3 Days

A treia zi

Îmi deschid ochii ușor și îi mijesc spre fereastra acoperită de perdelele întunecate.  O simt pe Andy zvârcolindu-se lângă mine. Normal că am adormit cu gura deschisă și acum jumătate din perna mea este udă, iar o parte din obrazul meu este acoperit de salivă uscată. Îmi duc mâna la față și încerc să șterg ce a rămas lângă buzele mele, însă fără succes. 

Mă ridic greu din pat. Așa mi se întâmplă mereu când mă culc spre dimineață. Pentru că pe mine și pe Andy ne-a găsit răsăritul soarelui tot treze, până când am intrat în panică și am început să țip că a doua zi plec de-aici. Adică astăzi.  Îmi verific ceasul de pe telefon și observ că e ora 13. Minunat! Mai am doar 3 ore de petrecut aici și asta înseamnă mai puțin timp petrecut trează alături de Andy.

Altă jumătate de oră trece încercând  să o trezesc pe șatenă și să o fac să plece să își facă un duș și să se schimbe de hainele uleioase din cauza mâncării de aseară.  Până la urma pleacă și reușesc să îmi fac un duș rapid și să îmi strâng bagajul.

Andrew s-a oprit din păzitul ușii noastre aseară pe la 12. Nu a mai intrat în  cameră când îi auzea țipetele surorii lui, însă am avut o conversație prin ușă în care ne cerea încă o bucată de pui prăjit.  Iar asta a fost doar o scuză proastă prin care să ne oprească să vorbim despre băieți. 

La ora 14 ies din cameră. La naiba, mai am doar 2 ore până să plec de aici, iar asta nu mi-e convenabil. Deodată, nu mai vreau să plec. Parcă întâmplările de ieri au fost doar niște întâmplări neimportante, care oricum nu vor mai face parte din viața mea. Dar ce vreau să facă parte din viața mea este Andy. Rar găsești oameni ca ea. Mai ales într-o țară de pe un alt continent, în care nu știi absolut nimic, nici măcar limba vorbită coerent. Accentele lor sunt drăguțe, dar foarte greu de înțeles.

Intru în bucătărie, evitând să intru în camera aia din care deja se aude gălăgie. Au trecut 3 zile și nu mi-am petrecut nici măcar un minut cu oamenii aceia, prefer să nu îmi stric și mai mult vacanța. Când intru în încăpere văd două lucruri.  Primul pe care îl văd este Tomas, care gătește pentru părinții mei. Previzibil.

Însă lucrul imprevizibil este exact în mijlocul bucătăriei, în brațele lui Andrew.

-Nu îmi spune că știi să cânți la aia! exclam, arătând spre chitara dintre degetele lui.

Confuzia revine în formă. Andy stă lângă el și mă privesc amândoi amuzați.  Oamenii de aici se distrează prea mult pe seama mea.

-Surprinsă?

-Șocată, dar zâmbesc.

Mă apropii de ei și mă rezem de mobila de la un pas de scaunele pe care sunt așezați, privindu-i lung.

-Avem un spectacol mai târziu pentru tata și niște asociați de-ai lui, îmi răspunde Andy la întrebarea nerostită.

Iar mi se citește confuzia pe față. Extraordinar!

-Și nu am repetat deloc pentru el, continuă Andy agitată. 

-Nu e vina mea că ți-ai petrecut toată noaptea cu Sky, contraatacă Andrew.

-Oh, acum e vina mea? mă iau de el, ridicând sprâncenele dubios.

-Nu am spus asta, iubito, dar...

Apoi nu mai aud nimic. Absolut nimic. Nici măcar un sunet. Singurul lucru care îmi trece prin minte este ce tocmai a spus. Deși pare șocat de ceea ce a spus, continuă să vorbească. Mă iau după buzele lui care continuă să se miște.  Andy privește șocată de la mine la el și înapoi, până îmi revine auzul. Și ea pare la fel de tulburată. Roșesc brusc când îmi dau seama de greutatea cuvântului. Îmi vine să intru în pământ la cum mă privește Tomas. Normal că a auzit și el.