Hollow Portraits

2

24 septembrie 1986

Asistentii m-au luat si m-au dus in acea camera a groazei cu care sunt insa obisnuita. Ca de obicei m-au legat foarte strans, la scurt timp simtind curentul electric ce imi patrunde in corp cu viteza, lasand in urma o durere groaznica si o ceata totala in mintea mea. Au spus ca am un comportament violent, ca a fost rau ca l-am lovit pe omul acela. Dar eu nu am facut nimic rau. Eu doar i-am ascultat pe Ei. M-au asigurat ca fac bine, ca procedez corect. Dar cei de aici nu sunt de acord. Nu inteleg si cred ca eu imi imaginez totul. Cred ca Ei nu sunt reali. Imi dau sute de pastile si elecroșocuri doar pentru a ma convinge de acest lucru. Dar eu stiu ca Ei sunt reali si ca ma indruma bine. Ei ma ajuta sa ajung undeva sus si sa am un destin maret, sa-mi indeplinesc misiunea pe care mi-a dat-o stapanul. Acum nu ii mai vad, nu ii mai aud. Asa se intampla mereu dupa acea groaznica tortura. Nu se mai apropie de mine 2 sau 3 zile. In acest timp eu uit totul. Dupa ce se termina tortura trebuie sa notez totul foarte repede, altfel uit. Deja am inceput sa uit totul; cine sunt, de unde vin, chiar si numele. Nu am voie sa imi amintesc. Ei spun ca nu e nevoie sa stiu aceste lucruri. Iau perna si pun foaia si pixul inautru. Nu am incotro. Aici nu avem voie sa scriem. Nu avem voie sa citim si muzica ne este total interzisa cu exceptia a ceea ce ne daj ei. Ma intind putin dar ma ridic imediat. Nu trebuie sa adorm. Ei nu ar vrea asta. Trebuie sa raman treaza pana se vor intoarce...