"El nici nu ştie că exist." oftez în timp ce îl privesc, era împreună cu prietenii lui.
"Exact, de asta ar trebui să-l uiți Emma." mă sfătuiește Taehyung, cel mai bun prieten al meu, îl cunosc de la grădiniță.
Cum fac să-l uit? M-am îndrăgostit de el din primul an de liceu, nu pot pur şi simplu să-l uit. Sunt patru ani de zile de când este în capul meu şi nu vrea să iasă.
"Vine încoace." țip şi încerc să par cât mai normală posibil.
"Aminteşteți să respiri." mă bate prieteneşte pe spate Tae prima să îşi pună cartea de istorie în geantă şi să plece. M-a lăsat de una singură când am nevoie de el, ce prietenii buni mai am şi eu.
Mă sprijin de dulăpiorul meu care era întredeschis şi mă ascund în spatele cărții de istorie.
"Emma nu?" tresar când îmi aud numele rostit de el, sună aşa bine.
"Oh..da?" spun fără să îmi dau carte la o parte din fața ochilor. Dar el îmi smulge cartea din mâini şi o pune în dulap închizând cu forță uşa acestuia care mă face să tresar.
"Încântat Jeon Jungkook" spune cu zâmbetul pe buze.
"Uh..ştiu." murmur mai mult pentru mine, dar se pare că el m-a auzit şi îl pot vedea cum zâmbeşte.
"Eşti de treabă, ce ai spune dacă sâmbătă după şcoală vi acasă la mine?" îşi duce mâna dupa gâtul meu trăgândumă mai aproape de el, prea aproape.
•••
"Ce? Cred că glumeşti Emma?" scuipă sucul Tae la auzul cuvintelor mele.
"Nu şi în plus ce e de rău? În sfârșit m-a băgat în seamă Taehyung!" spun încercând să nu par prea nebună.
"Totuşi mi se pare o glumă proastă, adică nu te-a băgat în seamă pentru mai mult de patru ani şi o face acum." spune ştergând dezastrul care l-a facut pe masă cu un şervețel.
"Mai bine mai târziu decât niciodată." spun muşcând din sandwich-ul meu.
"Poate, dar eu tot nu am încredere." murmură vizibil enervat.
