Strawberry Vanilla

Part 1: Tired

Am inchis cartea si am asezat-o la loc in biblioteca. M-am uitat mai atenta in jurul meu si am vazut cat de mult tinea el la curatenia din acea incapere, pe care banuiam ca o folosea pe post de birou. 

Eram mult prea fascinata de privelistea din spatle biroului din lemn masiv, incat nu ma interesa mai deloc camera in sine. Dincolo de fereastra mare cat un perete, se afla o cascada si un peisaj de un verde crud, smuls parca din inima naturii. O placere nevinovata, pana si pentru un simplu privitor ca mine.

-Te-ai lasat prada iluziei?

Am simtit cum cineva ma prinde de umeri si imi sopteste usor la ureche, acele cuvinte. Nu am tresarit. Nu am zambit. Nu am avut o reactie anume. Am ramas insa inca destul de serioasa, dand usor din umeri, sperand ca astfel el va intelege sa ma elibereze.

-Nu te-ai schimbat, a zis in final, luandu-si mainile de pe mine si inaintand putin in fata mea. Credeam ca iti va face placere sa vii la mine. Judecand dupa reactiile tale, ti-ai cam dori sa dispari cat mai repede din locul asta.

-Spune-mi mai repede ce vrei, Case.

Mi-am masat usor gatul si m-am sprijinit de acea biblioteca, nu atat de mare dar nici mica, incat sa o poti ignora cu usurinta. Era potrivita, sa zicem. Potrivite erau cam toate obiectele, aranjate cu o atata migala.

-Nu inteleg de ce te grabesti atat. 

S-a oprit in fata acelei ferestre si mi-a intors spatele. Si-a asezat mainile in buzunarele  de la spate si s-a relaxat pe data. Eu una nu am putut sa fac acelasi lucru. Din contra, simteam ca tensiunea e pe cale sa creasca si mai mult. Nu il mai vazusem din cel de-al doilea an de facultate. Sincer, intalnirea dintre mine si el, nu mi-o imaginam atat de banala si lipsita de sentimente. Odinioara, tipul asta imi facea inima sa imi bata atat de rapid.

-Dupa doar jumatate de an, ai ajuns sa faci ceea ce mi-a placut mie sa fac timp de aproape 3 ani. Am aflat ca saptamana trecuta ai fost aleasa ca membru in comisia nationala. Felicitari!

-Nu am de gand sa iti multumesc de urari.

-De ce? m-a intrebat el, destul de mirat. Am crezut ca vei fii fericita sa auzi asta. Mai ales venind din partea mea. Chiar si pentru un timp relativ scurt, am fost colegi si am impartit acelasi vis. 

-Nu ma incalzesc cu nimic vorbele astea. Mai ales venind din partea ta, am continuat ironizan-du-l. Poate ca am facut parte din aceeasi organizatie, dar asta nu a contat dupa. Imediat ce ti-ai terminat treaba, ai preferat sa votezi desfintarea departamentului. Mi-a trebuit ceva timp, sa ii conving pe toti, ca inca e nevoie de noi.

-Fiecare are un moment de slabiciune, in care prefera sa schimbe cursul povestii, a zis el, intorcandu-se in final spre mine. E in binele nostru, acest comportament, draga mea.

-Nu imi spune astfel. Nu ti-am fost niciodata draga. 

-Ce te face atat de sigura? m-a intrebat, ajungand sa stea pe masa.

Trecusera doi ani de cand facusem cunostinta cu el. In cei doi ani, reusisem sa imi creez o imagine despre el si sa nu il uit. Cel mai comod se simtea cand lua loc pe masa si privea omul din fata lui in ochi, atat de patrunzator, incat iti era imposibil sa il minti. Era ca si cum ai fii cazut pe data, intr-o vraja ciudata iar gandurile nu mai doreau sa ramana ascunse. Imi era teama, chiar imi era teama sa nu cad in acea extrema si de aceea mi-am luat ochii de la el si m-am uitat la peretele de langa.

-Cand mi-ai cerut sa vin aici, am ramas de-a dreptul surprinsa. Dupa acea cearta de la final, credeam ca nu o sa mai vrei sa ai de-aface cu mine sau cu cineva din cercul meu.

-Nu sunt un monstru.

-Cateodata mi-as fii dorit sa fii fost astfel. Mi-ar fii fost mie mai usor sa te urasc, Case.