Insula disparutilor

Prăbusirea

  Insfarsit!Sunt in fața usii lui David!Îmi stăpânesc emoțiile si ciocanesc de trei ori ,calm .Aud sunete de pasi care vin din interior ,care se apropie si se apropie din ce in ce mai mult .Se aude un învârtit de cheie după care clanta se misca .Usa se deschide si lasa la iveală o persoana mult iubita de mine...David !Ii sar in brate si imi infasor mâinile in jurul gâtului sau si picioarele in jurul trunchiului sau ,apoi imi las capul pe umărul sau . La rândul sau ,ma strange atât de tare la piept încât aproape ca mi se taie respiratia in timp ce ma balanseaza usor in stânga si in dreapta .Stam asa câteva secunde apoi imi da drumul .Se uita in ochii mei adânc ,asa cum nu a mai facut-o de mult .Fac un pas inainte pentru al saruta...dar se dă inapoi .Mă uit la el surprinsă si il întreb ce s-a intamplat .

  David: -Ce s-a intamplat?Ma întrebi ce s-a intamplat?!Uite asta s-a intamplat !Ai venit aici !Ce vrei sa faci?Sa ma distragi de la studiu?Sa nu mai iau diploma de absolvire?Asta vrei?Vorbeste!!

  Eu (cu lacrimi in ochi): Ce?Nu!Cum de te-ai gandit la asta?!Eu nu iti vreau răul?Am vrut doar...

  David: Ai vrut doar sa te afli in treaba!Am spus sa ma lasi in pace!!Ce nu iti e clar??!Acum dute de unde ai venit!

  Se uita la mine cu ură?Cu acel sentiment pe care nu l-a mai avut niciodata față de mine .Arunca o privire la bagajul meu apoi la mine si in cele din urma la fereastra camerei care era deschisa larg .Se repede la geamantan si il duce le fereastra .Fug după el intrebandul cuntinu ce are de gand sa faca dar nu imi raspunde ci trece direct la fapte .Ridica bagajul la nivelul ferestrei după care isi ia avânt si il arunca .Il trag de haine tipand dar nu isi revine .Se întoarce cu o privire sadică la mine .Ma priveste de sus pana jos ca un lup înfometat .Fac ochii mari de spaima si incremenesc la gandul pe care cred ca il are .Face un pas spre mine si eu unul inapoi si incep a fugii spre usa care se afla foarte aproape .Inca un pas si as fi iesit din gaura de sarpe dar se pare ca destinul a hotărât altceva .Simt doua brate puternice care ma ridica in văzduh si picioarele mele incep a se zbate căutând pământul .David ma ia in brate brutal si nu ma duce spre fereastra ci spre dormitorul său ,apoi...deschide usa balconului ,ma ridica in acelasi fel cum a facut cu geamantanul si se pregateste sa ma arunce .Ma uit in jos ,dincolo de balustrada argintie si incerc a anticipa forța cu care voi interacționa cu solul .Ma consider deja moartă pentru ca sunt tocmai la etajul 17 si de aici pana jos mi se pare ca e un kilometru .In felul in care sunt ținuta nu ii pot arunca o privire prin care cer îndurare lui David .Pot doar sa imi fac ultima rugăciune .In urmatorul moment ma las purtată de puterea gravitației pana jos .Țip!Dar stiu ca nimeni nu ma mai poate ajuta acum...Cand sunt aproape de sol ,aproape de moarte....ma trezesc!

***
Îmi revin repede din micul şoc pe care l-am avut .Chiar credeam ca e real...desi ar fi fost imposibil .David e foarte blând si calm ,nu ar răni nici măcar o musca .Cum de mintea mea mi l-a arătat asa de întunecat?Mai bine nu ma mai gandesc la asta ,imi umplu capul cu prostii .

  De acum 3 ore de când ne-am cunoscut ,eu si Loren abia ca am scos doua vorbe .Cineva trebuie sa spargă gheata ,nu de alta dar ma plictisesc de moarte .

  Eu si Loren(in acelasi timp): -Hei!

  Ne uităm una la alta si începem sa râdem .

  Loren: -Ori tu mi-ai citit gândurile ,ori eu tie !

  Eu: -Telepatie asta...

  Loren: -De la decolare si pana acum am fost doua mute !

  Eu: -Ca bine zici .Pana acum am aflat doar ca numele tau este Loren si ai avut o zi foarte proastă...stai linistită ,nu esti singura .

  Loren: -Asta ar trebui sa ma facă sa ma simt mai bine nu?

  Eu: -Ăm...da!Asa sper .

  Loren: -Multumesc pentru intentia ta drăguță dar tot am impresia ca am avut cea mai proastă zi din lume .