John contempla in tacere suprafata lucioasa, de otel a marii si isi indrepta sfios privirea catre linia albastra a orizontului. Pescarusi batrani, gri, strabateau inaltul cerului incetinit, iar strigatul lor de jale rezona adanc cu cel din inima barbatului.
- Elaine...? intreba el sucit, intrand cu picioarele in scoicile taioase care zaceau intepenite pe nisipul pustiu si ud, care lua vag contact cu apa. Cerceta, nedumerit, zarile.
Isi indrepta privirea spre valurile din larg si un fulger din irisul lui ii strabatu intreaga privire.
- Elaine! striga el, rapufnind. Respiratia lui sarata se accelera. Nu te mai juca cu mine, Elaine!
Strigatul strabatu intreg pustiul, dar nu se clinti nimic, nici valurile puternice, nici stanca de care se izbeau ele si nici norii... sau apusul. Incepea sa se intunece.
Lacrimi, timide si sincere lacrimi s-au strecurat printre irisii caprui, prelungidu-se pe obraz si alunecand, mai apoi, pe linia gatului.
John si le sterse si intra nesabuit in apa rece de noiembrie pana la genunchi, avantandu-se in continuare, strigand-o, din ce in ce mai puternic.
Dintr-o data, o silueta aparu pe faleza stancoasa, abrupta din spatele lui si il striga pe nume. John se opri si se intoarse, cu ochii plini de speranta.
Buna, buna! Lasa-ti-mi o parere mai jos si un vot daca v-a placut!
Multumesc
