I've become so numb
I can't feel you there
(Linkin Park, Numb)
- Eşti sigură că poţi să faci asta?
Tresărind, se întoarse spre Leon şi îi zâmbi, nelăsând să se vadă încordarea care o stăpânea, cu toate că era conştientă de faptul că băiatul era capabil să vadă dincolo de învelişul ei exterior.
- Sigur! Ce ar putea merge rău?
- Prea multe lucruri.
Cu zâmbetul ştergândui-se treptat, Kathy apucă ceaşca de cafea şi îi goli conţinutul în vaza cu trandafiri din mijlocul mesei. Ca întotdeauna, Sad Café era plină de oameni veseli. Prea veseli pentru gustul Kathyei...
- Sincronizează-ţi ceasul.
Leon se încruntă. Tenul lui avea o paloare foarte nesănătoasă iar ochii îi străluceau într-un fel straniu, semn clar că băiatul nu se afla în apele lui.
- OK?
Muşcându-şi buza inferioară, acesta aprobă uşor.
- OK.
Fără să mai rostească nici un alt cuvânt, Kathy se ridică de la masă şi ieşi din cafenea, îndreptându-se spre parcul aflat în apropiere. Îşi simţea corpul amorţit, abia fiind în stare să pună un picior în faţa celuilalt.
'Concentrează-te! Trebuie să fii concentrată!'
Clientul ei era stăpânul ei; iar acum stăpânul îi dăduse o treabă ce trebuia dusă la bun sfârşit...
Ce ar putea avea o asemenea persoană de câştigat din moartea unui copilaş? Nu era treaba ei! Ar fi o tâmpenie să îşi încarce mintea cu întrebări inutile. Trebuia să îşi îndeplinească misiunea cu aceeaşi eficienţă brutală şi inflexibilă ca de obicei, fără a se lăsa influenţată de factori precum vârsta victimei sale sau sentimentele pe care le avea faţă de copii... Sentimentele puteau fi o porcărie uneori!
Stătea pe o bancă, foarte aproape de colţul sălbatic al parcului, micuţă şi fragilă, cu ochii mari şi chipul inocent... Cu toate acestea, în hanorac avea ascuns un mic revolver, pe care urma să îl folosească la asasinarea unui copil!
'E doar o ţintă! O nenorocită de ţintă! Nimic mai mult...'
Inspirând adânc, Kathy încercă să îşi limpezească gândurile. Poate Leon avea dreptate; poate nu era capabilă să ducă lucrurile la bun sfârşit. Se simţea atât de amorţită...
'Trezirea!'
Nu trebuia să se lase influenţată de sentimente! Sentimentele puteau fi rele! Puteau chiar să ucidă!
La câţiva metri distanţă de ea, un copilaş cu păr bălai alerga după un fluture, mânuţele lui dolofane încercând să apuce micuţa creatură. Purta o salopetă şi nişte cizmuliţe mici, arătând atât de neajutorat încât era imposibil să nu stârnească compasiunea...
Ţinta se împiedică şi căzu. Ridicându-se, băieţelul începu să râdă aşa cum nimei copii mici ştiu să o facă, iar mătuşa acestuia, aflată în apropiere, chicotii. Nu îl putea elimina în faţa ei! Nu era bine să existe martori; martorii erau o piedică ce trebuia neapărat evitată! În concluzie, trebuia să atragă ţinta spre colţul sălbatic al parcului şi să o elimine acolo.
'Sentimentele ucid!'
Privindu-şi ceasul şi hotărând că era momentul să acţioneze, Kathy se ridică în picioare şi îşi aranjă hanoracul. Dacă vreun trecător ar fi aruncat o privire fugară spre acea adoleşcentă delicată şi fragilă, nu ar fi bănuit nici o clipă în apropierea cărui tip de fiinţă se află...
