Lady Emma

Acordul

   Biblioteca soțului ei era austeră. Frumos amenajată și întreținută, dar foarte simplă și masculină. După ce o privise câteva minute bune, Emma era convinsă că ar fi reușit să o descrie cu ochii închiși.

   Ajunsese acolo de ceva timp, dar încă nu apucase să vorbească nimic cu soțul ei. Deși o primise, Joseph nu o învrednicise nici măcar cu o privire de când intrase. Dacă nu ar fi mormăit un salut de bun venit când intrase, Emma ar fi putut să jure că el nici măcar nu știa că ea se afla acolo.

   Așezat în spatele biroului, Joseph lucra de zor la unul din registrele care se afla în fața lui. Emma devenea din ce în ce mai agitată cu fiecare moment care trecea. Tăcerea era apăsătoare pentru ea. Pe de o parte și-ar fi dorit ca el să se oprească din scris pentru a vorbi cu ea, dar pe de altă parte se bucura ca el nu o făcea deoarece ea nu știa cum să înceapă să-i spună ceea ce avea de spus. Se părea că deși își făcuse suficient curaj să intre, nu găsea destul curaj să și discute cu el.

-Cu ce te pot ajuta Emma?

   Emma a tresărit și și-a ridicat brusc privirea. Joseph continua să scrie în acel registru. Oare el chiar vorbise sau își închipuise ea? A clipit de câteva ori încercând să-și dea seama cum ar trebui să înceapă. În cele din urmă a decis să nu o facă. Nu putea vorbi cu el când era atât de concentrat pe altceva. Avea să aștepte până când termina. Și în acel timp avea să-l privească în voie.

   Joseph nu se schimbase prea mult în cei aproape trei ani de căsătorie. La 28 de ani ai lui, bărbatul nu era mult prea diferit față de cum arătase atunci când se căsătoriseră. Părea să fie ceva mai slab și mai obosit, dar nimic mai mult.

   Îl întâlnise prima dată când avea 13 ani și se îndrăgostise pe loc de el. Deși atunci nu știuse nimic despre el, se îndrăgostise de imaginea lui. Brunet cu ochii albaștrii, bine făcut și cu puțin peste 1,80, Joseph se dovedise a fi fatal pentru copila care visa la povești de dragoste cu prinți fermecători. La 16 ani jumate, când îl luase de soț , îl iubise pentru ceea ce era. Un bărbat inteligent, puternic și drept. Iar în acel moment, la puțin peste 19 ani cu un amestec între cele două, spera că îl va putea face să o primească înapoi în viața lui.

-Emma, dacă nu îmi spui ce problemă ai, cum voi putea eu să te ajut? Ce îți dorești? O rochie nouă? O garderobă întreaga? O casă? Poate mai mulți bani? Spune-mi ce vrei și vei avea. Dar te rog să te grăbești. În curând va trebui să plec. Am o întâlnire importantă în altă parte.

   Emma și-a strâns pumnii. Așa nu ajungeau niciunde. El nu părea să vrea să-și ridice privirea din registre iar ea nu-și prea dorea să-i vorbeasca când era atent la altceva. Încercase să nu se descurajeze din cauza modului în care o ignorase el încă de când ajunsese, dar în acel moment nu știa dacă mai putea să o facă. Nu ar fi trebuit să-i acorde măcar puțină atenție dacă mai simțea ceva pentru ea? Să o privească măcar? Cerea chiar atât de mult?

-O, haide Emma! A trecut destul de multă vreme de când am vorbit ultima dată, așa că nu-mi vine să cred că ai venit acum aici doar pentru a mă vedea. Spune-mi ce vrei!

   Emma a tras aer în piept. Soțul ei nu-i dădea de ales. Nu dorea să renunțe deloc la detașarea și indiferența lui. Foarte bine. Avea să-i capteze ea toată atenția. Nefiind convinsă că el ar crezut-o că dacă i-ar fi zis că dorea să mai dea o șansă mariajului lor, a apelat direct la ruta ocolitoare pe care o găsise cu câteva zile în urmă când se gândise la toate metodele prin care ar fi putut să-l convingă să mai dea o șansă relației lor.

   Joseph putea să nu o creadă sau să nu-și dorească să-și refacă mariajul, dar atâta timp cât încă era soțul ei, nu-i putea refuza dorința de a avea un copil. Cel puțin ea așa credea. Era până la urmă și datoria lui de a-și asigura un moștenitor. Dacă nu pentru el, atunci pentru titlul lui. Și în timp ce făceau asta, ea putea să-l convingă că atât ea cât și mariajul lor mai meritau o șansă.