Am acceptat.
Am acceptat ? De ce ?
De dragul tatălui meu ?
Nu, nu e așa. Poate din milă ? Că aș fi vrut, poate să ajut acest baiat, care printr-un mod bizar, mi-a atras atenția ?
Poate...
Poate că problema lui, acest suflet chinuit de soartă, fără putere și fără de leac, mi-a trezit simțurile de viitor psiholog.
- Perfect, atunci voi programa prima întâlnire mâine, la ora 14:00, chiar aici, spune, cu un ciudat entuziasm în voce.
- Aici ? Deja ?
Acesta face înconjurul biroului, ajungând în fața mea.
- Desigur că da !, cu cât mai curând, cu atât mai bine.
Miercuri, 7 iunie 2017
-Stăteam cu mâna pe clanță, contemplând la nemurirea sufletului meu. Cum am ajuns aici ? De ce făceam asta ?
Am încetat să-mi mai pun întrebări, deoarece, îmi făceau mai mult rău decât bine, așa că, într-un final...
Am apăsat pe clanță...
Și așa am întâlnit acei ochii negri, ca pana corbului.
CITEȘTI
Urletul
Short StoryMă auzi ? Eu da, ba chiar foarte clar. Te aud, strigând, chiar și fără să scoți un cuvânt. Îți aud sufletul arzând și venele pulsând. Îți aud inima, ce zbiară după ajutor.
