Jurnalul unui pustan.

O altfel de printesa.

Nici acum nu-mi pot explica ce are atat de special,de ce am cunoscut-o in ziua aceea si mai ales de ce nu m-am putut "dezlipii" de ea. Pe 8 decembrie,in ziua aceea am simtit cum restul lumii se opreste in loc, oamenii din jur devenisera simple obiecte de decor si pentru o clipa am  crezut ca doar noi mai suntem pe Pamant. Nu avea nimic deosebit,la prima vedere mi s-a parut minunata si chiar m-am gandit recent ca dupa ce am cunoscut-o pe ea am mai intalnit fete,mai frumoase, stralucitoare, fete care-ti luau ochii.  Insa ea e altfel,ea impresioneaza prin simpla prezenta,are trasaturi de copil cu ochi mari si caprui, buze pline,ochi in care poti observa o tristete aparte,care a fost impregnata pe chipul ei cu mult timp in urma,si care nu va disparea niciodata.

E naturala,cu parul castaniu lasat liber pe spate,fara tocuri si decolteu, cu obrajii sidefati , pare un personaj dintr-un cu totul alt decor. Nu are nimic care sa-mi aminteasca de fostele mele , de aceea e speciala. Uneori ma gasesc pierdut in vocea ei,nu pot schita vreun gest, nu aud nimic in jur, dar simt bataile inimii tot mai tare pe masura ce linistea se instaleaza intre noi. Inca incerc sa-mi aduc aminte cum am reactionat cand am auzit primul "teiubesc",din partea ei, insa am mintea incetosata, emotiile....

E fascinanta in simplitatea ei, nu are nevoie de farduri,haine in tendinte sau de accesorii epatante ca sa iasa in evidenta. E frumoasa! Are un mister in privire, o anumita contradictie intre ceea ce spune si cum se exprima, spiritul ei emana o energie care pur si simplu te...Vrajeste. Uneori, ma simt pierdut, rupt de realitate, parca cateodata atarn de o ata la capatul Pamantului, numai vad pe nimeni in jur, numai simt nimic, nu imi mai pasa de nimic, stiu doar ca e primavara, iar floarea mea infloreste in mine...