1.Fiecare individ emană un miros unic.
2.În timpul somnului, fiind în poziţie orizontală, presiunea de pe coloana vertebrală dispare, iar corpul are ocazia de a se relaxa şi de a se întinde. Astfel, când ne trezim din somn, suntem cu 1,5 – 2 centimetri mai înalti decât în momentul în care am mers la somn.
3.Mâncarea nu are gust fără salivă.
4.Creierul tău foloseste 20% din oxigenul care intră în sânge.
5.Bărbații sughit de două ori mai mult decât femeile.
6.Cei doi plămâni conţin aproximativ 150 – 300 de milioane de alveole pulmonare. Împreună cu capilarele pulmonare, acestea realizează o suprafaţă de schimb de circa 150-200 de metri pătați.Cu părere de rău, acesta e ultimul capitol din cartea aceasta. De aceea am postat 2 capitole azi, pentru a vă înveseli. Îmi pare foarte rău, și-mi va fi dor de voi. Am ajuns la 17k de lecturi, 1.6k voturi, și 122 de comentarii în tot acest timp, adică în aproape 2 ani! Vă mulțumesc foarte mult pentru tot! N-am crezut vreo dată că cartea va ajunge atât de departe! *și îmi pare sincer rău că n-am acordat prea multă atenție ei.* Vă mulțumesc încă o dată!
CITEȘTI
Curiozități despre corpul uman
De TodoCeea ce nu ai știut niciodată despre corpul nostru, rezumat într-o mică carte de pe Wattpad. Enjoy. Cartea poate conține greșeli gramaticale, iar stilul aranjării în pagină nu este cel mai bun la începutul cărții‼️