După ce o lungă perioadă de timp nu s-au mai văzut, destinul îi reunește pe Luna și Matteo la una din cele mai exclusiviste petreceri ale momentului.
Tutun și mult alcool. Aceste cuvinte ar putea descrie petrecerea cel mai bine.
Când Luna bea pentru prima dată, se pare că lucrurile nu merg prea bine, aceasta trezindu-se în dimineața următoare cum nu ar fi vrut să se trezească niciodată (crede ea): în pat cu un bărbat însurat pe care l-a iubit în urmă cu câțiva ani, dar care a lăsat-o cu ochii în soare.
La cererea părinților lui, Matteo a trebuit să se căsătorească cu Fernanda: o fată frumoasă, cu situație socială, dar care nu a putut să-i ia gândul de la Luna lui în nicio clipă. Când o vede la petrecere atât de vulnerabilă, acesta profită de ea ca să-și satisfacă o "poftă" pe care o avea de ani buni.Ce se va întâmpla când vor realiza că faptele lor au avut mai multe consecințe decât câte se așteptau? Va reapărea scânteia ce a fost stinsă în urmă cu mult timp? Aflați în "One night"
CITEȘTI
One night
Fanfiction"Când persoana la care ții cel mai mult te respinge este cel mai trist moment. Mă doare sufletul când mă gândesc la faptul că eu niciodată nu o să fiu ce vreau să fiu pentru ea."