Hollow Portraits

1

23 septembrie 1986

Stau intinsa pe pat uitandu-ma la tavanul care parea albastru in lumina lunii. Imi indrept privirea spre ceasul ce atarna cu greu de peretele ce fusese odata alb. 4:25. De ani de zile sunt parca blestemata sa nu pot dormi. Simt ca lesin de oboseala dar nu pot sa inchid un ochi nopti intregi. Ei nu ma lasa. Ei stau si ma privesc pe dupa colturi si sunt mereu cu mine. Imi urmaresc fiecare pas, fiecare miscare. Nimeni nu ii vede cu exceptia mea. Ei spun ca sunt speciala. Ca m-au ales pe mine. Ca am un scop maret. In fiecare noapte dupa ce ma bag in pat le aud vocile ragusite si reci; "nu te poti culca", "nu ai voie", "ti se va intampla ceva ingrozigor daca vei adormi". Aceste cuvinte rasuna in mintea mea chiar si atunci cand ei pleaca. Imi dau voie sa dorm cel mult 3 ore dar nu in fiecare noapte. Ei spun ca ar fi rau pentru mine si eu trebuie sa ii ascult. Nu am incotro. Daca nu o fac nu imi mai dau voie sa dorm deloc. Ma ridic si stau pe marginea patului simtind cum ochii incep sa mi se umezeasca. Le aud vocile din nou rasunand in capul meu. "Nu mai plange!", "Nu mai fi asa slaba!". Imi duc mainile la urechi incercand sa le acopar pentru a nu-i mai auzi dar fara succes. Ii aud din ce in ce mai tare, amestecat, haotic... Cad in genunchi pe gresia rece dupa care ma ghemuiesc si incep sa plang isteric. De ce eu? De ce imi fac asta? Ce vor de la mine?