Another Life [Pauză ?]

Capitolul 1

-Reb' eşti gata? Strigă taică-miu din sufragerie.

-Da. Îi răspund pe acelaşi ton ca al lui.

Mi-am luat bagajele şi am coborît la parter unde mă aştepta Tata cu bagajele pregătite.

Astăzi ne mutăm în Los Angeles, oraşul în care am crescut pînă la 7 ani,după cum ştiu de la Tata. Nu aş vrea să mă despart de locul ăsta şi de prietenii mei de aici, dar dacă tata aşa a decis atunci... n-am ce face.

-Hei, nebunu', unde-i Alex? Întreb eu privind-ul cu o sprînceană ridicată.

-Imediat coboară. Auzi, tu ţi-ai facut toate bagajele?

-Mda, cred. Băi, de ce nu poate şi mama să mearga cu noi?

-Rămîne sa rezolve problemele cu Chanel.

-Si eu de ce nu pot rămîne?

-Te plîngi mai ceva ca un bebe! Spune amuzat, Alex, coborînd scările.

-O să-ţi bag Furculiţa în gît dacă mai vorbeşti mult.

-Băi ce mai speriat. Pe naiba aşa soră ca tine. Spune gesticulînd dramatic.

-Ajunge, copii.

-Taci că tu urmezi. Auzi, fraere, mulţi viseaza la aşa soră ca mine, dar tu nu ştii să preţuieşti ceea ce ai. Spun ţipînd.

-Ce n-aş da, să scap mai repede de tine.

-Şi peste 3 zile mă suni şi imi spui că iţi e dor de mine? Chiar şi aşa, ne desparţim peste o săptămînă şi nu ne vom vedea un an. Continui să ţip la el

Oricît de mult pot să îl cicălesc, eu îl iubesc pe fraier şi îmi va lipsi toate poantele lui. Începe să vină pe acasă din ce în ce mai rar şi mie frică ca într-o bună zi, să mă uite şi să nu mai vină.

-Ce vrei să spui cu asta?

-Eu? Nimic. Aşa a spus agentul tău eri cînd te-a sunat. A spus că într-o săptămînă să fii în New York să semnezi un contract şi mergi în turneu ce va dura cel puţin un an.

-Şi de ce nu mi-ai spus pînă acum?

-Iată, ţi-am spus. Ce mai vrei? Pleacă. Acum tu. Spun arătînd spre Tata. De ce nu pot rămîne aici. Înţelegi că nu vreau să mă despart de locul ăsta? Ţip la el.

-Iartă-mă că vreau să ne schimbăm atmosfera. Ştii, fac asta pentru tine şi Alex. Sper să vă înţelegeţi mai bine în LA, dar dacă Alex pleacă, fac asta în zădar!

-Ce se întîmplă aici? Întreabă Mama coborînd scările.

-Uite că Alex pleacă în turneu Mondial! Spun cu ură.

-Da, şi Beca nu vrea să ne Mutăm în LA. Spune Tata puţin dezamăgit.

-Dar ce are mă, La-ul?

-Ce are eu nuştiu, dar ştiu ce n-are. Acolo nuştiu pe nimeni.

-O să faci cunoştinţă. La liceul ăla învaţă peste 1000 de elevi. Îmi spune mama zîmbind.

-Li.... Liceu? O să merg la un liceu? Spun speriată.
. Nu am mers niciodată la liceu sau şcoală, şi ştiţi foarte bine asta.

-Mda, ştim, dar să înveţi acasă nu e aşa ok. Atunci aveai probleme cu psihica şi ăsta e unicul motiv pentru care nu ai mers la o şcoală.

-Băi, şi din cauza cui am avut problemele alea?

-Mda, a mea, recunosc.

-Şi acum de ce naiba vrei să mă dai la un liceu?

-O să-ţi placă, promit. Îmi spune tata cît de calm posibil. Acum hai la maşină.

