Anti-exemplu //editare//

෴Începutul෴

"Gata şi ultima zi de liceu. În sfârşit... Ies de pe poartă liceului cu prietena mea cea mai bună Rose şi singura, asta nu se datorează faptului că nimeni nu mă place, doar că, ea mă înţeleg şi mi-a fost alaturi mereu, de ce aş mai vrea prieteni când o am pe ea, îngerul meu dar câteodată mai bine zis diavol...
Am uitat să mă descriu, bună sunt Tate Derow trăiesc în Germania cu părinţi mei de 9 ani, ne mutasem din Cehia după ce a intervenit o problemă cu banii, dar nu asta contează. Am 19 ani împliniţi abia ieri, lol a mai trecut un an din viaţă şi eu tot la fel copilăros am rămas. Chiar şi aşa pe cat de copilăros, pe atât de matur, ştiu, sunt uneori ciudat, dar îmi place că sunt unic... Deci să continui, am terminat liceul de arte la muzică, unul din visele mele e să devin cântăreţ, dar nu orice cântăreţ, ci unul de muzică rock, știu, e puţin prea mult, dar asta îmi doresc..."

-Dacă ai terminat cu vorbitul singur te-aş ruga să îţi îndrepti mozaicul către acest mirific dispozitiv, şi anume telefonul! *spuse Rose fluturând telefonul*

-De ce? *gândindu-mă ce mai pune la cale*

-Oare de ce, selfie la final de liceu, lol, acum întoarceți boticul aici! *zâmbindu-mi*

-Bine! *pregătindu-mă de ai accepta onoarea de a face o poză cu îngerașul de mine*

-Spune brânză! *luându-mă prin surpindere*

-Murături...

-Boule! *râzând fără oprire după ce poza a fost făcută*

-Ce e, poza e frumoasă, de ce râzi? "fata asta câteodată mă uimeşte..."

-Nimic, hai acasă... *se opreşte din râs ca apoi să înceapă iarăşi*

-Ok... "e aşa ciudată uneori, dar nu pot să nu o iubesc, înseamnă totul pentru mine"

Am început să mergem spre casele noastre...

"Pe drum miracol, s-a oprit din râs.
Iată că drumurile noastre se despart de câţiva metri, eram vecini, toată ziua vine pe la mine când nu are ce face, îmi intră în cameră pe geam şi țup în pat la leneveală, câteodată nici să dorm nu mă lasă..."

-Bine, deci pe mâine, Tate bleguțule. *chicotind, urcând scările din faţa casei*

-Da omido, pe mâine atunci! *facându-i cu mâna, semn de la revedere*

"În sfârşit acasă, după atâta vreme de hoinarit pe la liceu şi înapoi...acasă."

Intru, şi ce să vezi, părinţi îmi sar în suflet cu iubirea lor...

"Câteodată sincer, e prea multă...dar aşa sunt părinţi, sau mai bine zis, aşa ar trebui să fie un părinte adevărat."

-Felicitări puiule în sfârşit ai terminat cu bine şi acest ultim an de liceu! *spuse mama zâmbind şi având acea sclipire în ochii, care uneori mă topeşte*

-Şi fiule, la ce facultate vrei să mergi...sau să ghicesc, tot muzică?

*am schiţat un zâmbet*

Pentru câteva secunde a fost tăcere, parcă ceva părea să se petreacă.

-Fiule, eu şi cu tatăl tău avem să îţi dăm o veste... *rezemându-se cu o mână pe dulapul din hol*

-Ce veste mamă? *spun curios, dar în acelaşi timp şi puţin îngrijorat*

"Nu ştiu dacă totul e de bine sau nu, dar am un sentiment ciudat la ce voi auzi curând."

-Păi fiule, vărul tău doreşte pe timp de vară să stea aici cu noi cât timp mătuşa ta pleacă în Japonia cu nişte afaceri. Cred că ar fi foarte frumos să vă revedeţi, a trecut ceva timp se la ultima întâlnire.

-Vine vărul, ok...păi nu ştiu ce să zic. *încercând să par încântat*

"Adevărul e că da, trecuse ceva timp, mai exact nouă ani de la ultima revedere..."

-S-a întâmplat ceva? *spuse mama puţin îngrijorată*

-Nimic mamă, absolut nimic...mă bucur că mă revăd cu vărul meu după atâta timp. *schiţând un zâmbet şi pornind spre camera mea mulţumindu-le încă odată pentru primirea şi complimentele ce mi le-au oferit*

Mă duc grăbit în camera mea, mă simţeam uşor obosit. Am azvârlit ghiozdanul, sau cum îi zice Rose "sacul cu arme de tortură" într-un colţ al camerei mele şi m-am aşezat pe pat să mă odihnesc. Când să închid ochii, la naiba...mă gândeam întruna la vărul meu care v-a sosi curând. Dar am încercat să las asta deoparte, iar oboseala şi-a spus cuvântul. Am adormit.