Tarziu, cu spatiere anapoda, greseli de tastare (fara numar)...dar ..l-am scris!
Poftiti de cititi! (Multumesc de asteptare, intelegere si...sper sa nu se lase cu foarte multe balacareli)
O bubuitura puternica o tranti la pamant, totul in jurul ei parea cufundat de-odata intr-un intuneric apasator. O durea carnea ca si cum cazuse de la etajul cinci al vre-unui bloc si mintea ii era goala...goala in afara de o secventa pe care mintea ei parea ca se blocase. Ca un casetofon vechi care nu reuseste decat sa redea o mica bucata din melodie...din nou si din nou si din nou...
Șobolanul ăla chiar te iubește. Te iubeste. Te iubeste... a plecat...
Alintul folosit de Cayden nu-i fusese pe plac chiar deloc. Seth nu semana nici pe departe cu o rozatoare mazgoasa acoperita de par grizonat, dar in acel moment mintea ei nu in alint isi gasise axa in jurul careia sa se invarta. Fusese un alt cuvant- cel care ii aduse un nod de marimea unei mingi de tenis in gat. Seth chiar o iubea. Si totusi realizarea nu fusese un soc pentru ea. De parca stiuse dintotdeauna ca micile lui tradari nu erau intentionate, ca o iubea cu adevarat.
Iubirea lui era singurul fapt real pe care sa se poata baza acum ca lumea pe care o crezuse reala se sfaramase ca o o corabie in mijlocul talazurilor. Parca... numele lui fusese inscris in fiinta ei, dintotdeauna.
-Daca ma iubeste cum zici, de ce si-a semnat sentinta la moarte? intreba ea pe nimeni in principal si oricum mintea ei ii daduse deja raspunsul.
Pentru ca iubirea inseamna jertfa. De-asta!
In momentul in care o mana se inclesta pe bratele ei, Brianna sari de parca ar fi simtit mangaierea electrozilor de la defibrilator. Nora o privi speriata de reactia ei si daca Cayden nu s-ar fi miscat indeajuns de repede, fata ar fi cazut.
Brianna ii arunca o privire prin care isi ceru scuze, dar hotararea din privire nu scazu nici macar o clipa in intensitate.
-Unde e Blythe? Vreau sa vorbesc cu el... vreau...
Cayden se temu ca fata o sa cedeze emotional in curand, asa ca fara sa mai astepte inca un indemn, o lua la fuga pe coridor pana ajunse la biroul sefului si o lasa pe Nora sa se ocupe de ea.
Ca o bucla de timp ce se incapatanata sa se repete la nesfarsit mintea ei rula si derula acest fragment de amintire.
Trecu un timp, poate cateva secunde, poate minute, poate mai mult, n-ar fi stiut sa spuna si avu din nou curajul sa incerce sa-si deschida ochii. Incerca sa estimeze cat de ranita e, durerea parea sa fi disparut ca si cum cauza era doar coliziunea cu suprafata tare.
Doar ca ...nu fu deloc pregatita sa aiba in fata ochilor imaginea care se distingea atat de clar. Era in biroul lui Blythe, mai exact pe podeaua lui, singura. Isi incrunta fruntea in incercare de a se concentra....ultimul lucru a fost bubuitura si inca resimtea dureri surde. Ce naiba se intamplase? Nu o dusesera macar la spital? Au asezat-o pe jos in biroul lui Blythe?! si, chiar si asa, nu e nimeni langa ea cand se trezeste?! Ce fel de oameni erau?
Si apoi, la fractiuni de secunda un alt scenariu i se infiripa, daca doar ea fusese cea scapata, daca restul erau inca acolo lupandu-se cu cine stie ce. Panica ii opri respiratia, transformand-o intr-una sacadata si superficiala. Simtea cum o cuprinde o paralizie care ii inclesteaza tot corpul si un frison rece o strabate.
Usa se deschise larg si se auzi cum cineva trage in piept o suflare, in care se simte sperietura.
Isi intoarse privirea spre intrus si dadu cu ochii de Nora, care atat cat isi permitea, se misca in fuga catre ea.
CITEȘTI
Sextet
Romance-Haide, învață-mă să fac muzică. Învață-mă să trăiesc! Râsul ei delicat străbătu cele mai întunecate canale ale sufletului său, și sclipirea din cenușiul ochilor ei îl readuse la viață. Din nou. -Nu fi copil. Muzica, la fel ca viața nu se face cât a...
