Vara dorinţelor mele

Capitolul 8

După două luni.

Mi-am început, deci, munca la R&H, în Creta. Mi-am căpătat deja un loc în top 5 și linia mea de haine continuă să urce. Nu mi-a trebuit mult, având în vedere că lumea deja mă cunoștea și aveam o experiență de aproape 5 ani. Să văd zâmbetele pe fețele oamenilor a fost un sentiment pe care îl așteptam cu nerăbdare să apară. Într-un final, Glam Clothes a fost descoperită când încerca să păcălească în același mod o altă firmă cunoscută - ghinionul lor că nu au plătit pe cine trebuia - și închisă pentru înșelăciunile sale.

Părinții mei au fost de acord să mă mut definitiv aici, să stau la bunica până aveam să strâng banii necesari pentru a mă întreține singură. Bunica a tot insistat că nu e nevoie să-mi fac rost de propria casă și că pot rămâne definitiv la ea, dar i-am explicat că nu puteam pentru că voiam să fiu independentă în viitor - și cine știe ce i-ar fi făcut eventualului meu soț.

Dar, lăsând gluma la o parte, în ultima perioadă m-am tot gândit cum aveam să-mi iau rămas bun de la Chris care avea să plece și să nu-l mai văd poate niciodată. Ne vedem zilnic și ne simțim bine împreună. Până acum nu a adus vorba de plecarea lui, și nici eu nu voiam să-i amintesc. Poate că în adâncul meu încă speram să mai rămână, deși la exterior nu voiam să arăt că îmi va lipsi enorm.

Într-o zi a venit la croitorie, îmbrăcat elegant, rugându-mă să-mi fac timp să ies cu el la cină.

- Unde mă duci de data asta?

- Același loc, aceleași paste.

Am început să râd și i-am spus că voi fi liberă. Când am ajuns acolo, pastele erau preparate mai sofisticat, iar pe masă lângă ele era o sticlă de vin și două pahare. De data asta, un ospătar mi-a tras scaunul să mă așez. Mi-am dat seama imediat că totul fusese aranjat cu mult mai multă eleganță, probabil pentru un eveniment mult mai important decât a mă învăța să înot.

- Te-ai străduit un pic. am spus.

- Bineînțeles. Tot ce-i mai bun pentru o fată așa ca tine. îi făcu apoi semn ospătarului că poate pleca.

În ultimul timp, Chris devenise mult mai romantic. De fapt, ne comportam aproape ca un cuplu, sărutându-ne de fiecare dată când ne vedeam și spunându-ne „Te iubesc" ori de câte ori era cazul. Reușisem să învăț să înot într-un final, cu ajutorul lui, și mi-arătam recunoștința pentru faptele sale pline de dragoste mereu. Mă atașasem mult de el și chiar îi făcusem cunoștință cu părinții mei. Cât despre media, lumea a părut tare bucuroasă de relația noastră ( pff, de parcă le-ar fi păsat cu adevărat), iar Chris reușise să se lanseze cu melodia.

- Dar cu ce ocazie?

- Voiam să petrec timp cu tine într-un loc liniștit.

- Te-ai hotărât când pleci, așa-i? M-ai chemat aici ca să-mi spui că pleci și că n-o să ne mai vedem niciodată...

- Liniștește-te! Nu e adevărat.

- Ba da... știu asta. Mai bine nu te mai oboseai să faci asta să pară un eveniment fericit...

- P.G. , te rog ! zise el râzând.

- Ce e așa amuzant? E serios!

- Tu nu ești serioasă. Mereu un copil.

- Atunci de ce râzi?

- Nu plec, Alexandra!

- Cum adică? am întrebat total confuză.

- Adică rămân aici, cu tine.

- Cât timp?

- Mereu. Mă mut aici.

- Tu vorbești serios?! am spus zâmbind.

- Foarte serios! De asta te-am chemat aici.

- Doamne, ce mă bucur!

L-am luat în brațe și l-am sărutat. Vestea venise ca un potop peste flăcările din sufletul meu. Mă simțeam mai împlinită ca niciodată. S-a oprit apoi și m-a întrebat:

- P.G.? Ai vrea să te muți cu mine?

- Să mă mut cu tine? Unde?

- Vezi vila aceea din spate de pe dealul de acolo? și-mi indicase o casă albă superbă.

- Da?

- Am cumpărat-o săptămâna trecută. E numai a noastră acum.

- Nu pot să cred... Când ai mai decis și asta?

- Am avut destul timp. Deci, ce zici?

- Da! Mi-ar plăcea la nebunie.

- Cu o condiție, totuși! Bunica ta rămâne la ea acasă.

Am început amândoi să râdem.

Viața nu fusese în veci mai frumoasă decât acum. Eram mai împlinită ca niciodată. Și totul într-o singură vară: Vara dorințelor mele!

Sfârșit.