Cum se simte pacientul din salonul numărul 7? Întrebă doctorul Alan Lloyd, în timp ce făcea plimbarea de rutină printre saloanele spitalului, împreună cu tânăra sa asistentă, Terry, sau după numele complet, Teressa Williams. Terry era o tânără absolventă a facultăţii de Medicină, vioaie, sprintenă şi cu ochi căprui plini de viaţa. Era prototipul asistentei perfecte, care ar fi inspirat încredere oricărui pacient, doar privindu-l în ochi. Dar ăsta nu era singurul motiv pentru care respectabilul medic o alesese ca asistentă.
- Incă nu răspunde. Încep să mă întreb dacă a vorbit vreodată în viaţa lui. După cum văd eu, a trăit un şoc puternic. E posibil să nu-şi mai revină niciodată şi să nu aflăm niciodată ce e cu el...
- Ei bine, în caz că dă vreun semn, avem microfoane plantate în tot salonul, trebuie să-l auzim. Acum, dacă eşti drăguţă, să mergem până în biroul meu, avem ceva de discutat. Răspunse doctorul în timp ce amândoi treceau, încet, pe lângă salonul pe a cărui uşă era pusă cifra 7.
Înăuntru era linişte. Salonul era mic ca dimensiuni, iar un claustrofob ar fi avut probleme grave dacă ar fi trebuit să stea închis acolo. Pereţii erau vopsiţi în alb, mai degrabă văruiţi. Mobilierul era auster, doar un pat standard din fier, cu o saltea albă si un fotoliu, aproape de geam. Fotoliul era ocupat de un tânăr. Nu părea să aibă mai mult de 30 de ani. Era îmbrăcat in alb din cap până-n picioare, cu pijamalele din dotarea spitalului. Era liniştit. Braţele se odihneau, comod, pe suporturile fotoliului, spatele fiindu-i sprijinit de spătarul acestuia. Capul era lăsat pe spate, iar părul, destul de lung incât să-i ajungă la umeri, era aranjat. Aveau grijă de el, era foarte vizibil, dar probabil că el nici nu observa. Ochii lui albaştri priveau, pierduţi, la lumina soarelui care se apropia să apună.
Era liniştit. Pierdut în lumea propriei minţi, aruncat în neştire, rupt brutal cândva de realitatea pe care ceilalţi o percepeau atât de bine. Izolat într-o lume a liniştii, gândind, retrăind... era pacientul fără nume. Nimeni nu ştia cine e, sau de unde venise. Era cunoscut doar sub numele de 7, în spital, după numele salonului-rezervă in care era internat. Ochii priveau prin geam, dar nu la peisajul de afară, ci mai departe de acesta, in zări ale unei alte lumi, intortocheate, al cărei sens nu-l putea găsi.
Făcea paşi uşori prin zăpadă. Se plimba printre clădiri ce nu le cunoştea, imbrăcat doar in pijamale albe. Zăpada era rece, dar el nu simţea frig. Era un semiîntuneric cu nuanţe de portocaliu. Clădirile, de o parte şi de alta a străzii, erau goale. Libere. Părăsite. Ca şi el, poate? Ce căuta acolo? De ce era acolo? Nu ştia, dar ceva îl împingea să meargă înainte, până unde ar ajunge. Deodată auzi paşi in spatele lui. Se întoarse degrabă şi văzu o umbră micuţa, ca de copil, care se depărta, în fugă. Se speriase, poate, de el? Paşii începură a-l ghida după umbră. Se trezi alergând, dar cu cât alerga mai repede, cu atât umbra se depărta. Aceasta dispăru după colţul unui bloc, iar el o urmă. Când ajunse însă acolo, descoperi că stătea la începutul unei alei înfundate. O umbră masivă era poziţionată în capătul opus lui. Să fi fost un bărbat? De cum făcu primul pas înainte, umbra întinse in faţă o mână. La început, aceasta era albă şi curată, dar în momentul în care a clipit, mâna deveni roşie, plină cu sânge. Ciudat cum asta nu îl clintea. Stătea şi privea la mână, care întinse un deget în faţă. Urmărind traseul degetului, se trezi că priveşte o alee cu zăpadă scăldată in sânge, plină de cadavre, care mai de care mai mutilate. Un ochi albastru îl privea gol, rece, din spatele unei şuviţe de păr negru, murdar cu sânge închegat.De undeva, din depărtare, o voce îl chema. Dar umbra cu mâna însângerată îl ţinea într-un loc, cu o putere hipnotică. Vocea începu să capete amploare, iar în curând o mână îl trezi complet din reverie.
Ochii se acomodară cu lumina din salon, iar capul i se mişcă pentru a putea privi pe cel ce-l trezise din visare. Dar era o ea. Infirmiera, o femeie micuţă de înălţime şi destul de vârstnică, venise să-i administreze medicamentele de seară pentru ca mai apoi să-l pună la culcare. Ceva în mintea lui încolţi. Îşi văzu mâinile apucând impreunate gâtul fragil al femeii şi împingând. Capul îi vuia, ochii se împăienjeniseră iar adrenalina din corpul său crescu. Femeia, luată pe neaşteptate se impiedică în spate şi căzu, cu un ţipăt alarmat, în timp ce el ţâşni din fotoliul în care stătuse toată ziua şi dispăru pe uşă. Corpul lui lucra febril, muşchii picioarelor pistonau, propulsându-l înainte cu o viteză demnă de un alergător de performanţă. Alarma se dăduse deja, iar în fuga lui nebuna, necunoscutul deja străbătuse coridoare întregi şi adunase o armată de oameni de pază care tropăiau în ritm alert, trezind fiecare salon pe lângă care treceau.Nu ştia încotro alerga, dar parcă era ceva care îi dicta direcţiile. Se apropia de uşa de ieşire din spital cu o viteză nebună, de neoprit.
În biroul doctorului Lloyd era un haos. Biroul propriu zis era gol pe mijloc, fiecare obiect fusese împins către margini. Fundul mic şi acum gol al lui Terry, asistenta, era aşezat pe spaţiul gol al biroului. Uniforma ei, care şi aşa era sumară era împrăştiată prin birou. Picioarele îi erau deschise la un unghi destul de larg, iar doctorul, complet îmbrăcat, doar cu pantalonii desfăcuţi, era plantat adânc in ea. Erau îmbrăţişaţi in timp ce îşi lăsau corpurile să se delecteze, să guste plăcerea. Tropăitul ce se auzi pe lângă uşă le strică in schimb momentul. Cu o mişcare brutală, doctorul rupse contactul atât de plăcut, încă înainte ca totul să se fi terminat, spre dezamăgirea tinerei asistente, care aproape că îşi atinsese climaxul. Încheindu-se în grabă la pantaloni, doctorul ieşi direct în sala recepţiei spitalului şi apucă doar să vadă o siluetă în alb care dispăru pe uşa de la intrare, feţele atât îngrozite cât şi mirate ale personalului şi pe paznicii care se opriră grămadă în uşă, gâfâind obosiţi.
-Ce mama dracului s-a întâmplat aici...? Privi doctorul nedumerit la toată adunarea.
Fugea. Ieşise în stradă. Apoi ceva îi dictă sa ocolească spitalul. Curând, dispăru in negura nopţii, neştiut.
