Trecut. Prezent. Viitor.

PREZENT

Nu este totul pierdut! Atât timp cât există blestemul, sufletele lor au încă o legătură. E adevărat că nu e o legătură foarte sănătoasă. Dar există ceva. Iar din acel ceva m-am născut eu. Nici nu contează cine sunt eu. Pot fi ceva sau pot fi nimic. Pot fi cineva sau nimeni, pot fi unul din elemente, pot fi haosul, pot fi schimbarea. Dar, după cum spuneam, nu contează cine sunt eu. Contează ce pot să fac. Totul. Prin mine se face Totul.

Blestemul s-a născut la marginea prăpastiei care s-a născut din ţipătul Trădării. A fost atât de puternic şi de sfâşietor, încât lumea spirituală s-a cutremurat. Toată ura din sufletul ei a dat naştere blestemului. Eu m-am născut din dragoste. Dar şi blestemul s-a născut din dragoste. Vă întrebaţi cum pot zice că Blestemul s-a născut din dragoste având în vedere că doar ce am zis că Blestemul s-a născut din ura ei? E foarte simplu. Ura s-a născut din dragoste. Din ură s-a născut Blestemul. Iar din Blestem m-am născut eu. Iar eu îmi doresc să ofer dragoste.

Blestemul a devenit puntea care uneşte marginile prăpastiei. Iar eu trebuie să mă folosesc de toată iubirea de care dispun pentru a trece acea punte. Spre deosebire de Blestem, eu îmi cunosc menirea. Eu nu mă întorc în trecut pentru a înţelege care e scopul meu. Eu sunt prezent, eu sunt speranţă, iar menirea mea începe acum, în acest prezent, şi aici, în acest loc dezolant. Să fie sufletul ei? Să fie sufletul lui? Nu contează. O dată ce trec puntea, cele două vor redeveni unul. Dar din păcate, nu va mai fi ca înainte. Fiecare parte va avea cicatricea ei.

- Cu acest pas îţi şterg lacrimile! Zic asta cu tărie, pentru că eu cred că voi reuşi. Fiecare pas este o luptă. Puntea este plină de mărăcini şi de pietre colţuroase.

- Cu acest pas te fac să adormi şi să te poţi odihni! Puntea şi spaţiul prăpastiei sunt lovite asiduu de o furtună care cred că a luat naştere o dată cu Blestemul. Dar mai fac un pas.

- Cu acet pas te fac să visezi frumuseţea şi iubirea! Nu îmi e frică de tunete şi fulgere, iar stropii de ploaie deşi sunt reci şi trimişi de vânt cu zeci de kilometri pe oră şi îi simt ca pe nişte cuţite care mi se împlântă constant în fiecare centimetru de piele, nu mă pot opri!

- Cu acest pas îţi redau speranţa! Spinii nu mă pot opri. Orice pas, cât e de mic, contează. Iubirea contează. Viaţa contează. Sănătatea contează. Ura nu contează decât în măsura în care ne ajută să devenim persoane mai bune, adică doar dacă reuşim să trecem peste ură. Trecutul nu contează, decât în măsura în care am învăţat din el şi ne ajută în prezent să trecem cu bine peste încercări.

Mă lupt cu haosul creat de Blestem. Uneori puţin haos este necesar pentru a avea curaj să începem să selectăm ceea ce avem nevoie, de ceea ce ne intoxică viaţa, săorganizăm tot ceea ce este bun şi să lăsăm lucrurile de care nu mai avem nevoie în urmă. Uneori despărţirile, chiar şi de lucruri nevaloroase sau nesemnificative, pot fi dureroase. Dar acestea trebuie făcute! Iar atunci când sunt făcute trebuie să avem sufletul liniştit şi nu încărcat de sentimente, indiferent de ce fel.

Puţin câte puţin, trec de mărăcinii care mă zgârie, dar înţeleg că ei au fost creaţi să zgârie, chiar dacă ei nu îşi doresc să rănească.

Furtuna ce lovise puntea şi prăpastia acum se mai linistise, rămăsese doar o ploaie rece. Oare de cîtă vreme lovea acea furtună? Această zonă, pustiită de orice fel de formă de viaţă, în afară de mărăcini, are nevoie de apă.

Mai fac un pas şi mai ascult puţin cele două părţi ale sufletului.

Aşezată la un birou, într-o vâlvă de bucle blonde, fata scria. Mâna îi aluneca pe hârtie, de parcă nici nu trebuia să se gândească la următorul cuvânt. Pe faţa ei se mai vedeau încă urme ale nopţilor nedormite, în care mai mult ca sigur a plâns, sau dacă reuşea să adoarmă, cel mai probabil retrăia într-un coşmar scindarea. Scindarea unui suflet poate avea repercusiuni grave asupra părţilor lui. Un suflet nu poate funcţiona la capacitatea lui maximă decât întreg. E un miracol că fata duce încă o viaţă relativ normală.