Am mers toţi afară şi imediat ce ne-am luat rămas-bun, am urcat pe motorul meu şi am luat-o înainte chiar dacă nuştiu drumul. După cîteva ore de mers, m-a sunat tata.

Convorbire Telefonică.

Tata: Ştii drumul?

Eu:Mda, să zicem. Auzi, hai că eu merg cum pot şi ajung cînd vreau ok?

Tata:Bine. Dacă ceva, mă suni. Bani ai?

Eu: Da. Mă descurc.

Tata:Te-am pupat, fraero.

Eu:Si eu, Fraerule.

C.T. Terminată.

Eu şi Tata avem o relaţie foarte specială. Nu ne luăm drept tată-fiică ci ca prieteni. El cu mine nu s-a comportat niciodată ca cu o fiică, ceea ce mă bucură.

Am încetinit puţin ca tata să poată trece, după care am luat-o pe drumul din pădure. Am oprit la un copac imens, şi mi-am descărcat toţi nervii care îi aveam pe Tata şi Alex.

Nu pot să cred că voi merge la un liceu cu sute de Psihopaţi proşti şi aroganţi. Nu pot să merg la liceu. Nu vreau.

**********

Uite că am reuşit să ajung la casa unde vom locui de azi înainte. Casa e ok, nu pot spune nimic  dar nu o va schimba pe cea din Chicago.

-Ce părere aveţi, Struţilor? Ne întreaba tata mîndru.

Eu am pufnit şi am intrat in casa. Ea e o casă micuţă cu un etaj. Am intrat şi mi-am ales cea mai mare cameră.

-Cea mai mare, ha? Rasună vocea lui Alex în toata încăperea.

-Lasă-mă. Am spus indiferentă.

-Ba nu te lăs. Trebuie să înţelegi că chiar dacă plec, nu am cum să uit de tine, gîndăcel.

-Da, sigur. Hai, ieşi

-Mergem mîine în oraş?

-Nu, trebuie să merg la liceu.

-După..?

-Ok.

El a ieşit şi eu am rămas din nou, cu liniştea în 2. Mă gîndesc, cum e la liceu? E aşa ca în filme? Cu Bad Boy şi Bad Girl, sau sunt toţi prietenoşi? Păi, oricem ar fi, o să văd mîine.

-Îţi place? Întreabă Tata din tocul uşii.

-Da, e Fain.

-Mă bucur. Auzi, eşti tristă cumva? Spune cînd mă observă îngîndurată.

-Nu.. Doar că mi-e frică să merg la liceu. Ştii că niciodată nu am fost acolo şi nuştiu cum e.

-O să fie bine, o să-ţi placă.

-Nuştiu..

-O să-ţi vezi prietenii copilăriei

-Ştii bine că nu-mi amintesc nimic despre viaţa mea pînă la 8 ani.

-Şi tu ştii bine că eu am vrut să-ţi povestesc, dar tu refuzai. Hai acum să-ţi spun.

-Bine. Spune dar aşa, cîte puţine.

-Bine, în acest oraş, noi am trăît pînă la ai tăi 7 ani. Atunci eu am divorţat de mama ta reală şi m-am căsătorit cu Coco.

-Cine e mama mea reală?,

-Ea e conducătoarea la toată linia Versace. Cred că ai auzit de Donatella Versace?

-Da..

-E mama ta. Noi am trăit în casa aia, iar acum trăieşte Donatella. O să vă cunoaşteţi cînd va veni Coco. Spune, iar eu ma uit la casa de peste drum. Acolo am trăt eu...

-Okay, ajunge.

-Nu ţi-am spus principalu.

-Ajunge, fraiere.

-Okay, acum te las. Hai la culcare că mîine te trezesc eu.

M-a sărutat pe frunte şi a plecat, eu rămînînd la geamul imens. Am răsuflat obosită şi m-am culcat. Mîine încep o viaţă nouă la liceu... Mda..