Privirea unei fete misterioase.

Capitolul 2

    Maine este prima mea zi la liceul satului. Pana acum am invatat acasa , deoarece nu am voie sa socializez cu alte persoane decat cei din familia mea.

    Profesoara mea a spus ca ma descurc si ca nu as avea o problema la testul final. A gresit. Am picat testul final si de atunci parintii mei s-au infuriat atat de tare incat, tatei i s-au colorat in rosu aprins urechile. A concediat-o pe doamna Williams si m-a trimis la liceu, alaturi de celelalte vietuitoare din orasul pustiu(vazut din privirea mea)

    Emotiile primei zi de scoala imi prindeau corpul ca intr-o vraja. Afara, doar vantul toamnei dansa abil printre crengi. Anotimpul este unul friguros, dar in acest an era foarte cald. In aceasta perioada, pasarile urmau sa calatoreasca in tarile calde insa ele se aflau tot aici.

     Imi era frica. Frica de persoane. De mica singurii prieteni ai mei au fost parintii si fratele meu, de aceea imi este teama sa vorbesc cu altcineva.

    Din prima secunda de cand am ajuns la scoala, condusa de mama, am cautat biroul directorului. Discutia din masina a fost simpla si banala:

      - Bafta,scumpo! Sa iti faci prieteni noi!

      -Am voie?raspund sarcastica.Era pentru prima oara cand i-am raspuns mamei, apoi am iesit din masina.

      Biroul directorului era usor de depistat, exact la intrare. Inauntru, un domn solid cu parul scurt si brunet cu fire albe din loc in loc, statea langa un birou plind de pixuri, hartii si post-it note-uri. Mi-a facut semn sa ma asez. Scaunul era patat si murdar, probabil de la un copil care s-a scapat de frica, asa ca am decis sa stau in picioare.

     -Bine ai venit la liceul Planch. Am inteles ca esti pentru prima data la o scoala publica asa ca iti dau un sfat. Fa-ti prieteni si stai departe de cei rai.

     "Cei rai"? Cum ar trebui sa imi dau seama care sunt cei buni si cei rai? Cred ca ma voi baza pe noroc.

     Am primit un orar cu orele pe care le voi urma, si un fel de mapa. Am incercat sa ma orientez dupa aceasta dar ma tot intorceam in acelasi loc. Sunt pierduta. 

     Am reusit intr-un final sa ajung la dulapul meu, lovindu-ma de o duzina de persoane. 

     Incercam sa gasesc clasa de filologie. Ma plimbam pe holul lung, care parea ca se ducea la infinit.

     Toata lumea se dadea intr-o parte si nu intelegeam de ce,dar i-am urmat. Un grup de 5 persoane mergea de-a lungul holului. Un baiat si o fata care stateau foarte aproape unul de altul, iar baiatul isi relaxa mana pe umarul fetei , inca un cuplu, presupun , pe langa ei, si un baiat singur. Mi-a luat putin sa realizez ca acestia sunt "cei rai". Cand privirea mea s-a intalnit cu cea a baiatului , am atintit-o la pamant de frica, apoi am continuat sa merg.

     Am ajuns la ora, insa nu la timp. M-am scuzat ca am intarziat si mi-am zis motivul. Profesoara a vrut sa ma prezinte , dar am fugit direct in ultima banca, asezandu-mi fusta, apoi am privit pamantul. 

      Uniforma este extrem de banala. Si din cate am observat sunt singura care a luat-o in serios. Alti copii au taiat-o si au aranjat-o in felul lor, altii au adaugat accesorii. Eu pur si simplu imi purtam rochia care trecea de genunchi si un plover alb-cenusiu.

     Doamna ne-a dat o carte de citit pentru saptamana viitoare si sa facem un mic eseu despre ea. Nu am mai citit " sa ucizi o pasare cantatoare" ,insa dupa titlu pare interesanta.

     Clopotelul suna. Elevii se napustesc asupra usilor metalice ale claselor, nelasand profesorul sa termine ce are de spus. Eu am asteptat. Doamna profesoara s-a uitat putin ciudat la mine, apoi si-a terminat propozitia. Nu m-am ridicat de pe scaun pana cand mi-a spus ca pot pleca.