Ceva în interiorul lui începea să slăbească. Parcursese kilometri întregi, alergând. Picioarele îi amorţiseră dar o forţă oarecum supraumană îl controla şi îl făcea să continue. Dar atât durase. Era prea obosit. Era într-o pădure. Se depărtase de oraş, iar luminile acestuia nu mai erau decât puncte în zare, printre copaci. Trupul lui, secat acum de orice energie, căzu inert lângă trunchiul unui copac. Ochii refuzau să mai stea deschişi. Trebuia să se odihnească. Şi închise ochii.
Un aer greu se lăsase in jur. Îl durea corpul, atât de tare încât abia se putea mişca. Simţi cum dulcea negură a somnului îl părăsea şi cum încet-încet, sistemul îi revenea la viaţă. Primul lucru pe care îi căzu privirea când deschise ochii fu un perete. Stătea, rezemat, sub un geam, într-o cameră. Era complet goală şi părea abandonată. Cu un echilibru precar, încercă să se ridice. Reuşi într-un final să se agaţe de pervazul geamului din spatele lui şi să stea în picioare, până căpătă echilibru complet. Geamul lipsea, doar rama amintea de ceea ce ar fi trebuit să fie acolo. Incercă să privească afară, dar nu reuşea să distingă dacă era zi, noapte, nici măcar dacă era ceva afară. Aerul era dens şi greu de respirat şi mirosea a.....ars? Se întoarse, încet, apoi porni către singura uşă a camerei şi o deschise. Dădea intr-un hol. Era o casă. Părea abandonată şi purta un aer trist. Îl deprima şi oarecum, simţea ceva. Acel loc avea ceva....familiar. Paşii îl purtau dintr-o cameră intr-alta. Totul era gol. Atinse cu mâna un perete şi pentru o clipă, simţi ca era fierbinte. Îşi retrase mâna, iar cănd o aşeză la loc pe perete, îl simţi rece şi jilav. De ca şi cum cineva ar fi aruncat apă pe el. Auzi un sunet în spatele lui şi se întoarse instinctiv. Primul lucru pe care îl observă era un scaun cu rotile, iar în el, aşezat, era un bărbat, din câte părea. Era acoperit cu un hanorac de culoare neagră, până peste cap.Îl privi curios. Nu-i putea vedea faţa. Dar îi auzea vocea.
- Deci, te-ai întors, până la urmă... mormăi străinul.
Ce tot vorbea acolo? Să se intoarcă? De unde? Fusese plecat undeva? Toate întrebările îi fugeau prin cap, dar nu reuşea să le materializeze în vorbe. Privi la misteriosul handicapat, blestemat să-şi petreacă restul zilelor într-un scaun cu rotile. Cine era? Din nou, ceva îl împiedica să întrebe, nu putea. Era mut. Sau poate nu se străduia destul să vorbească.
- Deci, rămâi tăcut? Intrebă, iar, străinul. Te macină vina. Aşa a fost întotdeauna...
Apoi îşi ridică un braţ. O mână ce purta semne de arsuri apucă de marginea glugii şi trase către spate. Chipul lui era intact, se pare, neatins de ceea ce i-a produs arsura de pe mână. 7 rămase înmărmurit. Acest străin în scaun cu rotile arăta exact ca el. Aproape că nu credea. Şi atunci fu momentul în care cuvintele îi scăpară printre buze.
-Tu...eşti...eu? Întrebă el. Cine eşti?
-Nate...uiţi...mereu ai uitat. Îi răspunse străinul cu chip identic cu al lui, în timp ce mâna arsă scoase un revolver din buzunarul hanoracului.
Nate rămăsese împietrit. Ăsta era numele lui. De îndată ce străinul îl pronunţase, îi răsună in cap, ca o chemare. Rămase, blocat, privind la mâinile arse ce încărcau revolverul. Un singur glonţ. Străinul îşi ridică privirea şi îl fixă, acuzator.
-Întotdeauna ai vrut să fii mai sus... nu te-ai gândit niciodată decât la tine. Tu şi... plăcerile tale stupide. Greşeşti. Întotdeauna ai făcut-o, spuse acesta. Apoi mâna duse pistolul către buze şi gura i se deschise. Nate stătea, nemişcat, urmărind scena, dar neavând nici o reacţie. Mai mult, părea ca toată această ciudăţenie il fascina, într-un mod dubios.
-Ce... faci? Întrebă el într-un final, aproape şocat de pasivitatea şi fascinaţia cu care urmărea scena.
