Cheia Misterului

Capitolul 1

Ora 1:46.
De cateva nopti la rand stau treaz fara motiv. Imi place sa dorm, sa visez. Fiecare somn e o aventura, un nou vis, o noua experienta. Bineinteles, daca ni le amintim. Si totusi, de ce nu dorm? Sa fie oare din cauza ca-s prea indragostit? Se poate... nimic nu e intamplator. De exemplu, chiar acum pe Music Channel e o piesa: "Love me like you do". Stie TV-ul ce sa-mi recomande. Doar sunt indragostit pana la urma. De cine? Cu siguranta de cea mai frumoasa fiinta de pe pamant. Publicitate... as schimba canalul, dar mi lene si nu stiu unde am pus telecomanda. Da... is dezordonat, stiu. Mi s-a mai spus. Inclusiv iubirea vietii mele mi-a spus-o. Si cam are dreptate. Ar trebui sa fiu, totusi, mai ordonat. Dar, in toata dezordinea este si o ordine. Ca si in minte. Avem o gramada de ganduri. Dar, cu siguranta le ordonam, dupa placul inimii. Insa, se intampla sa nu putem face asta intotdeauna. Ne lasam influentati de ganduri bune, de ganduri rele, iar cand suntem slabi de ingeri, cele rele pun stapanire pe noi. Ceva teribil. Cum poate cineva sa puna stapanire pe propriile actiuni, cand noi suntem capitanii propriei nave? Cu siguranta apar fortele rele din exterior, forte ce vor sa ne puna increderea la incercare. Dar oare aceste forțe sunt chiar atat de daunatoare? De periculoase? Raul este chiar atat de rau? Ei bine, nu intotdeauna. Omul trebuie sa fie un pic si rau, ca sa nu fie luat de prost in societate. Sau oare ca omul sa nu fie luat de prost are nevoie si de puţina înţelepciune? Poate putin din amandoua.
Ora 2:07.
Cu siguranta aceasta discutie filozofica imi linisteste starea de spirit, somnul pune incet stapanire pe mine si pe organismul meu. Corpul meu asteapta odihna. Saraca si puternica inima, cum bate ea... pentru dragostea mea. Si totusi, pentru mine. Ma tine in viata, lucreaza inclusiv pe timp de somn, la fel ca si creierul si majoritatea organelor. Bine, scuze, gata cu anatomia pe azi. Cam gata cu tot pe azi.
Ora 2:11.
A cam sosit timpul sa ma pun la somn. Pleoapele imi coboara incet pe ochi.
Ora 2:13.
Deodata simt nevoia de a merge la toaleta, care din pacate ii afara.
Deschid usa, nimic nou, doar cainele meu care, din cate se poate observa, are chef de joaca. N-are somn nici el, poate o fi indragostit, chiar il vazusem azi cu căţeaua vecinului. Cat de frumos se jucau ei... de-a dreptul incantator. Cerul e asa senin, vad atatea stele. E mirobolant. Iubesc magia noptilor de vara. Te lasa fara cuvinte. Si cand te uiti la Lună, aproape ca-ti vezi reflexia in ea. Pur si simplu te incalzeste cu prezenta ei, nu ca n-ar fi deja sufiecient de cald. Chiar ma gandeam sa innoptez afara, dar o sa spun pas, prea multi ţântari, n-am cheful lor.
Padurea e asa linistita, cred ca i-as face o vizita, oricum mi-a sarit somnul. N-am nevoie de lanterna, stelele ma calauzesc. Ce ma fac daca se innoreaza? Buna intrebare. Astept sa se dezinnoreasca. Asa e cand esti indragostit, mai inventezi cuvinte. Glumesc, am si telefonul cu mine. Sper sa nu ma lase bateria, e aproape descarcata, oricum n-o sa stau prea mult. Merg prin padure si dintr-o data aud niste foşfote printre frunzele copacilor. Imi indrept lantera telefonului intr-a acolo. Nimic deosebit, doar niste crengi uscate care s-au desprins de trunchi. Is in inima padurii. O aud cum bate, Doamne... ce bătăi... ia stai! Era inima mea. Hahaha. Umor de om ce hoinareste prin padure noaptea tarziu. Nimic ciudat, nimic bizar. De obicei imi fac bine iesirile astea, ma linistesc complet.
Insa, pamantul pe care umblu are si el povestea lui. Nu de multi ani fusese un razboi, un masacru total cu multe victime. Aici fusese cimitirul satului odinioara. Si aici au fost ingropate victimele. Se spune ca nu e bine sa se vorbeasca despre cei cazuti in razboi, dar nu mi-e frica. Frica nu exista in viziunea mea. Cel putin eu inca n-am intalnit-o. I-am lasat pe altii sa o faca.  E vremea sa ma intorc acasa, parca mi-e somn.