Poate nimic nu-i cum ar trebui sa fie,
in renuntarea la identitate...
Ispita fructului oprit ar picta
siraguri de surasuri
agatate in coltul cerului,
sau nopti inflorite melancolic
in saruturi ametite
sub ploaia de stele...
M-as rupe-n doua sa ma fac altoi
pe trupul frant al zarii
ce zace-adanc in noi,
iar mugurele diminetii
sa se scalde-n verdele crud...
Daca eu n-as fi eu
si tu n-ai fi tu,
in pojarul ce-mi topeste
cuvantul soptit si gestul,
daca s-ar rupe firele
tesute-ntre noi de o vreme,
ne-am atinge umbrele calde,
sub luna ostenita de lumina.
Un suvoi neclar ar rasuci timpul,
batand toaca in miez de noapte,
iar tacerea s-ar intreba uimita,
ce se-ntampla si de cand...
