*After 1 week*
Azi plecam fiecare la el acasa. Majoratul baietilor a fost fain rau de tot! Ne-am distrat la modul grav si saptamana asta la Arad a fost cea mai tare! E ceva trist totusi...eu si Cristi nu stam in acelasi oras si eu ma duc la Bucuresti iar el la Constanta...intre noi sunt 400 si ceva de km si 4 ore distranta...nu pot sa cred ca se intampla asta...dar se intampla...azi va fii cea mai trista zi posibila...saptamana asta alaturi de Cristi a fost cea mai faina...ma simt protejata alaturi de el...am aflat ca eu si Irina sunt vecine...dar faza e ca ea si Vlad sunt impreuna si o sa le fie si lor greu...si imi pare rau ca a trecut asa repede timpul si trebuie sa stam despartiti...chiar regret...acum trebuie sa ma dau jos din pat si sa ma duc la baie sa ma schimb pentru ca am tren peste cateva ore. O sa calatoresc impreuna cu Irina...dar degeaba daca nu e si Cristi acolo...
Ma trezesc plangand. Cristi nu doarme. Ma vede plangand si ma ia in brate...
El: Ce ai,ingerasule?
Eu: Un inger are voie sa planga?
El: Daca e foarte trist,normal
Eu plangeam rau...desi incercam sa par puternica,nu imi iesea...
El: Puiul meu,stiu ca o sa fie greu*pupandu-ma parinteste pe frunte* dar o sa reusim noi cumva sa ne vedem. Vin la Bucuresti,vii la mare...vedem noi!
Eu: Promiti ca nu o sa ma inseli cu prima fufa?
El: Jur!
Apoi ma saruta.
Cristi imi da putere...desi nu prea ma simt eu in putere sa merg mai departe,el ma incurajeaza si imi da puterea necesara sa pot merge mai departe si de asta il iubesc!
Ma duc la baie. Ma spal pe fata apoi ma bag in cada si imi fac un dus relaxant si fierbinte. Imi fac rutina de dimineata apoi ma schimb asa:

Apoi ma duc inapoi in camera. Imi fac restul bagajului pentru ca mai aveam de pus lucruri apoi ma trantesc in pat. Imi bag fata intr-o perna si incep sa plang. Stau asa cateva minute bune pana imi suna telefonul. Era Irina.
Ea: Ce faci?
Eu: Plangi,nu?
Ea: Da...
Eu: Stai calma...si eu...
Ea: Cum o sa stau eu fara Duțu?
Eu: Ma ai pe mine...si uite...putem merge la mare,la ei sau pot veni ei la noi. Exista sute de solutii. Sa nu uitam de Skype sau de Messenger. Apelurile video nu s-au inventat degeaba
Ea: Da mai...stiu asta...dar nu pot sa il sarut prin apeluri video...nu ma poate luam in brate prin apeluri video...
Eu: O sa gasim noi o cale de mijloc,iti promit!
Apoi inchidem si coboram la masa.
Mancam repede apoi ne ducem sa ne luam bagajele si plecam la gara.
Stau pe peron si ma uit in gol. Stau in bratele lui Cristi care mai are putin sa planga dar vrea sa para puternic dar stiu ca nu e...
Eu deja plang...am ochii rosii rau si nu ma pot opri din plans...
Eu: De ce trebuie sa plecam?
El: Nu putem sa ramanem aici...trebuia sa stam doar o saptamana...mai mult nu putem sta
Eu: De ce? De ce nu poti veni cu mine la Bucuresti?
El: Pentru ca ai mei ma asteapta la Constanta.
Eu: 😢
El: Dar uite...iti promit ca ne vom vedeam cat de curand posibil!
Dupa ce zice asta,ma saruta
Irina si Vlad stateau imbratisati. Irina nu mai putea...plangea...il iubeste mult pe Vlad...si Vlad o iubeste nespus de mult...dar distanta ii desparte...la fel si pe mine si Cristi...si asta nu e ok pentru noi...
Stateam in bratele lui Cristi si plangeam...ma uitam in gol si o voce groasa se aude
,,Trenurile Arad-Bucuresti si Arad-Constanta au intarziere 1 ora si 30 de minute!"
In momentul ăla nu stiam ce sa fac. Am inceput sa zambesc si m-am uitat in ochii lui Cristi. Lacrimile au inceput sa se usuce pe obrajii mei iar Cristi s-a apropiat de mine si m-a sarutat lung. Il iubesc si aceasta intarziere a trenurilor ne face sa stam mai mult impreuna.
Irina si Vlad s-au bucurat mult.
Vlad: Si ce facem ba?
Cristi: Hai la un Mc ceva
Toti: Okk
Ne-am luat valizele si am pornit spre Mc.
Ajunsi acolo,am mancat si repede a trecut acea ora jumate...cand mai era putin si veneau trenurile,am zis sa mergem pe peron. Iar am inceput sa plangem...iar eram in bratele lui Cristi si iar nu ma puteam opri din plans. Cand a venit trenul,m-a luat in brate si m-a sarutat inca o data apoi am urcat in tren plangand.
Si el plangea...si il simteam ca nu e puternic...si il intelegeam. Nu puteam sta unul fara altul...am noroc (,) ca o am pe Irina si ma poate ajuta sa trec peste distanta asta dintre mine si Cristi.
M-am asezat la geam,chiar in fata plui Cristi si ii faceam cu mana. A alergat dupa tren pana la capatul peronului si chiar daca voia sa alerge mai departe,nu mai putea. Am plecat si nu ma puteam intoarce chiar daca imi doream din toata inima.
Plangeam mult...fiecare lacrima varsata aducea una noua pe chipul meu si tot asa...il iubesc si imi e greu fara el...nu pot...deja imi e dor...si plang...si vars lacrimi...dar degeaba...cine il poate aduce inapoi? Cine poate opri trenul ăsta nenorocit? Nimeni...cine ma poate face sa ma intorc la el? Cine? Va zic eu...nimeni nu poate...nu stiu cum o sa rezista fara el...cum o sa stau fara imbrarisarile si saruturile lui...cum o sa pot face fata...chiar nu imi inchipui...imi e greu si deja ii duc dorul...si nu ma pot opri din plans desi vreau...
Vreau...vreau la el...vreau inapoi la Arad...vreau inapoi la Cristi al meu...
