Dear Hermione... | Dramione F.F.

a 16a scrisoare

Dragă Hermione,

După ce te-am găsit in biblioteca ascunsă în spatele acelei armuri, şi după ce mi-ai povestit ce s-a întâmplat, şi că părinții tăi sunt... morți, te-am luat de acolo şi am mers împreună cu tine în aripa spitalului.
Madam Pomfrey a avut grijă de amândoi şi, spre seară, ne-a dat voie să mergem fiecare la casa lui - tu la Cercetaşi, eu la Viperini.

Am vrut să te conduc până la Turnul Cercetasilor şi, când am ajuns în fața portretului doamnei grase imbracate în rochie roz, am vrut să plec, dar mi-am amintit că voiam să te întreb ceva.
- Ăăm... Hermione? spun eu şovăitor.
- Da, Draco? şopteşti tu, privindu-mă cu nişte ochi mari.
- Am uitat să te întreb... adică, dacă nu te superi că te întreb... cum au murit părinții tăi? zic eu, privind în jos, şi sperând că nu o să te enervezi că ți-am adresat o întrebare atât de delicată.
- Aaa... păi... doamna profesoară McGonagall mi-a spus că... că au fost omorâți de nişte... Devoratori ai Morții, rosteşti tu şoptit, lăsând privirea în jos.
- Oh... îmi pare rău... adică... scuze... eu... eu il voi întreba pe tata,poate... poate că ştie cine a făcut-o, murmur eu, neavând încă (,) curajul să te privesc.
- Oh... păi... mulțumesc, presupun, spui tu, şi mă priveşti cu ochii tăi migdalați.

Eu îmi îndrept ochii verzi şi reci către cei vii şi arzători ai tăi. Tu faci câțiva paşi spre mine, astfel încât fețele noastre erau la câțiva centimetri una de alta.
Gestul tău mă uimeşte pentru o secundă, dar nu ezit să fac şi eu un pas, pentru ca frunțile noastre să se atingă.
În momentul în care fruntea mea a făcut contact cu a ta, tu ți-ai încolăcit brațele în jurul gâtului meu si ai inspirat puternic aerul rece de pe hol. Şi apoi, fără să-mi dau seama când şi cum, ți-ai lipit buzele calde şi moi de ale mele, într-un mod atât de delicat şi specific ție. Buzele noastre de-abia dacă se atingeau, însă incetul cu încetul, am inceput să ne sărutăm de-a binelea.

La un moment dat, te-ai desprins din sărut, m-ai privit şi mi-ai spus :
- Cred că... trebuie să plec, Draco, spui tu, roşie în obraji.
- Oh, ok. Şi... totul va fi bine, Hermione. Nu trebuie să-ți faci griji, eu chiar... chiar cred că totul va fi bine, murmur eu, privindu-te cu speranță.
Trebuie să recunosc că inima îmi bătea mai tare ca niciodată, draga mea.
- Mulțumesc, Draco. Mulțumesc mult, spui tu, încercând să zâmbeşti. Însă lacrimile ce începuseră să şiroiască pe obrajii tăi îmbujorați te trădau.
Am vrut să te consolez, dar ai dispărut rapid prin gaura tabloului.

Am rămas singur pe holul rece, cu inima bătându-mi mai tare ca niciodată, şi cu sentimentul puternic (,) că totul va fi bine.

Îți promit.

                                     Draco

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Heeey, dragii mei cititori.

Iată că am mai postat un capitol (în sfârşit), şi imi pare rău ca e puțin mai scurt decât celelalte, dar am considerat că (,) capitolul precedent îl compensează. :)

Sper să vă placă şi vă aştept părerile, sugestiile, criticile în comentarii !

I'm out.