Ajungând la casă observi că este o cabană mică aflată la periferia orașului, intrând cu câțiva metri în pădurea ce-l înconjura. Era mai încăpătoare pe interior decât părea pe exterior. Având un etaj, cu mai multe camere, 2 bai, o bucătărie și o cameră de zi. Camera în care urma să stai tu era la capătul holului. Emmy ți-a prezentat camerele pe după uși, observând că fiecare își expune personalitatea chiar de la începutul camerelor lor.
Prima ușă, pe partea dreaptă- roșie cu o coroană de flori pe ea făcută din trandafiri și cranii din plastic, e a lui Emmy.
Prima ușa, pe parte stângă, e ușa lui Mian, ușa e simplă și albă, nimic, decât câteva stickere mici cu animăluțe, lipite crezi că de Mii, într-un colț, de abia vizibile, nu deranjează culoarea pură a ușii
Următoarea ușă, vis-a-vis de Emmy, e plină de desene, având petice inegale de vopsea. Undeva într-un colț sus e o pată albastră cu o pisică desenată. Undeva pe mijloc e o galaxie în adevăratul sens al cuvântului peste care este scrijelit lemnul în forma unui ceas, și petele continuă.
Față în față, este camera lui Mii, care te primește cu multe stickere lipite pe albastrul ca cerul a ușii, pe prima parte, sus sunt pictați nori, ce par reali.
Următoarea ușa vis-a-vis de Charlie, e camera ta. Pe ușa este desenată deja o pisică neagră ce privește spre tine și pare reală.
-O operă de a lui Charlie mai veche, o putem șterge dacă deranjează. îți spune Emmy deschizând ușa.
Privești înspre Charlie ce râdea la glumele lui Mian, observând că te uiți la el, îți zâmbește. Intri în camera pe urmele lui Emmy, și te trântești pe pat. Acesta fiind moale și te înghite cu totul. Locul este unul frumos, spațios, cu ieșire spre acoperiș. Privești în jur și vezi un dulap cu birou încorporat și multe cărți deasupra, începi să citești titlurile.
-Deci? spune roșcata sărind în fața ta și speriindu-te.
-E clar după față că nu a asculta, spune Ryan.
-Hei, nu e nevoie să fii rău, răspunde Mii arătându-i limba, acesta îi arată la rândul lui limba având o față comică.
Emmy chicotește și te apucă de umeri.
-Deci, repet, mă asculți?
Dai din cap afirmativ.
-Până îți vom găsi ce să faci prin casă vei însoți pe unul dintre noi. Charlie, v-a face de mâncare, Mian se va duce în oraș să plătească ce avem de plătit, Mii o să facă curat în camere, inclusiv a ta, iar eu mă voi duce în gradină. Deci? Pe cine vei însoți?
![](https://img.wattpad.com/cover/116879166-288-k718181.jpg)
CITEȘTI
Fără temă- Roleplay
De TodoDa.. e un roleplay. Că nu am imaginație atât de des încât să scriu un capitol nou la o oarecare dintre cărțile mele voi posta aici, sper să vă placă. Nu am o temă anume, o să încerc să o găsesc pe drum. So..let's start ^^ See you in the capther ^^...