Miroase a moarte

⁰

          Adesea mă întreb ce mi-ar oferi destinul dacă tu ai mai trăi? Şi prea des mă amăgesc cu poza ta aşezată la birou, deasupra hârtiilor iscălite cu cerneală neagră. Gândul apoi îmi fuge la ce am scris şi la faptul că am vegetat prea mult timp. Cuvintele ieşindu-mi greu de sub degete, iar creierul meu indiferent cât de tare l-aş strânge în pumni, nu varsă pic de imaginaţie. Ideile sunt şi ele, ascunse după perdele grele ale unui subconştient amorţit de moartea care pe tine, Quinn, te-a prăpădit într-o zi la fel de torenţială şi mohorâtă de toamnă ca aceasta. 

          Este luni, este vineri? Un amănunt care îmi scapă pe moment, dar prefer să mă las purtat de fumul de ţigară pe meleaguri apuse, unde imaginea noastră se condurează în culori şterse şi când simt că în piept mi se pune un junghi, tabloul explodează în mii de culori vivante şi plapabile. Aproape că pot simţi căldura soarelui, pielea ta fierbinte, brăzdată pe alocuri de picături de apă. Te observ cum ştrengăreşte mă priveşti pe sub genele tale aurii şi cum în tine arde dorinţa de a mă săruta aprig. Te-aş lăsa Quinn, te-aş lăsa să mă iei în acea clipă, însă realizez prematur că ai devenit doar o fantomatică plăsmuire a minţii mele înveninate de jind. Oh, ce mi-ar plăcea să îţi simt fiinţa cum pulsează lângă mine, nimic mai mult, iubitule... nimic mai mult. Vreau doar să te admir, măcar pentru o secundă. Ce ar trebui să fac? Să îngenunchez zeilor atotputernici ca să te aducă înapoi la mine? Nu a fost deja un sacrificiu că am hohotit răpus de durere la sicriul tău? Poate că a fost o ofrandă prea banală pentru măreţia lor cerească. Mi te-au smuls din braţe în cele mai frumoase clipe ale vieţii noastre, iar prin gând îmi tot răsună întrebarea „de ce". De ce, Quinn? De ce a trebuit să faci una ca asta? Teama stă în spatele meu, mă veghează şi în somn, mă trimite la culcare cu orori de coşmaruri. Nu vreau să te uit, asta este ceea ce mă sperie cel mai tare. Am dezvoltat un obicei aproape obsesiv, ca în fiecare zi, după ce deschid ochii să scriu despre tine. Vreau să mă conving că nu eşti doar un personaj fictiv născut din rodul imaginaţiei mele, ci faptul că ai fost o persoană vie, care a respirat, care a trăit şi care a iubit. Dacă te-aş pierde mai mult decât am făcut-o acum? În mine sălăşluieşte amintirea ta, doar imagini derulate de atâtea ori, precum un film color... Te rog nu mă părăsi de tot.

          Plouă şi miroase a moarte din nou. Adesea mă gândesc cum ar fi dacă m-aş lăsa în voia sorţii, aşa cum şi tu ai făcut-o? Mi-aş curma suferinţa, poate că aşa voi putea să dorm liniştit. Să nu mai am vreo legătură cu veşmântul acesta trupesc, ce mă întristează şi mai des. Vreau să fiu ca tine câteodată, te invidiez - ai trecut planul astral, ai devenit una cu necunoscutul. Un cosmos infinit, împletit în basme şi legende eroice. Deja mi te imaginez cum cucereşti tărâmuri fantasmagorice, nebănuite de nepuţinţa muritorilor de rând. Noi nici nu ajungem atât de sus, de fiecare dadă decădem, precum Lucifer - suntem condamnaţi eşecului. Am putea fi mai mult, dar suntem înlănţuiţi de legi scrise, împiedicaţi de bariere invizibile lipsite de farmec şi magie. Ce condiţie precară... Quinn arată-mi calea spre lumea ta. De ce m-ai lăsat în hăul acesta infect şi plin de suferinţă? Arată-mi că mă doreşti, aşa cum o făceai când îmi împărtăşeai condiţia existenţială, dă-mi un semn.

          Linişte şi obscur, doar cu asta am mai rămas. Cândva tânjeam după aşa ceva, însă acum a devenit un chin, propria-mi temniţă, vocea surdă din lăuntrul meu care mă devorează de fiecare dată când mă prinde din urmă. De la perter se aud oameni, se aud râsete, se aud familiile noastre. Bufnesc amuzat şi realizez acum de ce ai preferat să ne părăseşti - totul e doar o iluzie pe care ne-o ţesem cu propriile mâini. Ei nu te-au acceptat, ci doar au preferat să treacă cu vederea la câteva dintre trăsăturile tale de caracter. Le-ai adus faimă, prestigiu, te-au adorat, te-au venerat în clipa în care ai devenit faimos. Un adevărat artist, un adevărat creator, dar după aceasta ţe-au renegat pe la spate, te-au vorbit de rău şi ti-au oferit moartea. Le voi sta alături, doar să le reamintesc de fiecare dată când ochii ni se vor întâlni, de tine, de faptul că tu încă exişti printre pământeni.

          Plouă şi miroase a moarte, miroase a tine Quinn. Eşti atât de departe, dar parfumul tău a rămas puternic împregnat în pielea mea. Într-o zi ne vom revedea, aşteptarea e crâncenă, dar cărarea este luminată. Deja te văd aşteptându-mă la capătul drumului cu braţele deschise şi zâmbetul tău sincer pe buze.