Alzheimer

Capitolul 4

-Mara nu îmi vine să cred că te comporți aşa cu mine!! spun eu cu mirare in glas. Eu vreau să îti fac un bine si tu aşa mă rasplatesti?
-Sara!!!! strigătul său devenise urlet ce durase cam 4 secunde. Scuze... spuse Mara cu un glas răguşit, aproape şoptit.

Rămân remarcată timp de cateva secunde, nemiscata, uimita, in continuare uitându-mă la ea. Se observa foarte uşor că nu stia ce sa faca. Trecuse un minut, iar noi eram in continuare nemişcate. Tăcerea dintre noi parcă urla. Ruşinea din mine luă stăpânire pe întregul corp. Toate astea, se sfârşesc cand Mara spune:

-Sunt o proasta.. scuze, scuze!! Imi pare rău!

Chiar o credeam. Si nu pentru că i-au dat lacrimile, pentru că acei ochi exagerati de mari se făcură mici, mici de tot.
Am hotărât să plec acasă, făra sa dau vreun semn. Am decis sa o lăs aşa.
Trecuse aceea seara, trecuse duminica, iar noi nu ne-am dat nici măcar cel mai mic semn. In schimb, venise luni. Ziua de serviciu. Nu indrazneam să ies pe usa. Si nu pentru că nu voiam, ci pentru că nu puteam. Trecuse programul de lucru, iar eu incă eram în pat. Cu un bol mare de înghețată de fructe de pădure. Fără să vreau, am dat peste un articol de pe pagina magazinului nostru. Zicea că zeci de locatari s-au plâns deoarece azi, toata ziua, magazinul a fost inchis. Asta inseamnă că nici Mara nu a mers la serviciu, ceea ce nu mă surprinde deloc. Continui să navighez pe internet si mai dau de o postare intamplătoare. Era Jon, iubitul Marei, împreună cu acea fată de la pizzerie. Era o poză in care se îmbrățişau, iar la descrierea scrisa: "Te iubesc, micuța mea soră!". Ruşinea îmi luă stăpânire pe obraji, aceştia înroşiseră mai rău ca o roşie. Cand am aflat asta, m-am luat de la orice gand si m-am decis să fac acea petrecere chiar după 2 zile, adică miercuri. Anunțasem mulți prieteni de-ai mei si de-ai Marei. Deja mă pregăteam să decirez casa. Ultimul lucri care era debifat de pe listă, era să-i dau vestea Marei.

A doua zi, m-am decis să merg intr-un final la serviciu, in speranța ca tot ce s-a întâmplat cu Mara să se dea uitării. Spre surprinderea mea, Mara era acolo, insa nu avea expresie facială, si nici un cuvant nu a iesit din gura acesteia, bine conturate cu ruj roşu.

Acest capitol este atat de scurt deoarece, cel precedent împreună cu acesta trebuiau să formeze un singur capitol, dar am decis să fac 2 capitole pentru că au subiecte diferite.

Sfârşitul Cap. 4