ca a avut loc un accident dar la nivelul impactului m-au trezit nişte bătai in uşa de la balcon.
Mă dau jos din pat, jumătate adormită jumătate trează.Atunci când dau draperia la o parte, îl observ pe Aleks speriat de moarte.Deschid uşa şi îmi sare imediat în braţe.
-Doamne! Credeam că ai păţit ceva. Şti cât m-am îngrijorat? De ce nu răspunzi la telefon?
-Dacă as avea unul as răspunde…
-Ce?
-Mi l-a luat mama.Şi mi-a zis să nu mai vorbesc sau să mă văd cu voi.
-Ce?! Nu poate să facă asta.
-Aparent poate.
-Nu voi renunta la tine nici in ruptul capului.
Părinţii intră pe uşă. Tata de nervi sare pe Aleks şi îl trage de lângă mine. Eu ţip cu lacrimi în ochi să îi dea drumul şi fug in braţele lui. Mama se apropie de tata, parcă ţinându-l să nu “atace”.
-Ce cauti cu fata mea, nemernicule?!
Tata nu a asteptat ca Aleks să îi răspundă şi îl trage afară din cameră. Mă uit lung la mama şi fug in braţele ei. Lacrimile parca zburau de pe obraz.
-De ce?
Mama mă strânge la piept şi spune:
-O să vorbesc cu tatăl tău.
În acel moment şi mai multe lacrimi mi-au curs pe obraz. Mama mă întelege?
