Draga Timp,
Da-mi mai mult din tine!
Fa-te soare si lumineaza-mi zilele in care mi-as dori sa te am, insa nu te gasesc in niciun prafuit cotlon! Fa-te inger pazitor si vegeaza-mi somnul dulce, lasandu-mi o umbra in tine cand as vrea doar sa-mi strang perna in brate! Fa-te calauza pentru grabita omenire si da-i mai mult din tine!
Priveste-ma cum te caut pe strazi aglomerate, printre ametitore si repetate sunete de claxon, printre siluete agitate si voci rasunatoare, sperand ca astazi vei fi mai binevoitor decat ai fost ieri...
Intreaba-ma cat te pretuiesc, iar atunci vei sti cat valorezi.
Si nu numai pe mine. Intreaba un sportiv care a pierdut la maraton din pricina unei milisecunde si vei afla ce ai fi insemnat pentru el. Sau intreaba un navetist care a pierdut trenul pentru ca tu nu te-ai oprit un minut.
Iar pe mine... rupe-ma in bucati si...
... intreaba copilul din mine cum se bucura in preajma sarbatorilor de iarna, atunci cand ar scrijeli liniute pe pereti, numarandu-ti fiecare ticait, doar ca tu sa nu zabovesti prea mult in lumea lui. Cand tanjeste ca tu sa-l porti pe aripile-ti nemarginite si sa-l ajuti sa invinga in lupta cu Autostrada Dorului. Atunci ai afla care iti e importanta.
Si mai intreaba amitirile, caci doar ele te pastreaza in lumea lor plina de curcubee si cascade suieratoare. Intreaba-le ce ar fi ele fara blandetea si rabdarea ta.
Iar raspunsul ti-l dau chiar eu, caci sunt toata numai amintiri. Si daca le-as pierde, intreaga mea esenta s-ar transforma in vapori, iar ele ar ramane simple reflexii disproportionate, blestemate sa isi oblige greutatea sa pluteasca deasupra unei lumi plumburii si reci...
