Prin ochii unui NECUNOSCUT

Prima zi in care m-am ratacit

           Am ajuns intr-un loc unde sa spunem ca, daca strigai cat poti de tare, nu se afla nimeni acolo sa te auda, ei bine, cel putin nu vreo fiinta umana. M-am trezit in mijlocul unei paduri, aruncat ca si un gunoi neinsemnat, nimeni sa ma observe, nimeni sa ma trezeasca, decat vantul rece si picaturile de ploaie ce imi picurau pe fata. Nu stiu cum si de ce am ajuns acolo sau macar ce s-a intamplat, dar memoria mea din ultimele 2 zile, parca mi-a fost stearsa in totalitate.
          In momentul de fata, ma aflam intr-un local, la o masa, savurand cateva beri si discutand cu cativa amici sa punem la cale un plan de a face o multime de bani, iar in momentul urmator, ma aflam intins pe jos, plin de noroi si complet inconstient de situatia si locul in care ma aflam.
         M-am ridicat in picioare, cu foarte mare greutate, deoarece ma simteam ametit, capul ma durea ingrozitor, iar in gura simteam un gust terifiant de alcool, cu putin sange pe geaca si pe maini, m-am speriat si am inceput sa caut rani pe suprafata corpului, ei bine, nimic, pana sa incerc sa imi dau cu mana prin par sa il asez, asa am realizat faptul ca aveam capul spart, de acolo si sangele, era o rana superficiala, am mai avut capul spart de foarte multe ori, nu era mare lucru, dar era indeajuns incat sa imi provoace o durere de cap destul de insuportabila. Am privit in jur si tot ce vedeam erau copaci si tufisuri, parea o zona muntoasa. Primul lucru pe care l-am facut, a fost sa-mi verific buzunarele cu speranta ca imi v-oi gasi telefonul sa pot contacta pe cineva, dar fara succes, buzunarele imi erau complet goale. Singurul noroc mi-a fost acela cu buzunarul interior al gecii din partea stanga de la piept, unde tin in siguranta lucrurile mai de valoare, si spre fericirea mea inca aveam portofelul in care se pare ca, inca mai aveam cateva acte si cateva lire, iar pe langa portofel, inca alte cateva chilipiruri.
       Nestiind inca unde ma aflu, neavand telefon sa pot verifica macar zona sa imi pot da seama, am pornit in prima directie pe care am vazut-o. Am mers o buna bucata de timp, dar fara succes, parca ma indreptam spre nicaieri. Suprafata era una muntoasa, fara drumuri sau poteci macar, nu stiu cum am putut ajunge acolo, lucrul asta era inca un mister pentru mine, dar toate circumstantele ma duceau cu gandul la faptul ca as fii fost carat in brate si aruncat acolo, sa nu ma poate gasi nimeni.
       Mergand in directia pe care o apucasem, am realizat ca ori nu duce nicaieri, ori civilizatia era prea departe pentru a parcurge padurea pana se intuneca, desi era deja seara. Asa ca m-am adapostit intr-un luminis, langa un copac mare si batran. Stand acolo, incepusem sa tremur de frig, hainele imi erau ude si pline de noroi, afara era foarte frig, datorita zonei muntoase in care ma aflam, dar mai important din cauza temperaturii scazute din Anglia, ei bine, cu impresia asta traiam eu, cum ca inca ma aflu in Anglia, unde ma aflam ultima oara.
       Stand langa acel copac, nu faceam decat sa incerc sa ma incalzesc, pana mi-am dat seama ca in buzunarul gecii, mai aveam si rezerva mea de tutun Golden Virginia, pachetul de foite si cateva filtre, dar cel mai important, aveam inca bricheta. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi rulez o tigara si sa o fumez relaxat, incercand sa imi amintesc ce s-a intamplat si cum am ajuns in situatia in care ma aflam, dar pur si simplu nimic, memoria mea inca era pierduta(blocata). Terminand tigara si profitand de faptul ca aveam o bricheta, m-am apucat de strans crengute de pe langa copaci si cateva frunze pentru a face un foc, sa ma incalzesc, altfel as fii inghetat de frig.
