Sunt Mai Mult Decât... Volumul 1

9.

- Nuuuu! Mă scol în șezut plin de transpirație. Cât eram cu Alessia am uitat de aceste coșmaruri. Dar trecutul prinde undița precum peștele enervat de vântul care o leagănă. Din nou și din nou aceleași coșmaruri.

Luna trecută a fost ziua de naștere a Alessiei. Am vorbit cu ea ultima dată atunci. O vreau lângă mine. Poate sunt egoist, dar nu pot să o mai pierd. Deși știu că mă așteaptă și o voi revedea peste trei luni. Este mult. O zi fără ea pare a fi o eternitate. Fiecare celulă din mine o strigă și o cheamă. Ea este ca un drog pentru inima și subconștientul meu. O cheamă secunda după secundă.

Ea este aerul de care am nevoie. Ea e tot ce contează pentru inima mea abia lipită ciob cu ciob. Ea a lipit-o. Ea a construit-o. Ea m-a vindecat, ea m-a recuperat pe adevăratul eu. Ea, ea, ea... Alessia, Alessia, Alessia... Repet iarăși și iarăși astfel parcă aș fi putut să o aduc lângă mine. Mă simt neputincios, mă simt gol înăuntrul meu, mă simt pierdut. Simt că ceva lipsește. Simt că nu mai sunt eu. Simt că mă pierd fără ea.

Credeam că voi putea rezista fără ea patru luni. Credeam... Dar m-am înșelat. M-am înșelat că sunt puternic. Sunt puternic doar cu Alessia. Ea este puterea, energia, aerul, inima mea. Ea mă susține pe linia de plutire în acest univers complicat.

Cu fiecare zi care trece sunt mai aproape de revederea cu ea.

Sunt cu John la garaj și discutăm despre mine.

- Cum e ea, Alessia?

- Alessia? E floarea vieții. E soarele ce luminează ziua. E iubirea, inocența și frumusețea în persoană. E un înger...

- O iubești mult? Întreabă gânditor.

- Nu cred că există unitate de măsură prin care să îți pot spune cât de mult o iubesc. Ea e totul pentru mine...

- Cum ai putut să o lași acolo dacă o iubești atât de mult și nu poți trăi fără ea, simți că te sufoci?

- Trăiesc cu speranța că o voi revedea. Trăiesc cu speranța că mai sunt doar câteva zile și o voi ține în brațe și o voi săruta. Așa în fiecare zi.

Se aude soneria care ma trezit din melancolia mea veșnic prezentă fără ea.

- Mă duc eu să văd cine e. Spune John, iar eu aprob printr-o înclinare a capului. Au trecut deja zece minute, iar el nu mai vine. Privesc ceasul și număr secundele care zboară odată cu clipele vieții mele. Alessia spunea că nu ceasul controlează timpul, ci sufletul. Timpul se măsoară prin fapte. Și avea dreptate. Mereu avea dreptate...

- Dylan, a venit la tine cineva. Îmi alung gândurile despre Alessia și mă îndrept spre ieșire. Eu plec. Mă așteaptă Lea.

Mă îndrept agale spre ușă sătul de toate discuțiile seci și fără sens. Ridic privirea și rămân blocat. Toată culoarea mi se scurge din obraji, timpul nu mai trece și stă blocat odată cu mine. Simt cum aerul îmi părăsește plămânii. Bătăile inimii sunt rare și le simt în timpane. Șocul s-a întipărit pe fața mea.

Încerc să fac orice mișcare, dar nu pot. Simt că sunt prins în lanțuri de pământ.

Am impresia că sunt în visul meu în care o am lângă mine, în fața mea. Simt cum un amalgam de sentimente îmi umplu pieptul. Stolul de fluturi se face simțit în stomacul meu. Se îmbulzesc, se amestecă cu sentimentele. Mintea mea repetă încontinuu te iubesc, te iubesc, te iubesc. Ea ridică mâna și zâmbește timid. Zâmbetul acela sparge sticla timpului din jurul meu, iar eu mă trezesc. O îmbrățișez strâns, disperat să îi simt căldură corpului ce mă învăluie imediat. O sărut străpuns de durere și dor. Lacrimile evadează din spate gratiilor și îmi împânzesc obrajii. Plâng de fericire, de dor, de iubire. Atâtea zile am visat că o am lângă mine, iar acum când ea e aici în brațele mele, simt că zbor. Inima mea tresare de fericire.

- Te iubesc... O privesc printre lacrimi și evadez din lumea mea în raiul ei.

- Și eu, și eu te iubesc! Știi cât am așteptat această zi? Spune sufocată de îmbrățișarea mea și privirea-i de jad e scăldată de lacrimi.