de William Blake
Deschide ochii, lume, și privește-n jur,
Atâta frică, atâta frică se ascunde-n tine.
În gândul meu eu te urăsc, te-njur…
Cum poți trăi, urmând idei meschine?
Toți se gândesc cum traiul să și-l facă bun,
Dar toți ignoră prețul pentru-această viață,
Ce ncetul cu încetul se transformă-n scrum,
Ce ncetul cu încetul se transformă-n gheață.
Refuză să gândească și liberi ca să fie,
Pentru-a putea o zi sătui să mai trăiască,
Căci mâine s-ar putea ei să nu știe,
Cum mai departe pot să se hrănească.
Deschide ochii, privește clar realitatea,
Sunt oameni răi ce-ți fură libertatea
Și în prostii te face încet să te îneci,
Prin vorbe dulci, prin greu asupritoare legi.
Aș vrea să știu de ce te temi ? Hai spune, lume,
Când traiu-i greu, și-s greutăți la culme…
De ce nu te gândești puțin, nainte de a face?
De ce tu lași prostia, a ta minte să-ți atace?...
Deschide ochii lume, răspunde-mi de ce oare
Să te trezești, e necesar s-ajungi la disperare?
Și o să vie timpul, când totul o să pierzi și-atunci…
Cu un curaj enorm, în luptă grea, o să te-arunci.
