Un biciclist pierdut

Adorase dintotdeauna să colinde străzile, mergând pe bicicletă, să simtă vântul trecându-i pe lângă urechi precum speranţele. Îi plăcea să privească oamenii care treceau pe alee, să le observe zâmbetul ori amăgirea, furia... şi asta doar ca să simtă, pentru un moment, că şi el face parte din poveste.

Fusese mereu doar el şi bicicleta, dar nu se simţea singur. Poate că, uneori, le spunea stelelor cât de mult şi-ar fi dorit măcar o persoană care să-i fie aproape, să nu mai fie un rătăcitor. Însă, îşi dăduse de mult timp seama că nu avea să se schimbe nimic dacă striga la astre.

Ştia că cerul nu o să mai înapoieze stelele ce le-a luat de pe pământ, stele ce ne-au aparţinut nouă, pământenilor.

Tot ceea ce putea el să facă era să se întindă pe pământul tare, să le privească şi să ridice mâinile, creând senzaţia vizuală încântătoare de atingere. Şi chiar asta făcea el, rătăcitorul, după ce lăsa bicicleta să-i alunece din mâini.

Nu avea nici măcar un nume. A avut, cândva, când făcea parte dintr-o familie. Însă acum nu-i mai aparţinea. Era un simplu rătăcitor, un oarecare, cu o bicicletă. Un biciclist pierdut...

Se întâmplase cu 3 ani în urmă.
Angela, mama lui, se dusese în oraş, ca să cumpere cele necesare. Şi de atunci, nu s-a mai întors. Mamă, atât de multe erau necesare, de nu ai ajuns nici până acum? obişnuia să se întrebe.

O aşteptase seara întreagă, în sufragerie. Îşi deschisese televizorul, în speranţa că timpul avea să treacă mai repede. La ora 21:25, o ştire îl făcuse să se înspăimânte cumplit.

Înţelesese decât că şoferul unui autobuz ar fi pierdut controlul vehiculului pe un drum umed după ploaie. În urma răsturnării autobuzului, cel puţin trei persoane au murit şi alte cinci au fost rănite. Nu ascultase de la început, ca să afle dacă se întâmplase în oraşul în care locuia. Probabilitatea ca Angela să fi fost acolo creştea însă la fiecare bătaie a ceasului.

Temerile sale s-au adeverit.

După asta, rămăsese doar cu tatăl, Sammael, care devenise alcoolic. În fiecare seară, când ajungea acasă, îşi învinuia fiul pentru moartea Angelei şi distrugea tot ce prindea în mână, aruncând în el cu sticle, tablouri sau bibelouri.

Până când, într-o dimineaţă, după ce Sammael plecase, a căutat câțiva bani prin sertare şi nişte conserve.

Şi-a luat bicicleta şi a plecat.

Nu ştia unde se duce. De fapt, nici astăzi, după 3 ani, nu ştie încotro merge. Ştie doar că drumul lui nu o să fie niciodată luminat, chiar dacă soarele străluceşte pe cer.

Fusese şi el îndrăgostit, când o întâlnise pe ea. O rătăcitoare, ca şi el, pe care o văzuse prima dată sprijinită de un copac, lângă alee. I se păruse specială.

A întrebat-o dacă vrea să se plimbe cu el. I-a zâmbit. A luat-o în spate, pe bicicletă, şi au mers până la capătul oraşului.

Dar acum nu mai era nici ea. Iar el rămăsese doar un biciclist - un biciclist pierdut.