Șah mat

Cp.I Marele eveniment

  

    Fiecare persoana are un destin aparte, destin scris inca de la nastere. Intr-o lume in care magia inseamna totul, respectul si admiratia sunt cunoscute doar de cei mai puternici. E de la sine inteles ca persoanele cu un rang social mai inalt mereu vor fi centrul de discutie al populatiei de rand, iar cu cat statutul tau este mai important, cu atat mai mult oamenii se asteapta sa ai abilitati mai speciale. Si probabil nu conteaza atat de mult adevarata personalitate a cuiva, daca puterile pe care le detine sunt de-a dreptul fascinante.

Intr-o astfel de lume persoanele care nu pot folosi magia detin cea mai inferioara pozitie in societate, fiind deseori tinta glumelor proaste sau fiind invinuiti de ceva ce nu au comis. Si poate ca lucrurile ar fi stat altfel, daca populatia nu ar fi fost multumita de situatia actuala: oamenii influenti de pozitia pe care o ocupa, iar cei saraci de faptul ca au cel mai bun imparat de pe intregul pamant, a carei inima bate mereu pentru poporul sau. 

Inca de dimineata lumea de la palat era cuprinsa de zarva. Faptul ca in seara urma sa soseasca fratele imparatului Wilhelm, a starnit o panica printre toti locuitorii palatului, iar servitoarele s-au trezit cu mult inainte de programul lor obisniut pentru a fi sigure ca pana la sosirea printului Carol totul va straluci de curatenie. Cu totii stiau ca el va petrece aici doua zile, iar faptul ca inca nu se casatorise si ca era mult mai tanar si mai frumos decat fratele sau, punea tinere domnisoare pe barfa, speranta ca una dintre dansele ar putea deveni ulterior sotia sa incoltind adanc in sufletul fiecareia. 

Departe de zarva care se facea in centrul orasului imperial, era o casuta veche, care la prima vedere parea pustie. Din cand in cand se auzea cate un ciocanit din interiorul acesteia, iar persoanele ce treceau in graba pe alaturi incercau sa ghiceasca ce ar putea provoca aceste sunete. Si cum nimeni nu a avut curajul sa intre, fiindca, cu toata graba pe care o aveau, ar fi intrat ei daca nu ar fi fost cuprinsi de spaima, si-au continuat drumul inabusindu-si curiozitatea. La drept vorbind acea casa nu era pustie, dar batrana, care nu iesea afara niciodata, acum dormea, iar fata de care a avut grija inca de mica, era plecata in padure. Sunetele care ii tot infricosau pe trecatori era de fapt sunetele unei privighetori, care infrumuseta acea casa veche cu inca cateva gaurele, si care din cauza uselor inchise si a lemnului trecut prin multe ierni cumplite, sunau mult mai infundate decat erau in realitate. 

Padurea era singurul loc linistit in momentul de fata, iar in mijlocul acesteia era o mica poienita. Ethel parcurgea cunoscuta cararusa, lasandu-se invaluita de fermecatoarele cantece ale pasarelor. Descoperise acea poienita din intamplare, cand avea 6 ani. Era o iarna friguroasa, iar zapada era mai inalta decat genunchii fetitei, care se pornise in padure dupa lemne pentru foc. Si cu toate ca ii promisese batranei ca nu se va indeparta mult, mersese atat de departe incat nu mai stia drumul inapoi. Fiind prea obosita sa-si mai ridice picioarele de pe pamant, se impiedica de radacina groasa a unui copac, rostogolindu-se pana in vale. Si probabil ar fi inghetat acolo, daca nu ar fi fost gasita de catre un barbat care se pornise dupa brad. Era perioada sarbatorilor de Craciun. Impreuna cu acel barbat era si un baietel, cu care Ethel incepu o discutie destul de rapid, netinand cont ca tremura de frig si ca abia mai putea vobi, si al carui nume aflase ca era William.

