The voice in my head

5.

Dupa incidentul acela, am decis sa plec de acolo. Nu puteam sa ii aduc lui Luke atatea probleme. In plus, cine vrea sa isi petreaca noaptea cu o fata nebuna care aude voci? Ei bine, nimeni, nici macar Luke.

Ma aflam singura pe strada, nestiind unde sa imi petrec restul noptii. Pana la urma nu conta. Oricum nu as mai fi dormit in noaptea aceea. Siroaie de lacrimi imi curgeau pe obraji, si mii de ganduri imi umblau in minte.

Ma gandeam la Luke, la tatal meu si la acea voce. Pe cat de furioasa eram pe ea, pe atat de mult ii eram recunoscatoare, totusi ma salvase din mainile tatalui meu.

La naiba Clary, nu vocea te salvase, ci tu te-ai salvat. Vocea nu a fost acolo. De fapt vocea nici nu exista, vocea e doar in mintea mea. EU sunt vocea. Nu exista, nu exista, nu...

"Inca te mai indoiesti ca eu sunt aici, Clary?"

Era din nou acolo. De fapt, oare pleca vreodata? In ultima vreme mintea mea este un univers al nebuniei si al iluziei. Nimic nu e ceea ce pare a fi. Vocea nu exista, iar eu sunt nebuna. Este imposibil ca cineva sa imi intre in minte.

"Clary, poti macar o data in viata sa nu te intrebi de ce auzi vocea mea? Si doar sa accepti faptul ca sunt aici?"

La naiba, eram singura pe strazi. Daca vocea vrea sa aiba o conversatie cu mine, riscand sa am o conversatie cu propria constiinta, ei bine, voi avea o conversatie. Mi-ar prinde bine niste companie, fie ea si imaginara.

-Ok, spirit dubios sau orice ai fi. Ar fi bine sa imi spui cine esti si ce vrei.

"Cu siguranta nu sunt un spirit. Si te rog, nu incerca sa aflii cine sunt. Pur si simplu vorbeste cu mine"

-Ok, mini Clary malefica din capul meu...

"Credeam ca te-ai prins pana acum ca nu sunt tu. Si nu sunt o ea."

-Dar cine...

"Nu intreba, Clary."

-Bine. Ok. Nu mai intreb. Nici nu cred ca vreau sa stiu.

"Imi pare rau ca iti creez probleme. Incerc doar sa te ajut, mereu. Sa nu uiti asta."

-Distrugand camera prietenului meu? Facandu-ma sa imi pierd mintile? Asta nu e ajutor.

"Nu imi place baiatul ala. Stai departe de el"

-E singurul meu prieten si il iubesc. Si acum ma crede o nebuna din vina ta.

"Eu sunt prietenul tau. Si eu nu te cred o nebuna."

-Tu esti nimic. Tu nu esti.- spun nervoasa.

Atunci am simtit cum prezenta se indeparteaza, si cum in curand dispare de tot. La naiba, pana si prietenii imaginari ma parasesc. Banuiesc ca voi merge la un hotel si voi spala vase si lenjerii ca sa imi platesc cazarea. Cel putin, merita sa incerc.

Dupa 5 minute de mers, am ajuns la un hotel destul de ieftin, genul de hotel in care probabil gasesti gandaci in baie si mucegai pe pereti. Dar tot este mai bine decat sa ma intorc acasa.

Intru in hotel si ma opresc in receptie, unde se afla o femeie la varsta a doua, cu parul prins intr-un coc perfect la spate. Observa ca nu am bagaje si se incrunta. Cu cea mai draguta voce de care sunt capabila ii spun:

-Buna seara! Stiu ca nu e cel mai potrivit sa va rog asta insa...nu am unde sa dorm in aceasta seara. Si as face orice pentru o un pat in care sa pot dormi.

-Desigur, camera este 30 de euro pe noapte.

-Problema este ca nu am bani. Dar sunt harnica si pot...

-Imi pare rau, dar nu oferim camere in schimbul serviciilor.

-Va ...-incerc sa spun dar sunt intrerupta.

-Am spus nu. Sunt sigura ca sunt banci destul de confortabile pe strada in care poti dormi.

Ma pregatesc sa ma apar dar o voce din spatele meu mi-o ia inainte.

-Platesc eu pentru ea.

Vocea imi este extrem de cunoscuta si ma intorc imediat, cu un nod in gat. In fata mea se afla un baiat inalt, imbracat complet in negru, in toata acea mare intunecata, observandu-se doar doi ochi de un albastru electrizant. Se uita la mine serios si ii intinde niste bancnote femeii.

-Merci...dar nu...-incerc eu sa spun

-Imi ramai datoare. - spune baiatul si schiteaza un zambet.

Zambesc si eu politicoasa, insa mintea mea este un ghiveci de ganduri. De ce? Cine este? Si de ce am impresia ca il cunosc?

-Prea bine, aveti o camera de 2 persoane la etajul 2. Daca aveti nevoie de ceva, eu sunt mereu aici.-spuse femeia plictisita.

O camera de doi? Adica voi dormi cu el? Pana la urma, la ce ma asteptam? Sa plateasca doua camere? Ar fi fost cam scump.

Doamne, Clary, nu poti face asa ceva. Nu poti dormi cu un strain, cine stie ce fel de disperat o fi. Si totusi, unde altundeva as putea merge? Se pare ca sunt blocata aici in aceasta seara.

Ma intorc la baiatul misterios sa planuiesc sa ii multumesc din nou.

-Multu...

-Eu sunt Jace.-zise el, intrerupandu-ma.

Serios, e a 2-a oara cand ma intrerupe.

-Clary...-spun incet.

Camerista ne ghida pe scari dar eu m-am oprit o secunda. Sunt sigura ca vreau sa petrec noaptea cu acest strain? Merita sa imi pierd demnitatea pentru atata lucru?

Jace se intoarce la mine si ma piveste nedumerit. Acei ochi albastrii, cumva atat de familiari, desi sigur nu l-am mai intalnit pana acum.

-Speriata?-intreba el cu acea voce melodioasa.

Acea voce pe care as recunoaste-o oriunde. "Speriata?" Auzisem asta. In prima seara cand vocea si-a facut aparitia.

Cu privirea inca atintita in ochii lui, si cu un nod in gat am simtit cum picioarele mi se inmoaie. El a zambit usor si am simtit cum mi se face greata.

In acel moment am stiut ca voi avea o parte de o noapte de-a dreptul infricosatoare.

Vreau in primul rand sa imi cer scuze ca nu am postat luni de zile. Stiu ca este un capitol destul de scurt, dar am revenit cu povestea. Ma bucur ca v-a placut pana acum cartea, si promit sa postez mult mai des. Chiar am niste idei ❤️