Rubrica Învățătorului

Sugestii pentru cititul cu voce tare

de Gerald Hostetter

O mamă citește copiilor ei preșcolari dintr-o carte pentru copii. Un bunic amabil citește ceasuri la rând soției sale aproape oarbe. Un predicator zelos citește adunării capitolul 5 din Epistola către Romani. Învățătorilor, sunteți conștienți cât de important este să-i învățăm pe copii să citească cu voce tare, și să-i învățăm bine?

O definiție a lecturii este următoarea: „A percepe sau a înțelege semnificația literelor sau simbolurilor”. Cititul cu voce tare îi poate ajuta pe copii să ajungă la ceea ce afirmă această definiție. Ca învățător, de câte ori nu ai spus: „Citește-mi întrebarea cu voce tare”, în dorința de a-l ajuta pe copil să-i înțeleagă semnificația? Așadar, cititul cu voce tare este benefic nu numai pentru ascultător, ci și pentru cititor.

Scopul nostru, când citim cu voce tare, este să transmitem minții ascultătorilor noștri mesajul de pe hârtie. Ce caracteristici trebuie să aibă cititul nostru cu voce tare ca să-și atingă scopul?

Entuziasmul merită menționat primul, deoarece este o trăsătură atotcuprinzătoare a unei bune lecturi cu voce tare. În cazul în care cititorului nu-i pasă dacă transmite ceva, probabil că nici nu va transmite nimic. Dacă citește cu entuziasm, majoritatea celorlalte indicații vor fi destul de ușor de îndeplinit.

Intensitatea vocii este o altă trăsătură demnă de luat în seamă. Ascultătorul va înțelege cu greu mesajul dacă se forțează să audă un glas timid și slab, dar nu va înțelege mai bine nici dacă tresare din cauza vocii stridente care răsună în încăpere.

Când citești cu voce tare, păstrează un ritm constant. Ritmul general va fi diferit în funcție de vârsta și de capacitățile mintale ale ascultătorilor. Ritmul ar trebui ajustat în funcție de dificultatea materialului de citit. Biblia, îndeosebi, merită o citire mai lentă și mai reverențioasă. Și ține minte că, dacă readuci ritmul când ajungi la un punct important, îți vei ajuta ascultătorii să-l poată identifica.

Intonația este de neprețuit în evidențierea punctelor principale. Glasul tău trebuie să sublinieze valoarea celor citite. Unii cititori își vor aminti de povestirea cu predicatorul orb al cărui glas lăsa să se vadă lămurit emoția ce transpare din istorisirea răstignirii Mântuitorului, pe care o relata bisericii sale. El era, fără îndoială, implicat emoțional și plin de patos în tot ce le împărtășea. Cu siguranță, trebuie găsit un echilibru când ești implicat emoțional în lectura ta, dar, dacă personajul din povestire este fericit, nedumerit sau frustrat, încearcă să transmiți starea lui.

În ultimul rând, folosește o pronunție clară. Cred că dificultatea învățării unei limbi noi mă face să văd importanța deosebită a acestui aspect. Mi se pare frustrant să mă lupt să înțeleg pe cineva care mormăie, omite consoane sau pronunță trei silabe într-una singură. Evită să articulezi exagerat cuvintele, dar nu îmbrățișa ideea că te dai mare dacă vorbești corect și îngrijit.

În rezumat, amintește-ți că un cititor bun nu va sta în calea mesajului pe care îl citește. Tu dorești ca ascultătorii să remarce și să-și amintească mesajul pe care îl citești, nu cititorul.

Acum, fiindcă am discutat trăsăturile unei lecturi bune cu voce tare, să vedem cum am putea să îi ajutăm pe copiii noștri să devină cititori mai buni.

Ajută-i să înțeleagă ce citesc. Numai atunci vor transforma fără efort cuvintele scrise în cuvinte rostite. Probabil că o persoană care traduce o predică și care nu înțelege bine limba va rata semnificația mesajului pe care îl traduce. La sfârșitul predicii probabil că nu va ști despre ce s-a vorbit. Același lucru este valabil, într-o oarecare măsură, și pentru școlarul care citește. Dacă el și-a investit toate resursele intelectuale în rostirea corectă a cuvintelor, e posibil să nu prindă înțelesul lor.

Dăruiește-le multe materiale de citit cu voce tare, care cer diferite ritmuri, intonații și grade de intensitate a vocii. Practica îi va ajuta să se perfecționeze.

Copiii trebuie să știe din timp ce text au de citit. Nimic nu poate înlocui principiul că elevii trebuie să aibă timp să citească povestirea în gând, înainte de a o citi cu voce tare. Dacă vor face așa, vor ști unde sunt semnele de exclamare și semnele de întrebare și care este atmosfera generală în povestire, făcându-și o idee despre intonația care trebuie folosită.

Neapărat, arată-le elevilor cum sună o bună lectură cu voce tare prin felul în care citești când îți vine rândul la ora de citire, prin entuziasmul cu care citești povestirile și prin reverența cu care citești versetele la timpul devoțional. Probabil că dacă învățătorul nu s-ar rușina să-și arate entuziasmul când citește cu voce tare, nu elevii mai mari nu s-ar rușina.

În concluzie, ține minte că vei întâlni elevi cu diferite capacități. Elevul care prinde mai greu, cu toate că își dă toate silințele, nu va fi ajutat prin imbolduri și presiuni. Poate că are nevoie de un ajutor, cum ar fi lectura suplimentară. Dar și cititorul talentat care citește monoton din cauza lipsei de interes are nevoie de un astfel de ajutor. Dumnezeu să ne dea înțelepciunea necesară ca să putem face deosebirea dintre atitudine și capacitate.

*

Preluat din The Christian School Builder, octombrie 2014
Rod and Stafful Piblishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.