Într-o nu ştiu care vară

Partea II

OK, nu e corectat, nu prea am chef de asta acum... Aşa că îmi scuzaţi greşelile, vă rog, şi de vedeţi ceva mai grave puteţi să mi le punctaţi şi eu le voi corecta.

Lectură plăcută!

Partea II

~ Acum mai bine de 500 de ani ~

Pe vremea când se crede că vrăjitoria este o mânuire a diavolului şi când oricine care are nenorocul de-a fi bănuit de o asemenea blasfemie este ars de viu sau înecat în cele mai adâncuri lacuri, cu bolovani legaţi de picioare, există şase tineri care se cred mult prea superiori acestei lumi.

Şase fete şi băieţi, proveniţi din familii mai mult sau mai puţin înrudite, ce-şi descoperă laturile dormitante din sufletul lor tânăr.

“Amaria, ave tot ce trebe?” o priveşte tânărul brunet, ochii lui sclipind de anticipaţie.

Fata şatenă care apare printre copaci lângă ceilalţi doi deja prezenţi cară o păturică ce are capetele legate strâns, ascunzând în interiorul acesteia ingredientele ce le-a furat din cămara specială a mamei.

“Sigur, n-aşa fuse vorba?!” îi surâde încrezător, punând cu grijă lucrurile pe iarbă, la picioarele băiatului brunet de şaptespreziece ani. Acesta zâmbeşte şi el încântat, dând scurt din cap în semn de mulţumire.

“Frate, fu-i sigur de asta?” întreabă celălalt băiat brunet, ce fusese tăcut până acum. Îl cam îngrozeşte ideea ce au de gând să o ducă la capăt şi, deşi ar fi vrut să îl refuze pe Daniel în participarea la idioţeniile lor, nu-şi putea lăsa fratele mai mic să intre în belele, oricât de mult ar fi el împotriva îmbrăţişării darurilor ce le-au fost oferite odată cu naşterea şi li s-au dezvoltat cu trecerea anilor.

“Desigur! N-avea îndoială, Francis!” răspunde cu încrede Daniel, zâmbind când vede alte două surori apropiindu-se printre copaci de mica păşune pe care stau ei. “Fetelor,” salută cu un dat scurt din cap. “Închipui că adu-v-aţi partea,” le surâde şi priveşte geanta ce o are atârnată de-un umăr fata cu părul cel mai blond.

“Închipui bine,” răspunde Edith, fata ce are părul puţin mai închis la culoare decât sora acesteia.

“Şi nu fuse uşor, mama stătu cu bunghiul pe noi de parc’ bănui ceva,” povesteşte Edwina, geamăna fetei de mai înainte, în vreme ce-şi odihneşte încărcătura lângă adunătura adusă de Amaria. Iar din urma lor apare şi Morgan, cel de-al treilea băiat şi, deasemenea, cel care completează numărul de şase.

“Sal’tare! Adusa-i ce ceruşi, Daniel,” aruncă şi el nişte ierburi învelite într-un material pe jumătate putred lângă grămada adunată, urmat, în cele din urmă, de Daniel, ce-şi pune şi el geanta ce-o purta în spate lângă restul.

“Bun, acu’ că sunte-veam toţi, s-începim,” bate din palme entuziasmat, zâmbind spre ceilalţi.

Aşezându-se toţi într-un cerc în jurul obiectelor strânse grămadă, Daniel scoate o pătură din geanta lui şi o întinde între ei. Apoi scoate sticluţele pline de lichide închise la culoare din pătura adusă de Amaria, oscioarele, picioruşele de prepeliţă şi broască râioasă, cât şi alte chestioare luate de la un animal sau altul, aduse de gemene, ierburile de la Morgan, iar în cele din urmă scoate un bol încăpător şi cartea cea mare şi grea din propria geantă.

“De unde-i aia?” se uită cu curiozitate Morgan la imensa carte, ochii lui urmărind scrierile în chilirică de pe copertă, cât şi desenele ce le însoţesc.