-Ceva ce ar fi trebuit să fac demult... ţi-ai creat propriul Iad şi arzi în el, iar nimeni nu e aici să te salveze... Răspunse străinul, cu un ton acuzator, înainte ca ţeava revolverului să-i ocupe gura. O ultimă privire aruncată in ochii lui Nate, care acum privea rece şi total detaşat. În spatele străinului pregătit să se sinucidă, o umbră crescu şi se poziţionă in cadrul uşii, aproape părând că urmăreşte scena.
Cu un sunet care îl lăsă pe Nate pe jumătate surd pentru moment, pistolul se descărcă. Sângele se împrăştie ca un spray morbid, atingând până şi tavanul. Faţa ce arăta la fel cu cea a lui Nate era acum doar o masă înfiorătoare de carne însângerată ce atârna de pe frânturi de oase sparte. Bucăţi de creier se prelingeau, iar câteva, foarte mici, se dezlipeau de tavan şi cădeau pe podea
Nate rămase privind cadavrul câteva minute bune, încercând să inţeleagă ce tocmai se petrecuse. Apoi, privirea îi fugi către umbra care părea să-l urmărească peste tot şi să-i presare calea cu cadavre. Exact ca în visul anterior. Aceasta se mişcă şi părăsi scena, subtil, iar Nate o urmă indeaproape, dar cu cât se apropia mai mult de ea, umbra părea să se încăpăţâneze să fugă. Dispăru într-un final după o uşă de pe unul din coridoare, iar când Nate ajunse şi deschise această uşă, apucă să observe umbra contopindu-se cu o oglindă, singurul obiect existent in acea cameră şi se pare, in toată casa. Pentru un moment, conturul umbrei se potrivi şocant de bine cu al lui, înainte să dispară, lăsându-l să priveasca o simplă oglinda, reflexia propriei fiinţe.
Făcu câţiva paşi şi se apropie mai mult de oglindă, privindu-se fix. Acela era el? Nu se mai văzuse niciodată. Ridică braţul şi cu degetul arătător, atinse oglinda. În acea secundă, camera din jurul lui se schimbă. Era plină de viaţă. Pereţii arătau ca noi, la fel şi mobilierul. Acum de-a dreptul ameţit de toate aceste schimbari bruşte, Nate părăsi camera şi se trezi pe hol, asistând la o scenă ciudată.
Doi băieţi, nu mai mari de 13 ani, se certau. Arătau identic. Gemeni. Unul din ei ţinea în mână o ţigară şi un chibrit, gata să le aprindă, iar celălalt il trăgea, aproape disperat, încercând să-l facă să le lase deoparte.
-Nathan! Strigă el. Mama a spus să nu umblăm cu focul în casă!
Nathan însă îl împinse, lovindu-l de perete şi râse batjocoritor.
-Ha! Şi tu ai s-o asculţi, că doar na, eşti puiu' mamii. Ce papă-lapte de frate pot să am!
Apoi îşi aprinse ţigara. Nate se apropie de scenă, precaut, dar se pare că era neobservat. Sau poate că nici nu era acolo. Dezlipindu-se de perete, celălalt băiat îl apuca pe Nathan şi îl împinse, făcându-l să scape ţigara. Aceasta căzu sub o draperie, în timp ce băietii se incinseseră la bătaie, cărându-şi pumni cu nemiluita. Draperia incepu să ardă ca o torţă, iar camera se umplu de fum. Băieţii se opriră din bataie, panicaţi, iar Nathan fu primul care o rupse la fugă. Celălalt băiat incercă să stinga vâlvătaia, dar mâinile îi luară foc. In curând, pereţii din lemn ai casei ardeau, iar geamănul rămas in urmă, scăpând în sfârşit de flacăra ce-i ardea mâinile alerga disperat, căutand ieşirea. Nate asista neputincios la tot, fiind invizibil. Aerul din jurul său mirosea a carne arsă. Găsind scările ce duceau către foaier, băiatul fugi coborându-le în grabă, dar o grindă căzu peste el şi îl prinse sub ea. Plângea disperat după ajutor in timp ce flacăra îl mistuia, arzându-i hainele şi carnea. Uşa însă se deschise brusc, tocmai când băiatul rămase inconştient şi un bărbat îl scoase imediat de sub grindă şi il duse afară. Aerul era din ce în ce mai încins iar Nate începea să simtă asta. Rămase cu ochii cu privirea fixată pe grinda ce fusese căzută peste copil, în timp ce focul îl cuprinse.
Şi brusc, îşi reveni în simţiri. Dar nu mai era în pădurea în care adormise.
