Rubrica Învățătorului

Experiențe cu Dumnezeu

Uneori considerăm că tot ce primim ni se cuvine. De fapt, nu e așa. Da, avem și noi partea noastră de contribuție, însă ceea ce face diferența e intervenția lui Dumnezeu. Știu foarte bine de ce și cât anume sunt capabilă, dar sunt suficient de realistă încât să nu îmi însușesc și ce nu-mi aparține. Ca să n-o mai lungesc aiurea, în continuare am de gând să vă povestesc cum mi-am petrecut eu „vacanța" în această vară.

Așadar, de început, sunt proaspătă absolventă a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva" din Timișoara, filieră vocațională, specializare învățători-educatoare. Am făcut, pe lângă cursurile teoretice și multa psihologie - generală, a vârstelor, a educației etc. -, un an de metodică a predării și patru ani de practică pedagogică.

La finele anului școlar terminal, când toți elevii claselor a XII-a se aflau în toiul pregătirilor pentru primul mare examen din viața lor - examenul de bacalaureat -, eram ferm convinsă și spuneam oricui mă întreba că voi merge mai departe la Facultatea de Litere, în principiu fiindcă, după cum bine se știa de atâta timp, literatura m-a pasionat dintotdeauna, mai ales cea universală. Îmi făcusem deja planurile de viitor pe această linie și totul părea că se potrivește perfect cu ceea ce aveam eu în minte: să devin profesoară de română pentru nivel secundar, dat fiind că, așa cum îmi spun unii prieteni mai apropiați, uneori chiar manifest anumite simptome de „alergie la gramatica de baltă".

Reluând. Toată lumea știa una și bună - „Lavi merge la Litere" - numai că, într-o zi, situația s-a modificat puțin. Cum așa? Uite-așa: cu puțin înainte de examenul de titularizare - pe care eu, inițial, aveam de gând să-l susțin abia după ce voi fi absolvit facultatea - am intrat, aparent întâmplător, în contact cu o doamnă profesoară de limbă și literatură română care mi-a spus, auzind de planurile mele, că deși româna e o materie frumoasă, care merită studiată și așa mai departe, posturile pentru profesori specializați pe această materie sunt extreme de limitate în zona noastră, mai ales în judeul Timiș și cu atât mai mult în Timișoara. Așa că, m-a sfătuit dumneaei, dacă tot am la bază Liceul Pedagogic, ar fi mult mai bine și mai facil să susțin cât mai curând examenul de titularizare și să mă angajez ca educatoare sau învățătoare. Evident că am optat instantaneu pentru un post de învățătoare. Consider că nu am „nervii" necesari pentru a preda la grădiniță, așa că am preferat întotdeauna școala. Însă acum se ridica următoarea problemă: dosarele de înscriere la examen trebuiau depuse într-un interval de timp dat, ori cum eu decisesem să nu particip în anul acesta nu aveam nici măcar un act din multele necesare la portofoliu. Inițial aveam de gând să amân până anul viitor, zicându-mi că, eh, un an mai devreme sau mai târziu n-avea să conteze prea mult. Totuși, această doamnă profesoară a insistat să „încerc, cel puțin" și în anul acesta. Așadar, am început să-mi fac socotelile cam unde ar trebui să ajung și care ar fi cea mai rapidă și puțin costisitoare metodă de a-mi procura fiecare document. Problema stătea în felul următor: acceptasem „provocarea" de a-mi încropi dosarul vineri după-amiază, însă la acea oră era mult prea târziu pentru a mai putea face ceva - vinerea-i zi scurtă, nu? oricine știe asta. Urma weekwnd-ul, de asemenea două zile „moarte", iar luni, până la ora 15:00, dosarul trebuia să fie și complet și deja depus la unul dintre centrele ISJ-ului. A urmat, deci, un adevărat maraton pe drumurile încinse ale unei Timișoare în plină vară, cu destinații secundare multiple și una finală, în fața comisiei de preluare a dosarelor. Ce vreau să subliniez este că până la ora 14:30, luni, într-o singură zi, am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să întocmesc un dosar la care alte colege au „lucrat" timp de o săptămână sau chiar mai mult.

După această etapă, a urmat susținerea probei practice, despre care eu am aflat, culmea, abia după data scadentă. Cu alte cuvinte, dacă nu făceam ceva cât de repede și dacă Dumnezeu nu aranja cumva lucrurile ca să pot susține activitatea pedagogică în altă zi, deși după termen, puteam să spun că m-am „zbătut" degeaba să îmi depun dosarul la timp. Fără proba practică, la examenul teoretic nici nu mai avea sens să mă prezint. Am dat câteva telefoane, am apelat la puținele cunoștințe pe care le aveam și m-am interesat dacă nu mi-aș putea susține lecția în altă zi. Dumnezeu a lucrat și, în ziua când eu ar fi trebuit să susțin activitatea, inspectorul general nu a fost prezent, deci doamna învățătoare era singura care putea reclama absența mea. Văzând interesul meu de a-mi repara greșeala involuntară, a fost de acord să îmi acorde această șansă și mi-a dat tema lecției, urmând s-o predau în prima zi de școală, adică luni - din nou, aflasem abia vineri despre probele practice obligatorii. Lecția a fost foarte apreciată - ba chiar, din câte am înțeles, doamna învățătoare a afirmat ceva de genul „Se vede că e absolventă de Pedagogic", adresându-i-se unei colege care venise să îi ceară ceva în timpul cât eu predam -, așa că proiectul didactic mi-a fost notat cu 10 și am fost îndrumată spre secretariat și de acolo la inspectorat pentru confirmare.