Cheia Misterului

Capitolul 2

Peste pustietatea padurii se asterne o briză destul de puternica, iar un strat de ceaţă işi face simtita prezenta. Se apropie si o furtuna, o sa ma maresc pasul spre casa. Dar ceva parca nu ma lasa. Imi simt picioarele grele, foarte grele si parca prinse in ceva capcana. Doamne, era doar o amarata de radacina iesita afara din pamant. Cel putin asa parea. Dar adineaori am iesit din radacina, acum dau de alta? Ceva nu e in regula. De ce simt de parca ma trage cineva de picior? Brusc, sunt la pamant. Telefonul imi cade din mână. Nu mai pot suna dupa ajutor chiar daca as vrea. Strig, dar in zadar. Nu ma aude nimeni. Nici n-ar fi cine sa auda. Casa mea e singura de pe strada, restul toate sunt parasite. Trebuie sa ies de aici. Se auzi apoi o voce groasa si raguşita:

-De ce ai indraznit sa calci pe teritoriul nostru?

Inima incepu a-mi sari din piept. Nu stiu ce sa fac. Nu pot fugi. Sunt imobilizat. Si in acelasi timp şocat. Cine vorbeste?

-Raspunde, sau mori!
-Eu doar... doar... imi fă-fă-făceam plimbarea de seara.
-Si mormantul meu ti se pare trotuar?
-Nu, nu, nu stiam ca aici e un mor-mor-mormant, zic eu mai mult mort decat viu.
-Acum stii!!!
-Da, stiu, adaug eu cu glas domol.
Imi pare rau.
-Iti pare rau? Te-as putea omorî in secunda asta!

Ce puteam face? Eram la graniţa dintre viata si moarte. Doar un miracol ma putea salva acum.

-Cum ai ajuns aici?, zise copacul cu o voce tunatoare.
-Imi faceam plimbarea de seara, adaug eu pe un ton nevinovat.
-Si doar padurea asta ai avut-o la dispozitie?, spuse el pe un ton disperat.
-E singura padure aproape de casa mea, mi se parea un loc linistit.
-Du-te de unde ai venit!
-Chiar acum, adaug eu fiind un pic mai uşurat.
-Stai!!! Doar nu crezi ca ai scapat asa usor! Intinde mana!

Ii intind mâna, mi-e frica, da... pentru prima dată mi-e frica... oare ce vrea sa-mi faca? Nu stau prea mult pe ganduri si ii intind mana, nu vreau sa il infuriez si mai tare.

-Ai aici o <cheie>, descuie cu ea mormintele tuturor.
-Mormintele tuturor?
-In tocmai. Sapa pana le gasesti. Elibereaza-le sufletele captive in morminte. De nu vei face intocmai te voi bantui pana la ultima ta suflare.
-Despre ce morminte e vorba?
-In imediata apropiere este un cimitir, acolo se afla oamenii care au cazut in razboi, iar sufletele lor sunt inca captive.

Brusc, ma aflu in pat. Incerc sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Hmmm. Ceva ciudat... cred c-am visat foarte urat. De fapt, nici la toaleta nu cred ca am mai fost, ci adormisem la ora 2:13. Imi simt faţa foarte fierbinte. Am sa merg pana la baie, putina apa imi va face bine. Aprind becul, ma privesc in oglinda si observ in jurul gatului ceva foarte cunoscut.

-Nu se poate, totul e real, nu a fost nici un vis.