Ochii din intuneric

Prolog

- Îngeraș? ma întreabă punându-si mâinile mari si calde pe obraji mei incercand sa îmi ridice privirea către a lui.
Înghit in sec cand îi privesc ochii si muscandu-mi buza si mai tare pentru a nu plânge. Inima a uitat de mult sa mai bată. În preajma lui simt cum toată ratiunea mea piere. Cum nu pot scoate doua cuvinte ca si cum au rămas blocate în gât. Incerc sa îi evit privirea pentru a nu începe iar sa plâng.

- Doamne... spune răgușit incercand sa îmi păstreze privirea intra lui. Te-am distrus atât de rău...
Privirea lui era încărcate de regret.
Da. M-ai distrus în atat de multe feluri. M-ai distrus plecând. M-au distrus toate vorbele tale. M-ai distrus tu. Dar nu vreau sa pleci. Mi-am dat seama ca fara tine sunt nimic. Fără tine nu sunt eu. M-am regasit pe mine cu tine. Si cum sa nu te iubesc cand doar tu imi aduci fericirea. Da, pentru prima data recunosc ca te iubesc. Tu m-ai invatat sa iubesc. Și ti-as urla asta in fata dar ar trebui sa iti dai seama singur din privirea mea.

Dau din cap negativ punandu-mi degetele reci pe mana lui.

- Si ești atât de rece.
Se dezbracă de geaca punandu-mi-o pe spate apoi luandu-ma in brațe cu intenția de a ma încălzi.
Cred ca e prima data cand l-am văzut atât de distrus. Urăsc sa il vad așa, urăsc ca el sa ma vadă asa...

- Pleaca, te rog...
spun cu o voc răgușită. De ce ti-ai pierde timpul impreuna cu mine?

Nu am dreptul sa il iubesc, nu am voie sa iubesc o ființă mirifica si întunecată din alta lume. Nu am voie nici sa ma gândesc la el. Așa ca mai bine, uit, il uit pentru ca el nu îmi aparține si nu o va face niciodată.
Incerc a-mi pastra putin din tărie, dar e pierduta cand ma sărută dulce si părintește pe frunte.

- Nu plec nicăieri, îmi pare atât de rău ca te-am adus în halul asta, iubito. Ai fumat?!

- Nu...am tras sa nu se stingă, sa nu ma sting.

Ma privește îndurerat apoi îmi ia țigarea din mana aruncând-o in apa, ma prinde de încheietura si se uita in ochii mei.

- Auch.
Îmi dau seama ce prostie am făcut apoi îmi trag mâinile dintre a lui si ma ridic.
Se ridica apoi ma trage de încheietura dreapta intorcandu-ma către el, îmi trage mâneca in sus de la cea stânga și rasufla usor la vederea semnelor pline de sânge.O lacrima ii curge pe încheietura mea, apoi o șterge si isi așează buricele degetelor pe rănile făcute de lama. Un gol în stomac mi se formează cand imi mângâie usor încheietura.

- De ce faci asta? cand spune asta lacrimile fierbinți îmi scăpa, sapand in piele adânc. Cu degetul mare mi le șterge apoi ma trage în brațele lui.
Sunt aici pentru tine, am făcut greșeli, si le regret, îngeraș, uita-te la mine, te-am distrus împreună cu lumea, cand eu trebuia sa iti fiu alaturi. Te-am distrus atât de rău încât nu a mai rămas aproape nimic. Urăsc cand ești in halul asta, îmi vine sa distrug lumea si sa ma distrug si pe mine. Ce s-a întâmplat cu tine?

- Nimic...sunt un nimeni, care se preface ca e bine. Prea multa durere e in mine pentru a da cuiva voie sa ma cunoască.

- Si de asta sunt aici, pentru a-ți vindeca rănile.

- Nu sunt șanse. Îngerul meu păzitor s-a sinucis de mult.

- Atunci voi fi eu demonul tau păzitor.