Samurai for the shady

Hei! Am revenit cu o noua poveste yaoi. Sper sa va placa si...spor la citit! 

1870 - Perioada Meiji-Jidai.

-Stie sa faca ceva?

-Stie sa manuiasca sabia foarte bine si sa cante la koto.

-10000000 yeni, ii spuse barbatul inalt mamei, aceasta aproband din cap cu zambetul pe buze. Dar nu o sa-l mai vedeti vreodata.

-Nu e o pierdere, raspunde indiferenta.

Isi primeste banii si, fara sa-mi mai zica ceva, ma impinge in fata, iar barbatul ma trage in urma lui afara. Nu puteam sa ma zbat sau sa scot vreun sunet, eram legat la maini si la gura, asa ca tot ceea ce puteam sa fac era sa privesc speriat in urma mea fiinta care ma vanduse cu atata usurinta, ca pe un obiect. Barbatul ma urca pe calul sau negru si scoase un sunet scurt, care facu animalul sa o ia la galop printre copacii padurii intunecate...

1876 - Templul clanului Shinmen.

Imi plimb degetele pe corzile fine ale koto-ului, fiind cufundat in propriile-mi ganduri. Astazi se implineau 6 ani de cand ma aflam aici...6 ani de cand fusesem vandut de catre parintii mei celui mai periculos clan de samurai din Japonia si, in acelasi timp, prima zi in care incepeam sa iau vietile oamenilor cu o simpla taietura de sabie. Imi era frica de asta. Prea frica. Nu voiam sa traiesc cu gandul ca mainile mele au omorat un om, dar nici nu aveam puterea necesara pentru a ma opune, pentru ca eram perfect constient ca imi era frica de moarte, iar asta urma sa primesc daca o faceam. Lumea in care traiam era o lume impacata cu gandul mortii, o lume care nu ar fii incercat nici macar o clipa sa fuga de acest sfarsit; erau convinsi ca aveau parte de o moarte eroica si ca in viata de apoi aveau sa duca un trai mai bun. Erau convinsi ca zeii urmau sa-i rasplateasca pentru sacrificiul lor, insa eu nu eram asa. Nu ma puteam declara un om religios; nu credeam in toate zeitatile pe care ceilalti le iubeau cu atata ardoare. Stiam ca orice rugaciune era facuta in zadar, iar daca dorinta ti se indeplinea in unele cazuri, era doar un noroc chior, nicicum mana a ceva ceresc. Stiam asta pentru ca eram inconjurat de oameni ca mine, de baieti care fusesera vanduti la randul lor de catre familii si se rugau sa scape, insa in darn. Odata ce ajungeai aici, nu mai era cale de scapare. Nimeni nu putea scapa din acest 'cosmar'. Nimeni.

-Yuzuru, haide, se auzi vocea lui Hayato, "indrumatorul" meu. 

Mi-am mutat brusc privirea de la instrumentul pe care tineam mainile, vazand ca era deja noapte. Vantul ce dezordona crengile plecate ale salciei sub care ma aflam imi provoca fiori pe sira spinarii, asa ca m-am ridicat, atent la fiecare detaliu, cat sa n-o dau in bara sub ochii tiranului din spatele meu, si m-am rasucit pe calcaie, facand o plecaciune in fata sa. 

-Ti-am spus de atatea ori sa-ti tii spatele drept cand te ridici! Asa lipsit de indemanare o sa fii si cand il vei cunoaste pe Osama? Treci jos imediat si fa-o din nou! imi ordona, lovindu-ma cu teaca sabiei sale in umar.

"Osama"...Eram satul de acel cuvant. "Prinde-ti parul cum trebuie, asa neingrijit vei fii si cand o sa-l cunosti pe Osama?", "E a 100-a oara cand iti pun ca nu asa se toarna ceaiul! Ce o sa faci daca Osama va vrea o cana cu ceai? O sa-i murdaresti toata camera?", "Ce e cu fata asta? Iti spun iar si iar ca atunci cand o sa-l privesti pe Osama, nu trebuie sa-l lasi sa-si dea seama de absolut nimic din ce se petrece in interiorul tau! Trebuie sa ai o expresie neutra, exact ca o papusa fara viata!". Acest Osama imi facea zile negre si imi luam sute de batai din cauza lui, cand nici macar nu il intalnisem vreodata. Dar nu indrazneam sa ma plang, asa ca ma asez pe iarba rece si ma ridic iar.

-Acceptabil, insa nu perfect! imi reprosa, dandu-si ochii peste cap. Acum haide, nu am timp de asa ceva, trebuie sa fii gata la timp!

Isi stranse mai bine parul negru in coada de cal si imi intoarse spatele, intrand in casa. Fug in urma lui, iar cand ajung in incaperea in care se afla, sunt intampinat de alti doi baieti, mai mari decat mine.

-Inca nu esti gata? se mira unul dintre el, privindu-ma dispretuitor, moment in care si cealalta pereche de ochi negrii ma fixeaza in acelasi mod.

-Daca acum nu esti gata la timp, in cateva saptamani vei face la fel? ma intreba intr-un final si celalalt baiat, tragandu-ma de brat spre ei.

Cateva saptamani...Voiam sa-mi hranesc atat de mult curiozitatea, asteptand cu nerabdare acea zi, insa, in acelasi timp, ma temeam de ziua aia si de ce s-ar putea intampla acolo, in templul in care nu pasisem niciodata. Doar dupa ce luam viata cuiva aveam voie sa intru acolo, considerandu-se in clan ca trecusem toate etapele pentru a primi postul de "Membru oficial al Shinmen". Dar ce avea sa se intample in acea zi...Nu era un gand pe baza caruia puteam sa dezbat prea mult in acel moment. 

Nota: Osama = rege