Strawberry Vanilla

Part 2: Debut

-De ce locul asta seamana atat de bine, ca acele localuri special aranjate pentru nunti?

A fost reactia mea, de cum am intrat in restaurant. L-am cautat rapid pe Steve si i-am turuit mai bine de jumatate de ora, ca nici pe departe o sala de evenimente, nu ar trebui sa arate astfel. In alt cadru da, insa la acea gala, totul trebuia sa fie diferit. Imi doream atat de mult sa imi las amprenta intr-un mod cat mai puternic, incat nu imi permiteam sa gresesc.

-Asa am inteles, mi-a zis el in final. Asa mi-ai zis ca trebuie sa arate locul asta, asa ca poftim!

-Nu! Nu am zis asa ceva! Am vrut o sala decorata cat mai simplu si cat mai elegant in acelasi moment. Nu am vrut flori atat de multe si nici culorile astea!

-Atunci ai face bine sa te inveti minte si sa nu mai stai asa de departe, cand se fac astfel de pregatiri! mi-a trantit-o el, asezandu-mi in mana dosarul cu toate aranjamentele disponibile.

Mi-am zis ca nu e cazul sa urlu de fata cu toti, asa ca am iesit afara, langa piscina si am calcat in picioare toate acele foi, injurand printre dinti. Cand am simtit ca m-am mai calmat, am revenit si am incercat sa fac modificarile necesare. Zambeam, chiar daca de fiecare data cand il vedeam pe Steve, imi venea sa il strang de gat, in ochii tuturor. Mai erau doar cateva ore pana cand ajungeau si primii invitati de la acel eveniment. 

-Am rezolvat. Pot sa spun ca in proportie de 95% din oamenii invitati, au raspuns afirmativ invitatiei noastre. Eu una zic ca e un lucru bun.

-Si ceilalti? am intrebat-o pe Zina.

-Sunt plecati ori au alte intalniri de afaceri. 

-De-ar veni si cei care au spus da, ar fii bine. Nu te mai ingrijora atat! Nu e cazul.

Puteam sa recunosc vocea asta cu o mare usurinta. Cand mi-am ridicat ochii de pe foile aduse de Zina, l-am vazut pe Maison, sand destul de relaxat, imbracat mai casual ca niciodata. Nici macar parul nu si-l aranjase, asa cum obisnuia sa faca mai mereu.

-Hei, Case!

Zina pe data s-a indreptat spre el, imbratisandu-l strans si intrebandu-l ce mai face. Eu mi-am dat ochii peste cap si am oftat. Imi spusese ca nu o sa vina si uite ca nu se tinu-se de promisiune. 

-Star a apucat sa te treaca absent pe lista insa eu am crezut pana in ultima clipa, ca o sa ne fii alaturi.

-De aia, il vad aici trecut disponibil?

-Si mie imi pare bine sa te vad, mi-a raspuns el, imbratisandu-ma atat de strans, incat am simtit cum fiecare firmitura de aer imi e smulsa din plamani.

Ce il apucase?

 Nu stiam. 

Era poate o noua forma de tortura de-a sa. Nu ma luase in brate, de pe vremea cand inca lucram ambii in acelasi departament. Ceva se intamplase cu siguranta. Paranoica din mine se trezise si nu dorea sa plece la somn, pana cand nu afla ce se petrece. Cel mai neasteptat gest, apoi abia a urmat. S-a aplecat usor asupra urechii mele  si mi-a soptit.

-Ai un noroc colosal, cand vine vorba de tipi. Imi ramai datoare, scumpo.

M-a muscat usor de ureche si m-a lasat in pace. Fara sa mai zica ceva, a plecat. Eu... eu am ramas ca o fraiera, in mijlocul salii, privindu-l. Chiar si dupa ceva timp, puteam sa recunosc acele batai intense ale inimii si acel nod ce se instala rapid in gat.

Inca eram indragostita de Maison Franco. Fie ca imi placea sau nu, inca ma uitam cu ochi flamanzi la el. Imi placea felul lui de a fii si comportamentul sau, ma dadea mereu gata. De cand il cunoscusem, nu imi luasem ochii de la el din varii motive. Am inceput apoi usor usor sa vorbim si stiam ca deja e prea tarziu sa mai dau inapoi.