        Adunate si aruncate intr-o gramajoara, m-am apucat sa le dau foc, dar in zadar, toate erau ude din cauza ploii, asa ca m-am lipsit de foitele mele pentru tigari sa pot aprinde macar o mica flacara la baza gramajoarei de crengute, sa pot realiza un foc indeajuns de mare incat sa ma incalzesc. Ei bine, intr-un final am reusit sa aprind un foc destul de mare, foc pe care il intretineam cu crengi pe care le tot adunam intre timp.
        Ma simteam extrem de obosit, iar ameteala inca nu dorea sa dispara, asa ca mi-am facut curajul de a inchide ochii pentru un timp, timp in care imi revenea memoria putin cate putin. Amintindu-mi partea in care incercam sa scap de niste persoane si dintr-o data imi apare cineva in fata, dar sunt brusc trezit de un sunet extrem de galagios. Focul intre timp se stinsese deoarece nu l-am mai intretinut, iar in jurul meu era intuneric bezna. Am luat un bat uscat de langa foc, l-am aprins si am inceput sa strig speriat
-Cine-i acolo? Iesi afara.
        Dar nici un raspuns, probabil o fii fost vreun animal, nu stiu ce fel de animal, dar nu am vrut sa mai stau jos sa aflu, sincer, ma temeam de faptul ca poate fii vreun lup sau o vulpe ce imi da tarcoale. Asa ca m-am catarat in copacul cel mare si batran si restul noptii am stat de paza acolo sus, nu am mai putut adormii pana dimineata din cauza sunetelor ce se tot auzeau prin tufisuri, probabil din vina animalelor ce misunau pe jos dandu-mi tarcoale.
       Asteptand prima raza de lumina sa o pot lua din nou la drum, aproape ca atipisem dar intr-un final, pasarile au inceput sa cante si primele raze de lumina ce patrundeau printre ramurile copacilor, m-au trezit complet. Amortit si ametit, cobor usor din copac si stau nemiscat pentru cateva momente, uitandu-ma si intrebandu-ma in ce parte sa o apuc. Indecis, am apucat-o in prima directie care mi s-a parut mai potrivita.
      Mergand si mergand, intr-un final am dat de un drum principal, pe care am inceput sa merg, parca ar fii fost un drum parasit, atat de pustiu era, nici o masina, nici un om. Tinand directia drumului, am auzit motorul unei masini. Disperat, am inceput sa fac semne din maini si sa ii atrag atentia soferului, care acesta nu parea ca are vreo intentie sa opreasca, asa ca mai ca m-am aruncat in fata masinii sa opreasca, a franat brusc, nervos si speriat, coboara din masina si incepe sa se rasteasca la mine si vorbea intr-o limba ciudata, asa ca l-am rugat sa vorbeasca in engleza. Tot ce spunea, era faptul ca sunt nebun si ca era sa ma omoare, nu parea sa stie prea multa engleza, decat engleza de balta pe care o stie tot omul. Incerc sa il calmez, stau putin de vorba cu dansul si cu greu, incerc sa il fac sa inteleaga ce spuneam, ii explic situatia pe scurt, si nu stiu din care motiv dar parea sa ma creada, probabil din cauza faptului ca inca aveam sange la cap iar hainele imi erau pline de noroi si inca ude.
      M-a invitat in masina si l-am rugat sa ma duca in cel mai apropiat oras si anume, Beddgelert, un orasel intr-o zona muntoasa si destul de retrasa, o zona turistica, atat de linistita si pustie, nu cred ca se afla in perioada in care veneau asa multi turisti. Era destul de frumos, trebuie sa recunosc, era frumos sa vad totusi putin civilizatie. Acel om in a carui masina ma aflam, m-a lasat aici, i-am multumit, am incercat sa ii dau cateva lire pentru drum, dar m-a refuzat si mi-a spus sa ii pastrez, s-ar putea ca eu sa am mai mare nevoie de ei, asa ca l-am salutat si am plecat.
      Am intrat in primul bar pe care l-am vazut, cred ca si singurul din acest orasel, daca nu ma insel, care pe de alta parte se numea Tanronnen Inn. Ei bine, mi-am comandat un pahar de whisky si m-am asezat la o masa mai retrasa unde am inceput sa savurez whisky-ul Dewars cu cateva cubulete de gheata, destul de tare, dar care speram sa ma faca sa uit de toate lucrurile neinsemnate si sa ma gandesc la ce este mai important si anume situatia in care ma aflam.