Constrânsă de situație...

Capitolul 3-Petrecere

   Adorm.
Vântul adie ușor,  desfacându-mi ușor buclele.Privesc clădirea uriașă care urmează să-mi fie unitate de învățământ următori 3 ani, observând capacitatea mare de elevi pe care îi deţine. Mă uit spre mama, știu că e mândră de mine și că în felul acesta o să prind curaj.  Încerc să o identific,  dar nu-i niciunde.  Alerg din șirul clasei mele,  și mă îndrept spre ieșire. Nu știu unde sunt,  m-am pierdut,  nu mai pot respira!  Mă sufoc!

-Elena!!!!!
-Nu mai am aer!
Mă ridic în fund,  și imediat realizez ca totul a fost un vis,  un vis urât! Teama mea se manifestă prin fiecare por, nu cred că voi mai avea vreun vis  frumos,  nu de curând!
Mă desprind de aceste gânduri și o văd pe Amy ,prietena mea care pare a fi foarte îngrijorată!
-Ce ai pățit? Esti bine?!
-Da.....Am avut un vis urât!
Mă îmbrățișează și îmi dă un pupic pe frunte!
-Stai sa ghicesc : ai venit să mă convingi să merg cu tine la petrecere!
-Dar nici măcar nu știi cât te iubesc! Se lingușește ea la mine.
Dau ochii peste cap
-Când e petrecerea?
-Mâine seară.
-Mmm.... Nu știu ce să zic.
-Te rog acceptă,  promit ca îți va plăcea.
Mă prinde la brațe și mă strânge .
-Mbine.... Să zicem că accept!
Faţa prietenei mele radiază de fericire.
-Însă e o problema.... Îi mărturisesc eu
-Care? I se măresc ochii și nu respiră până ce nu-i dau un răspuns.
-Știi prea bine că nu am fost la multe petreceri.... Nu știu ce trebuie sa fac,  cu ce să mă îmbrac, cum sa mă comport....

-Asta era!!?!?  Spune Amy printre hohote de râs .
-Dacă continui așa nu mai merg nicăieri cu tine !
-Gata,  gata,  încetez! Hai mai bine să vedem ce ai tu în dulap  . Ce spui?
-Bine,  dar o să mă ajuți să le așez la loc!
-Of of,  sărăcuța de tine,  încă trăiești cu impresia că sunt o persoană bună și săritoare!  Râde așa de tare încât cred că o să se spargă geamurile.
-Bine,  bine,  cum zici tu.

Ne uităm prin dulap,  iar Amy alege careva ţinute pe care urmează să le probez. După mai multe păreri în contradictoriu,  ajungem la un punct comun. Aleg să port o rochie roșie în valuri,  cu un plic roz și o pereche de pantofi cu toc cui,  destul de înalti.
Îi mulțumesc prietenei mele,  în timp ce o conduc către mașina.
Îmi iau rămas bun,  hotărând să vină să mă ia mâine la 17:00 .
Mă uit cu mașinuța mică pe care o conduce se pierde în necuprins,  dar gândul meu zboară la ziua ce urmează.
Soneria telefonului meu mă face să tresar,  scot telefonul din buzunar și răspund.
-Alo!
-Alo, scumpa mea,  ce faci?  Ești bine?
-Da,  sunt bine.
-Te-am sunat să-ți spun că eu și tatăl tău o să ajungem acasă târziu . În centrul Mall -ului a fost un atentat cu câteva victime. Mănâncă și pune-te să dormi!  Te iubim Elena.
-Și eu vă iubesc.
Închid telefonul și mă îndrept spre bucătărie. Îmi fac un sandviș și plec în cameră. În mai puțin de 30 de minute sunt furată de "Lumea Viselor ", și spre surprinderea mea am un vis frumos.

Aud un glas :"Elena,  nu pleca! ", mă întorc dar nu zăresc pe nimeni.  Mă opresc din mers și ridic capul,  privesc cerul și nori ce-l ocupă.  Un nor mai ciudat îmi atrage atenția : silueta unui băiat bine făcut se conturează din ce în ce mai bine. Încet apar culori și corpul straniu coboară de pe cer lăsând un loc mare în urmă. Se așează în fața mea. Încerc să plec dar mă prinde de mână și nu-mi dă voie.  Ridic privirea să îl identific,  dar o lumină arzătoare îmi interzice. Încep să ţip și să plâng,  iar el îmi dă drumul,  îmi șterge lacrimile și dispare. Mă așez pe iarba rece speriată,  și observ că pe mâna care mi-a fost captiva a apărut o literă.  Un "D" frumos era acum la încheietură mâini mele și......
Tic tic tic tic tic tic!

