*Dupa 20 de minute*
Eu si Mircea stateam in locul nostru secret. Stateam acolo si pictam cu degetele mele micute cand deodata, Mircea vine si imi da cu degetul lui, plin de culoarea albastra a acuarelei, pe fata.
Eu: ''AAAAAA!!! DE CE AI FACUT ASTA?!''
El: ''De plictiseala.'' Imi spune el cu un ranjet pe fata.
Mi-am murdarit si eu degetul de acuarele si m-am dus spre Mircea, tinand mana la spate. Ma prefac interesata de desenul pe care il facuse, si deodata incep sa ii trasez o linie rapida pe fata lui cu degetul colorat de galben.
Eu: ''HA! Suntem chit!''
El: ''Vrei razboi? Razboi sa fie!''
Si am inceput amandoi sa ne batem cu acuarele. Bine, vorba vine ''sa ne batem'' , ca numai bataie nu a fost aia. Cel putin amandoi radeam si ne distram. Insa printre chicotelile si rasetele si tipetele noastre, am putut auzi vocea mamei care ma striga in timp ce se apropia de locul secret din spatele casei. Desi cred ca nu mai era chiar un loc secret, pentru ca mama stia de el,dar se prefacea ca nu stie si doar se apropia de el cand ma cauta, dar nu intra. Doar striga. Si noi ne apropiam rapid in fata ei ''ca nu cumva sa afle mama de locul nostru secret''.
Mama: ''Isaaaa! Ai musafiri! Te asteapta in curtea din - O DOAMNE! CE ATI FACUT?!''
Eu: ''Scuze,mama.''
Mircea: ''Doar ne-am jucat cu acuarelele.''
*incepem sa ii aratam mamei un zambet care mereu o topeste si nu mai are puterea sa ne faca nimic*
Mama: ''Hai! Duceti-va si va schimbati.''
In drum spre curtea din fata o vedem pe Alexia, stand in fata scarilor usii de la intrarea in casa mea, cu o acadea in mana.
Inca din copilarie, Alexia iubeste dulciurile.
Alexia: '' Hei! Uhm.. Dragute pete!'' *chicoteste*
Eu: ''Mircea, ea e Alexia. Alexia, el e Mircea, vecinul meu si cel mai bun prieten.''
Mircea: ''Hei!'' *surade*
Alexia: ''Buna!'' *chicoteste*
Mdaa.. Mircea din copilarie agata fete.
Alexia: ''Iesiti afara? Ne jucam ceva? Mi-am adus mingea.''
Eu: ''Da, sigur. Merg sa ma schimb.. Mircea, tu vii?''
Mircea: ''Mdaa, vin si eu.''
Eu: ''Perfect! Atunci ne vedem in fata portii mele in 10 minute, bine?'' *zambesc larg*
Mircea&Alexia: ''Bine!''
Si asa se naste o prietenie adevarata. Ea e Alexia Clark. Are 15 ani. Ne-am cunoscut in vara anului 2002. Abia se mutase aici, in Londra. E o fire sociabila, draguta, sensibila. E foarte prietenoasa si amuzanta. Avem aceeasi personalitate si mod de gandire. Ne completam una pe cealalta. E de incredere. Ma pot baza pe ea oricand am nevoie. A fost mereu langa mine cand am avut nevoie. Nu m-a lasat niciodata balta. Cu timpul, eu si Alexia ne-am apropiat si am devenit cele mai bune prietene, iar Mircea, al doilea cel mai bun prieten din copilarie, usor usor, a cucerit inima Alexiei, s-au indragostit unul de celalalt, si au devenit un cuplu foarte dragut.
Ei sunt Mircea si Alexia, prietenii mei. Prietenii mei cei mai buni. Cei care au fost mereu langa mine, indiferent daca aveam sau nu nevoie. Vezi pe unul, ii vezi imediat si pe ceilalti. Suntem la pachet. Toti trei.
*flashback in prezent*
Dupa ce mi-am pregatit un bol cu lapte si cereale, m-am alaturat Alexiei, si m-am asezat pe canapeaua din fata televizorului din sufragerie.
Alexia: ''Ai luat si Oreo?'' *zambeste larg*
Eu: ''Da, am luat. Pentru amandoua. *rad scurt*
Alexia: ''Am primit un mesaj de la Mircea. A zis ca trece pe la noi in vreo 10 minute.''
Eu: ''Spune-i ca daca n-are 6 pungi de pufuleti, nu il primim.''
Alexia: ''Buna idee. *scrie mesaj* Cate doua pungi de fiecare?''
Eu: ''Da. Ma duc sa aduc laptop-ul.''
Ma duc in camera mea sa imi iau laptop-ul, cand deodata...
Continuarea va fi in partea urmatoare. Scuze ca v-am lasat in suspans :))
