Numărând Stelele

2

Lumina soarelui ce imi ardea fata m-a trezit. Lumina soarelui? Ceasul arata ora 10. Aveam nenumarate alarme si apeluri de la Ama si Willa pierdute.
Orele mele se termina de obicei la ora 14 asa ca am decis sa ma dau bolnava. Le-am sunat pe fete sa ii anunte pe profesori ca nu vin si pe tata sa ii spun ca nu am auzit alarma si am dormit mult pentru ca ma simteam rau.

Nu sunt prea multe lucruri de facut aici deci am preferat sa ma duc sa inot cateva ore. Nu, nu in ocean...inca nu eram pregatita sa ma confrunt cu el dupa seara aceea. Bazinul era perfect pentru mine.

Mi-am luat echipamentul cu tot ce imi trebuie si ma rugam din tot sufletul sa nu fiu nevoita da dau ochii cu fostul antrenor. Iubeam inotul de cand aveam doi ani si eram cea mai buna din echipa, iar omul acela m-a facut sa renunt la tot. La 12 ani m-a pus sa imi las toata viata la o parte pentru un sport si nu eram pregatita. Eram prea mica sa iau o decizie ca aceea. Plangeam zilnic pentru ca tipa la mine asa ca am cedat si am renuntat.

Am renuntat doar la echipa, nu si la inot. Ador sa fiu sub apa si sa stau acolo pana cand plamanii ard din cauza lipsei de aer. Acolo e liniste...nu e nimeni care sa ma atinga sau sa vorbeasca cu mine. E singurul loc in care ma simt in siguranta...refugiul meu.

Exercitiul meu preferat e sa imi tin respiratia cat de mult pot si sa fac batai pe sub apa. Am inotat si am tot inotat in bazinul in care mi-am petrecut o particica din viata pana cand antrenamrntele celor de la performanta au inceput iar eu m-am decis sa plec.

Cand am iesit din apa am realizat ceva...ceva ciudat. Va mai aduceti aminte de exercitiul meu preferat? Niciodata nu am reusit sa fac mai mult de un bazin pe sub apa si in 8 bazine pe care le-am inotat nu imi amintesc sa fi scos capul afara din apa pentru aer. Nu e posibil...nu avea cum sa fie posibil.

In ultima vreme m-am simtit destul de extenuata, asa ca daca m-am dat o zi bolnava, inca cateva nu puteau sa ma raneasca.

Era destul de plictisitor sa stau de geaba in casa, asa ca mai pe seara am iesit la o plimbare doar eu si muzica.

Briza de primavara era destul de rece, dar totusi placuta. Oceanul era linistit iar cerul senin. Era destul de tarziu pentru o plimbare, dar se presupune ca sunt "racita" iar seara nu avea cune sa ma vada.

Motivul adevarat pentru care am vrut sa ascult muzica si imi petrec atat de mult timp cu castile in urechi e pentru ca de ceva timp tot aud soapte in capul meu si cateodata doare. Nu inteleg ce vor sa spuna...nu sunt sigura ca sunt cuvinte adevarate, dar ma sperie. Am o presimtire rea...ceva se intampla cu mine si nici macar nu pot sa vorbesc cu cineva pentru ca nimeni nu ar intelege.
Sunt mai singura ca niciodata. Daca vreau sa reusesc sa imi dau seama ce se intampla, va trebui sa o fac de una singura.

M-am intors la scoala. Doamne am incercat toata ziua sa ma comport normal, sa le zambesc oamenilor si sa port discutii normale cu prietenii dar pur si simplu cred ca o sa cedez. Se apropie vara si abia astept sa imi petrec timpul doar cu oamenii importanti...Willa, Ama si Cody.

"Mia....Mia!"

"Da, ce e? Nu eram atenta." Willa incerca sa imi spuna cum baiatul de a 12a a inceput sa se dea la ea.

"Unde iti sta capul? Am nevoie de sfatul tau." Chiar nu stiam ce sa zic. Nu ma prea intereseaza chestiile de genul, dar era prietena mea.

"E simplu, daca iti place de o persoana, incearca sa faci ceva, daca nu...gasesti o scuza sa te lase in pace."

"Ba nu e chiar atat de simplu."

"Ba da. Tu o faci sa fie cimplicat." Naiva mea prietena...daca ea nu avea de gand sa faca ceva, atunci am sa fac eu. "Hei, Hery! Mama mea nu poate sa ajunga azi sa ma duca pe mine si Willa, crezi ca o poti ajuta? Nu sta prea departe."

"Sigur, nicio problema." Imediat ce Hery a plecat de langa noi, Willa a inceput sa sara de bucurie.

"Vezi? Nu a fost greu. Distrati-va." Am spus cu un zambet pe fata.

"Doar ma duce cu masina." Incerca ea sa para indiferenta.

"Mhh..asa zic toate."

"Salutare fetelor." Apare Cody de nicaieri.

"Oh doamne nu o sa iti vina sa crezi! Mia l-a rugat pe Hery sa ma duca cu masina pana acasa...iiiiii" Incepu Willa sa strige.

"Ai si tu nevoie de o plimbare cu masina?"

"Sigur..de ce nu?"

"Putem lua si niste inghetata." Inca imi amintesc...dupa antrenamente, cand era cald, eu si Cody mereu mergeam sa mancam inghetata. Eram mai apropiati cand eram mici, dar fosta lui prietena toxica l-a indepartat de toti. "Haide...menta, lamaie si ciocolata."

"Okok...ca pe vremuri."

"Ca pe vremuri." A raspuns dupa mine.

Ultima ora era de desen asa ca am plecat mai repede la locul de inghetata. Ne-am asezat la masa si asa a inceput discutia de care ma feream....