Alzheimer

Capitolul 1

Sara are 20 de ani, şi cea mai bună prietenă a ei este Mara, de 21 de ani. Cele două prietene lucrează împreună la un magazin vestimentar din oraş.
Sara tocmai şi-a luat un apartament în chirie la 4 străzi de magazin, şi trebuia să îi spună prietenei sale vestea.

-Bună Mara!!
-Ooh, văd ca esti foarte entuziasmata, ce s.a intamplat?
-Pai.. stii ca ma tot plangeam ca am nevoie de o chirie..
-Daa..
-Şi ca m.am saturat sa stau la parinti..
-Aşa..
-Păi, azi e ziua cea mare! Tocmai ce am luat un apartament in chirie!
-Oh, Sara, nu pot să cred!! E incredibil!
-Ştiu, este super! Am vedere spre oraş şi 3 camere.
-Oo, deci e mare!
-Exact. Astazi la cat termini serviciul?
-Pai, avand in vedere ca ai plecat mai devreme si ca ti.am luat locul, trebuie sa stau peste program.
-Of, dar scuza-te si tu odata in viata si haide sa vezi apartamentul.
-Mi.ar placea, Sara, dar stii ca nu imi pot lăsa treaba pe ceva ce voi mai avea timp sa vad.
-Ok, hai ca te lăs, despachetez pe aici si ne vedem maine la magazin, ok?
-Perfect.

Fiind foarte entuziasmata de noul apartament, despachetez si asez toate decoratiunile si lucrurile finale, terminand abia pe la 2 noaptea. Mă aşez oftând, pe canapeaua crem din sufrageria imens de largă cu tapet de culoare vişinie. Deschid televizorul, şi intr-o mini secunda mă bufneşte brusc sonorul ridicat. Dau canalele fără limită şi opresc la un canal cu melodi. Mă îndrept spre bucătarie pentru a lua o ceaşcă de ciocolată caldă. Deschid dulapul cu un mic scârțâit aproape neauzit, şi apuc un plic de ciocolata. Iau o cană la întâmplare, nepasatoare, şi adaug laptele fierbinte peste praful proaspăt turnat. Iau ceaşca cu mine şi mă reîntorc pe canapeaua ce am abandonat-o acum cateva minute. Sfârşesc a adormi pe canapea cu cana în mână, pana dimineață, când visul meu este spulberat de soneria alarmei ce voia să ma anunte ca e timpul să merg la serviciu. Mă îndrept cu picioarele in pamant spre carema mea, de unde imi aleg o tinuta pentru serviciu, iar apoi, merg la baie pentru a.mi răsfăța corpul cu un duş rece pentru revigorare. După duş, imi strecor corpul în tinuta aleasa mai devreme, iau niste pantofi rosii ce se vor combina de minune cu camasa alba si blugii negri cu care sunt inbracata. Ies pe uşă increzatoare la o zi cât de cât decentă şi fără probleme.

Ajung într-un final la serviciu, şi observ că Mara nu este aici. Îmi aşez geanta roşie-vişinie intr-un sertar propriu, şi mă apuc să vad ce mafra noua a primit magazinul nostru. Am rămas surprinsă pentru că, toată marfa era nou-nouță. Se pare ca Mara a ramas sa primeasca mafra. Am aşezat toată marfa la locul ei, şi vazand ca Mara nu are de gand sa mai ajunga, îi dau un telefon. Fără raspuns. Încep să mă îngrijorez, iar după serviciu hotarasc să merg la ea acasa.

Sfârşitul Cap. 1