Dispariția Volumul 1

Capitolul 1:Mesaje Anonime

-Vom fii prietene pentru totdeauna!Îmi promiți?(Alexis)
-Îți promit!(Sophie)

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

10 ani mai târziu

-Alexis,nu cred!Mai sunt doar câteva zile și însfârșit voi avea 17 ani!
-Știu!Sunt super entuziasmată pentru tine,scumpo!
-Voi vedea și eu cum se simte...Cu toate că mi-ar fii plăcut să fie aici și el...
-Știu..Îmi pare rău...Sunt sigură că domnul Miguelino te vede din cer și se bucură pentru tine.Vei vedea că va trece!Știu căt de mult îl iubeai,știu și cat de mult te adora el...Dar viața uneori ne ia persoane dragi,cum ți-au luat ție bunicul.
-Sau ție tatăl..
-Exact..Eu vă mai am doar pe tine și pe mama.
-Iar eu doar pe tine și pe tata..De când a murit bunicu' e atât de diferit..De parcă el ar fii vrut să moară.Nu e vina lui că leucemia l-a atacat și că de asta a trebuit tata să se întoarcă în țară...
-Sunt sigură că tatăl tău nu crede că e vina bunicului tău că boala l-a afectat.
-Nu știu..Uneori așa pare..Mă bucur că mereu îmi ești alături și mă asculți,draga mea!
-Dacă nu ne ascultăm noi...Cine să o facă?
După aceste cuvinte cele două fete s-au îmbrățișat și au plecat spre stația de microbuz,punându-se în același loc ca întotdeauna.Primele scaune de lângă ușa din față.
-Tot de nedespărțit,nu?(Șoferul)
-Mereu și întotdeauna!( spun ambele fete deodată și se îmbrățișează)
-Așa trebuie să rămâneți mereu!
După aceste cuvinte șoferul nu mai e atent la nimic din ce se întâmplă în microbuz ți e atent doar la drum.
-O să organizezi o petrecere sau ceva?

-Din păcate da,dar știi că eu nu îmi doresc.O fac doar pentru ca insistă tata..
-Sunt sigură că bunicul tău nu și-ar dori să pierzi această petrecere,o plănuiești de aproape 2 ani.
-Da..Dar fără el nu va fii la fel..
-Știu..Dar o să fiu eu acolo să mă asigur că o să te distrezi,da?
-Sigur,cum zici tu!
-Vino la mine!

Sophie o ia în brațe pe Alexis,iar după 10 minute ajung în fața casei lui Sophie,intră în casă și o iau spre bucătărie.
-Facem clătite?(spune Sophie mergând spre dulapul unde se găsesc ingredientele)

-Sigur.(spune Alexis în timp ce merge după tigaia în care le vor face)Mama ta la cât ajunge acasă?
-Nu știu,are ceva cină de afaceri.Rămâi la mine peste noapte,nu?
-Da,normal!

-Bun.
Fetele au terminat de făcut clătitele,așa că i-au clătitele cu ele și merg în camera lui Sophie.Alexis se așează pe fotoliul balansoar din colțul camerei,iar Sophie în pat.

-Și ce crezi că îți va face tatăl tău cadou,A?
-Hm..Nu știu,anul acesta nu prea am mai încercat să aflu.

-Mda..Te înțeleg..Oricum mai sunt doar trei zile și oficial vei avea 15 ani!
-Vii la mine de la 1 să ne pregătim împreună,nu?
-Evident!Ne uităm la un film?
-Da.Ce zici de The Conjuring 2?
-Perfect.
Fetele caută filmul și se așează amândouă pe pat să se uite,dar adorm înainte de final.

-Visul lui Sophie-

Totul era foarte întunecat,ca o pădure se vedea doar luna şi copacii întunecați.Se auzeau sunetul copacilor,ale ramurilor mişcate vând şi ale animalelor.Totul părea atât de bizar.Dintr-o dată se auzi o voce familiară pentru Sophie.Era a prietenei ei Alexis,o fată frumoasă,brunetă cu părul nu exagerat de lung,slabă şi albă aproape ca laptele.
-Ajutor!Trebuie să mă găsească cineva!Sunt aici!(strigă fata panicată printre lacrimi.)
-Unde eşti?Alexis?Unde eşti?(strigă cu disperare Sophie,lăsând părul ei lung blond să-i acopere fața).Unde eşti?(nemaiputând pică din picioare rămânând în genunchi plângând).

-Aaaaa!!(strigă Sophie trezindu-se din vis)Alexis?(se întoarce prin cameră şi nu o vede,se ridică din pat şi merge să o caute)
-Hei,eşti ok?(zice Alexis ieşind din baie cu periuța de dinți în mână)Mi s-a părut cā te-am auzit strigând..
-Am avut un vis groaznic..
Fetele au mers în bucătărie,Sophie începând să-i povestească visul în timp ce preagăteau micul dejun.
-Ciudat..Dar e ok,i'm here baby!(şi încearcă să zâmbească forțat şi o îmbrățişează).Ăm..Am primit mesaj de la tata,mai bine aş merge..Pa,draga meaa!
-Paa!
După ce Alexia pleacă,Sophie se lasă pe scaun şi rămâne pe gânduri totul părea atât de real.

---------------La Alexis----------------

Alexis intră pe uşă,după care merge în grădina din spate la leagăn.

-Cum puteam să-i spun lu' Soph "Şti,de ceva timp tot visez că sunt ținută captivă şi strig după ajutor dar nimeni nu mă aude"?Off..Ce e cu visele astea?(după asta îşi lăsă capul în mâinii şi se întinse pe leagăn gândindu-se la acele vise care o terorizau de ceva vreme.)

-Pagina 1-