Trântesc perna nervoasă,  iar mai apoi opresc alarma. Mă ridic în fund și îmi verific încheietura mâini.  Tot ce era marcat pe mâna erau forme nedefinite de la așternuturi. Meditez câteva secunde la visul și băiatul misterios , dar nu prea mult. Verific ceasul,  acesta indică ora 09:45 .
Mă ridic fulgerată și mă pregătesc de duș. Îmi fac rutina zilnică și cobor în living. Observ că ai mei nu au apărut,  deci voi fi nevoita să îmi pregătesc singură micul-de-jun. Îmi fac o omletă cu cașcaval și un suc de ananas.
Mănânc repede și urc în camera mea,  deși am o reținere.
Mă așez în fața oglinzi : să începem cu machiajul. O să folosesc un rimel,  un ruj,  un creier de buze,  un fond de ten și o pudră. Le aplic,  iar la sfârșit sunt foarte mulțumită. Acum o să trec la păr : o să-mi fac bucle ușor neglizente,  sunt sigură că o să fie în trend cu rochia.  Mă îmbrac delicat cu rochia care urmează să-mi facă o intrare specială și îmi iau și pantofii. Mă parfumez,  aplic un fixativ ca să fiu sigură că parul va fi ok , îmi iau plicul în care pun câteva cosmetice,cheile și telefonul,  iar după ce termin de scris un bilet părinților și anunţându-i,  aud claxonul masinuţi mele preferate.
Cobor cât de repede deșii pantofii mă trădează și urc în mașină. Amy formează un "o" perfect,  iar ochi ei s-au mărit vizibil.
-Ești... Ești... Minunată!!!
-Mulțumesc frumos,  și tu ești foarte frumoasa! Roșesc la auzul complimentului ei.
-Hai să pornim,  nu vreau să întârziem.
-Ai dreptate.
Pornim la drum și inima îmi sare din piept.  În mai puțin de 5 minute ajungem. Cobor puțin stângaci și îmi reglez mersul. Fac pași micuți pana în casa în care ne vom petrece seara. Ciocanim și ușa ne este deschisă de un băiat drăguț,presupun că e gazda. Intrăm și salutăm politicos, iar prietena mea mă trage în mulțime. Fără să  vreau calc câteva persoane,  mă izbesc în caţva angajări și vărs câteva pahare . Mă retrag cu Amy într-un loc mai pustiu,  dar sunt conștientă că nimeni nu mi-a observat stângăcia din cauza aglomeratiei.
-Ma duc să-mi iau un suc,  vrei ceva? Mă întreba Amy.
-Nu. Nu vreau nimic momentan.
-Ok. Revin imediat.
Mă întorc imediat vrând să o rog să-mi ia o apă plată, dar fac o mare prostie . Mă lovesc de o persoana și îi vărs paharul cu șampanie pe haine. Mă înroșesc la faţă și cu o mică reținere îmi ridic privirea să văd cine e persoana care mă urăște. Rămân fără suflare. E EL,  băiatul din magazinul de haine,  băiatul cu care m-am ciocnit.Era îmbracat într-o cămașă ce îi scotea mușchi în evidenta,  dar din păcate acum era toată pătată .
-Îmi cer mii de scuze. Nu am vrut.... Zic , dar glasul se pierde în rușine 
-Ce ziceai ieri de ochelarii de vedere?!  Îmi zice el pe un ton calm,  dar totuși enervat.
-Mi-am cerut scuze,  poți lăsa ironia la o parte?!
-Eu sunt cel cu șampanie pe cămașă și tot tu ești cu gura mare?!
-Ești un mare nesimțit,  așa cum ai fost și la primul nostru conflict .
Încerc să plec,  dar mă prinde de mână. Rămân blocată 
-Ar trebui sa nu-ţi lași lucrurile împrăștiate la necunoscuți!  Îmi zice obsevandu-se amuzamentul din voce.
Îmi întinde emblema.
-O să ai nevoie de ea.
-Da, voi avea. Îi smulg din mână lucrul ce îmi aparține,  îi arunc o privire ucigătoare și plec în căutarea prietenei mele .

       Anunț

Am terminat capitolul 3. Dacă vă place și vreți să continui lasa-ti comentarii . Da-ţi-mi ideii.
Sa aveți o zi frumoasa.