Niciodata nu i-a parut rau de ceea ce facuse, privind totul cu zambetul pe buze si vazand in totul doar lucrurile bune. Si cu cat crestea mai mare, cu atat se bucura mai tare de cele petrecute in copilarie, fiindca anume datorita acestei intamplari ea obtinuse un prieten pe viata. Ethel era de aceeasi varsta cu William, dar cu toate acestea, diferenta dintre puterile celor doi tineri era enorma. William folosea magia vantului, iar talentul sau innascut ii asigurase un loc in garda personala a imparatului inca de la varsta de 15 ani, in timp ce singurul lucru pe care il putea face ea era o flacara albastra, care disparea dupa nici 5 secunde. Faptul ca acum il va revedea din nou, fiindca de cand William lucra la palat rar se intampla sa se intalneasca, o facu sa zambeasca.

Dupa cateva minute in care a stat si la asteptat, timp in care a reusit sa-si faca o coronita din florile din apropiere, printre copaci se vazu o silueta. In timp ce tanarul se apropia, Ethel observa din nou ca are o expresie foarte serioasa.

-Arati ca un artist lipsit de inspiratie!

William zambi la afirmatia fetei, dupa care se aseza langa aceasta.

-Astazi va veni printul Carol.

-Chiar asa?

Ethel nu mergea des in oras, iar singurele momente cand o facea erau din cauza ca avea nevoie de ceva sau era obligata sa o faca, asa ca faptul ca ea nu era la curent nu il mira deloc.

-Ultima data cand a fost aici era in timpul probelor.-concretiza fata.

Probele magice se faceau o data la doi an, iar participantii erau examinati de catre oamenii imparatului, cei mai puternici 13 oameni din toata imparatia.

-Crezi ca acum vor fi din nou probele?

-Nu.

-De ce? Recunosc ca ar fi mai devreme decat in mod obisnuit, tinand cont ca e inca luna aprilie, dar ce alt motiv ar putea fi? Pana la urma printul Carol si imparatul Wilhelm nu se impaca prea bine.

William ramase tacut, lucru care nu o uimi pe Ethel. De cand a fost ales ca garda, a devenit foarte tacut si mai tot timpul ingandurat. La inceput tanara presupunea ca lucrul sau e prea obositor, asa ca indiferent cat de tare nu si-ar fi dorit sa-l intrebe ce i sa intamplat, nu incerca sa o faca, temandu-se ca ar putea sa-l supere si mai mult, iar dupa 2 ani parerea sa a ramas neschimbata. In timp ce Ethel ii poveste despre ce i se mai intamplase doamnei Mabel, batrana cu care locuia, si despre prvighetoarea pe care o gasise cu o zi inainte, si pe care o luase acasa, tanarul se ridica sa plece. Nelasandu-se influentat de rugamintea prietenei sale de a mai sta un pic, si scuzandu-se ca ar trebui sa pleca in intampinarea printului Carol, William disparu printre copaci. Si cu toate ca Ethel era sigura ca el ii ascundea ceva, decise sa se intoarca acasa, presupunand ca doamna Mabel era de mult trezita, si ca innebunea cautand-o. Gandul de cum ar putea sa o caute o inveseli de-a dreptul, fiind sigura ca ea nu ar fi iesit din casa pentru nimic in lume, si ca ar putea doar sa ghiceasca unde este Ethel si cand va ajunge din nou acasa, iar acest gand o facu sa uite de William si de toate presupunerele sale in legatura cu prietenul sau.

Cand iesi din padure , tanara se intalni cu cateva persoane, care o salutara politicos si care o informara de evenimentul ce e pe cale sa aiba loc, si data mai concret, casatoria imparatului Wilhelm.

_______________________________________________

Heeeyy!! Am decis sa scriu o carte, si sper foarte, foarte mult ca va place inceputul. As fi foarte fericita sa va aflu parerile in legatura cu primul capitol, si ce credeti despre presupunere tinerei Ethel in legatura cu prietenul sau :))