Ohh, ce revedere...
Am vazut-o azi, nu planuiam asta. Pur si simplu s-a intamplat, cu toate ca de fiecare data cand ne-am revazut, cu o seara inainte o visam... La fel s-a intamplat si de data asta, doar ca visul a fost real, simteam cum imi atinge obrazul plin de lacrimi, iar azi cand am vazut-o, acelasi obraz ma ardea, ma ustura... sau poate cerea atingerea ei. In schimb nu s-a intamplat asta, nici nu ne-am salutat ( de ce am face asta? suntem 2 straini. ); am avut parte de scurte schimburi de priviri, priviri care nu m-au ajutat deloc, priviri care ma fac sa nu mai inteleg nimic. Imi lipseste, dar faptul ca am vazut-o azi cum stralucea mai ceva ca steaua nordului m-a facut sa inteleg ca ii este mult mai bine fara mine, m-a facut sa-mi dau seama cat rau ii faceam, am realizat ca eu eram "stricaciunea" sau raul din viata ei.
De iubit? Am s-o iubesc tot restul vietii mele si stie asta, dar de asemeanea stiu ca n-am mai putea fi impreuna, s-a obisnuit fara mine, insa imi lipsesc enorm discutiile acelea nocturne pana cand adormeam cu telefonul in mana cu gandul la ea (eu inca o mai fac, nu a existat seara sa nu ma intreb ce face? sau daca ea se gandeste vreun pic la mine? ori sa vreau sa pot schimba ceva). Imi doresc atat de mult sa fie fericita incat ma bucur ca a trecut peste (asa cum ea sustine cu ardoare), ma bucur ca a putut sa ma uite atat de usor. Insa ma intristeaza gandul ca va fi fericita alaturi de alt om, ma intristeaza gandul ca eu nu ii voi mai putea aduce vreodata zambetul pe fata, iar gandul ca nu voi mai putea iubi pe nimeni asa cum o iubesc pe ea, este ucigas.
https://youtu.be/EFJ7kDva7JE
